ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Handbalistele au luat toate premiile în Vâlcea Imprimare E-mail
Scris de Robert Jugravu   
Performanţa obţinută de naţionala de handbal la Campionatul European din Norvegia şi Danemarca, ocuparea unui loc pe podium, nu a fost trecută cu vederea nici de conducătorii sportului din Vâlcea. Astfel, cele 10 componente ale Oltchimului care au fost selecţionate pentru acest turneu final, Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Ionela Stanca, Oana Manea, Cristina Neagu, Adina Fiera, Melinda Geiger, Valentina Ardean, Roxana Han şi Adriana Nechita, au primit titlul de cele mai bune sportive din Vâlcea în 2010. Pe locul secund s-a situat karateka Paul Dinu, iar ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de celelalte componente ale lui Oltchim, care au evoluat în finala Ligii Campionilor: Tereza Pâslaru, Ramona Farcău, Iulia Curea, Patricia Vizitiu, Steluţa Luca, Valentina Beşe, Anastasia Pidpalova, Gabriella Szucs, Clara Vânătoru, Narcisa Lecuşanu, Rehyna Shymkute şi Olga Vaschiuk. Cei mai buni antrenori au fost desemnaţi Radu Voina şi Peter Kovacs, adică fostul şi actualul tehnician al „alchimistelor“. Cea mai bună echipă de club a fost desemnată Oltchim Rm. Vâlcea.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Fii primul care comenteaza acest articol
RSS comments

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro