În preajma Crăciunului cu toţii avem o alegere mai dificilă de făcut, şI anume dacă să cumpărăm un brad artificial sau unul natural. Părerile
sunt şI pro, şI contra, iar pentru a vă uşura decizia vă prezentăm cåţiva factori de care aţI putea ţine cont în alegerea dumneavoastră. Este adevărat că este minunat să ai un brad natural în casă de Sărbători, însă este timpul să faci o alegere responsabilă faţă de mediu. Dar, în acelaşi timp, te gåndeşti că, deşi un brad artificial poate fi folosit mai mult timp, poluarea procesului de fabricaţie şi transportul trebuie să fie luat în considerare. Potrivit Asociaţiei Naţionale a Pomilor de Crăciun, 85% dintre aceştia sunt făcuţi în China, din materiale care nu sunt biodegradabile, metal şi plastic. Materiile prime sunt transportate la fabrică, se confecţionează brazii, apoi sunt expediaţi în toată lumea. Aceşti copaci nu pot fi reciclaţi, drept urmare ajung în depozitele de deşeuri. Dacă vrei să optezi pentru un copac natural, trebuie să te gåndeşti că este nevoie de 12 ani pentru ca acest braduţ să crească. De asemenea, habitatul animalelor este afectat din cauza tăierii acestor pomuleţi. În cazul în care optezi pentru un brad natural, orientează-te către cei crescuţi la nivel local. Astfel, se vor economisi banii de transport şi te vei simţi mai puţin vinovat că nu vei contribui la poluarea aerului din cauza transportului de la distanţe mari. În plus, dacă vei cumpăra un copac de la nivel local, o sa contribui la economia ţării. O altă opţiune şi cea mai bună ar fi bradul în ghiveci. Îl pui în casă, îl decorezi, ai grijă de el şi apoi îl poţi păstra în continuare în curte, iar dacă stai la apartament îl poţi planta undeva la ţară. Dacă vei păstra bradul în ghiveci, îl vei putea folosi în fiecare an. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|