După ce pe 1 octombrie a lansat prima rachetă spaţială românească, Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) a anunţat că de la jumătatea lui 2011 începe testele cu primul avion supersonic românesc, planul fiind
ca întâiul zbor supersonic să fie făcut la sfârşit de 2012, cu decolare şi aterizare pe suprafaţa Mării Negre. ARCA speră că până în 2015 va putea trimite un robot pe suprafaţa Lunii, ca parte a concursului Google Lunar X Prize la care participă 20 de organizaţii, printre care şi ARCA. Asociaţia a anunţat proiectul E - 111, care constă în construirea primului avion supersonic românesc gândit să atingă o viteză de peste 1.500 km/h. Testele vor începe la jumătatea lui 2011: „Vor fi întâi teste pentru cabina aparatului, se vor ridica o serie de cabine la altitudini de 2.000 - 3.000 de metri cu elicoptere Puma deasupra Mării Negre, vor fi aruncate din elicopter, se va face testul de reintrare în atmosferă şi recuperarea lor cu paraşutele proprii, apoi tot anul viitor vom face şi testele de motor, în timp ce până la sfârşitul lui 2011 sperăm să prezentăm întregul avion cu structură, cu motorul. Testele de zbor vor începe la jumătatea anului 2012, iar la sfârşit de an 2012 sperăm să realizăm primul zbor supersonic“, a spus Dumitru Popescu, preşedinte al ARCA. Avionul va fi construit la Râmnicu Vâlcea, în prezent s-a trecut la realizarea matriţelor pentru forme, iar motorul va fi realizat tot în Vâlcea. E - 111 va avea capacitatea de zbor supersonic cu viteze de Mach 1,5 la altitudini de 16.000 m, în cazul transportului rachetei Haas II, iar în cazul folosirii ca platformă de dezvoltare a tehnologiilor pentru turismul spaţial, va dezvolta viteze de Mach 2,6 la altitudini de 30.000 m. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|