ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Iulia Vântur: „Nu mă gândesc la căsătorie anul viitor!“ Imprimare E-mail
Scris de Maria Ionescu   
„Nu mă gândesc la căsătorie pentru anul viitor, rămâne de văzut, nu mi-am plănuit chestia aceasta şi, dacă la un moment dat am plănui lucrul acesta, o să ştiţi cu toţii cu siguranţă“, spune Iulia Vântur pentru agentiadepresamondena.com.
Întrebată dacă s-ar vedea la cârma unei alte emisiuni, Iulia a precizat: „Important este dacă m-ar vedea altcineva, nu? Mi-aş dori, dar doar în eventualitatea în care proiectul «Dansez pentru tine» n-ar mai exista. Show-ul are deja zece sezoane de succes şi m-am implicat trup şi suflet în această emisiune, în acest proiect“.
Cum sărbătorile bat la uşă, Iulia are deja planurile făcute pentru Crăciun, dar şi pentru noaptea dintre ani.
„Voi petrece cu siguranţă Crăciunul cu familia pentru că aşa am petrecut de fiecare dată, cu toţii, cu familia, cu cei dragi şi, bineînţeles, cu iubitul, aşa e cel mai frumos. De Revelion, o să fiu cu Marius la Kiev, că acolo are concert. Aşa e viaţa artiştilor, în noaptea de Revelion trebuie să fie pe scenă, iar eu o să fiu alături de el“, a mărturisit Iulia Vântur.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Fii primul care comenteaza acest articol
RSS comments

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro