Vânzările de atutoturisme vor scădea în acest an la nivelul celor din 2003, la aproximativ 100.000 unităţi, însă producţia şi exportul vor atinge maxime istorice, de aproximativ 350.000, respectiv 315.000 unităţi, conform estimărilor specialiştilor
şi datelor din piaţa de profil. „Vânzările de autoturisme vor ajunge în acest an la nivelul celor din 2003, de 100.000 de maşini, şi mă refer la piaţa reală, nu luăm în calcul livrările la export raportate de unii dealeri a fi vânzări locale“, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), Brent Valmar, citat de Mediafax. În primele 11 luni ale anului, au fost înmatriculate 82.069 de autoturisme, iar la un volum de 100.000 de maşini vândute în acest an, piaţa va înregistra un minus de 14% faţă 2009. În ceea ce priveşte piaţa totală a vehiculelor, vânzările se vor situa în jurul a 112.200 de unităţi, în scădere cu 14%. În schimb, producţia de automobile va înregistra în acest an cel mai mare volum din istoria industriei naţionale de profil, de aproximativ 350.000 de unităţi, cu peste 15% mai mare faţă de 2009. Producţia de automobile a ajuns la nivelul înregistrat în 2009 încă din luna a octombrie a acestui an. De asemena, exporturile vor atinge la sfârşitul anului cele mai ridicate cote înregistrate până în prezent, de aproximativ 315.000 unităţi, cu 18% mult faţă anul trecut. În primele 11 luni, 90% din producţia de automobile a mers la export, respectiv 288.932 unităţi. În clasamentul celor mai vândute mărci în primele 11 luni ale anului conduce Dacia, cu 35.176 unităţi, în ciuda unei scăderi a livrărilor de 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit statisticilor APIA, vânzările de vehicule au scăzut anul trecut cu 54% faţă de 2008, la 148.000 unităţi, însă reprezentanţii organizaţiei patronale au recunoscut că raportările dealerilor au inclus şi reexporturile, iar piaţa reală s-a situat la aproximativ 130.000 de vehicule, dintre care 115.000-116.000 autoturisme.
Scădere cu 19,4%, în primele 11 luni Vânzările de vehicule au scăzut în primele 11 luni cu 19,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 111.300 unităţi, însă în noiembrie faţă de luna precedentă au crescut cu 4,6%, la 12.320 de automobile, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În ceea ce priveşte livrările de autoturisme, declinul la 11 luni a fost de 18,3%, la 99.572 unităţi, dar în noiembrie faţă de octombrie au înregistrat un avans de 5,4%, la 10.990 de maşini. Vânzările de vehicule comerciale au stagnat în noiembrie, la 1.247 unităţi. Pe ansamblul primelor 11 luni, piaţa vehiculelor comerciale s-a comprimat cu 27,5%, la 10.986 unităţi. Totodată, în perioada ianuarie-noiembrie exporturile au crescut cu 21,3%, la 288.927 vehicule, în timp ce importurile s-au redus cu 22,5%, la 76.078 unităţi. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|