La noi militarii nesimtiti

POLITICA ENERGETICĂ A FOST MILITARIZATĂ PDF Imprimare Email 
Evaluare utilizator: / 1 
Cel mai slabCel mai bun  
Dezvăluiri 
Scris de Teodor FILIP  
Joi, 30 Decembrie 2010 16:01 
 
Răspândiţi în întreaga lume, militarii americani îşi riscă zilnic viaţa pentru a proteja importul de petrol al Statelor Unite şi aliaţilor ei, realizând „serviciul global de protecţie al aurului negru”. Această sarcină a fost trasată de Oculta Mondială „Jandarmului lumii”. Utilizarea mijloacelor militare pentru a garanta continuitatea fluxului de petrol în această lume care se confruntă cu numeroase conflicte locale şi regionale au început imediat după Al Doilea Război Mondial. Când revoltele din Orientul Mijlociu şi din lumea arabă ameninţau siguranţa livrărilor de petrol din Golful Persic, intervenţia sovieticilor în Afganistan şi revoluţia islamică din Iran la fel, preşedintele Carter a afirmat deschis că securitatea livrărilor de petrol era „în interesul vital al SUA” şi că, pentru protecţia acestui interes va fi „folosit orice mijloc necesar,incluzând forţa militară”. Astfel,politica energetică a Occidentului în general,al Statelor Unite în special a fost militarizată. 
 
 
După ce consumul de petrol al Statelor Unite a început să crească, iar dependenţa de petrol străin devenea din ce în ce mai mare, Washingtonul a început să extindă această politică şi la alte zone ale lumii, incluzând bazinul Mării Caspice,Africa şi America Latină. Primul pas în bazinul Mării Caspice l-a făcut preşedintele Clinton prin stabilirea de legături militare cu viitorii furnizori, Azerbaidjan şi Kazahstan, dar şi cu Georgia, importantă ţară de tranziţie. Era perioada tulbure după destrămarea Uniunii Sovietice, când administraţia de la Casa Albă, prin companiile petroliere americane dorea să aibă acces la rezervele uriaşe de petrol şi gaze naturale ale Azerbaidjanului, Iranului, Kazahstanului şi Turkmenistanului. Dar cum această zonă nu are ieşire la mare, singura posibilitate de a transporta petrolul este prin oleoducte care traversează regiunea Cucazului – Armenia, Azerbaidjanul, Georgia şi regiunile sfâşiate de război : Cecenia, Daghestan, Inguşeţia şi Osetia de Nord. Clinton este cel care a pus bazele construcţiei oleoductului care se va întinde pe o lungime de 1.600 de kilometri din Baku în Azerbaidjan, prin Tbilisi, în Georgia, la Ceyhan, în Turcia. Aflată în permanenţă ameninţare de sabotaj din partea militanţilor islamişti şi a separatiştilor etnici, Statele Unite au trebuit şi trebuie să-şi i-a măsuri de siguranţă deosebite. Tot Clinton este cel care a luat primele măsuri pentru întărirea capacităţilor militare ale ţărilor implicate. Preşedintele George W.Bush a continuat aceeaşi politică, mărind ajutorul militar acordat acestor state şi trimiţând consilieri militari în Georgia pentru a da consultanţă şi a instrui trupele georgiene însărcinate cu apărarea acestor conducte. El a luat în considerare şi stabilirea de baze militare americane permanente în regiunea Mării Caspice. 
O politică asemănătoare se desfăşoară în altă parte a lumii, în Columbia, unde forţele militare americane trebuie să protejeze conductele care transportă „aurul negru” din câmpiile de exploatare din interior, unde se desfăşoară un aprig război de gherilă, către coasta Mării Caraibe lor de unde este preluat de uriaşele petroliere. Washington-ul a cheltuit şi cheltuie sute de milioane de dolari pentru a sprijini guvernul de la Bogota care înfrunta gherilele. O atenţie deosebită este acordată oleoductului Cano-Limon, singura conductă care conectează extracţiile petrolifere ale companiei Occidental Petroleum din provincia Arauca, cu coasta Caraibelor. La începutul anului 2006, un traseu al acestei conducte, lung de 766 de kilometric a început să fie securizat de un contingent special de trupe columbiene, pregătit în prezent de Forţele Speciale ale Armatei SUA din Fort Bragg(Carolina de Nord). 
Prezenţa militară americană în zonele de extracţie petrolieră din Africa creşte rapid. Pentagonul şi Departamentul Apărării au intensificat furnizarea de armament către forţele militare din Angola şi Nigeria, iar consilierii militari le pregătesc trupele. Pentagonul a început deja să planifice înfiinţarea de baze militare permanente în Senegal, Ghana, Mali, Uganda şi Kenya. 
Marina militară americană se află în misiuni de patrulare permanentă pentru a proteja livările de petrol străin. Flota a V-a,staţionată în Bahreim, asigură rutele navale ale tancurilor petroliere în Golful Persic şi strâmtoarea Hormuz,cea care leagă Golful cu Marea Arabiei şi are ieşire la oceanele din jur. Capacitatea de protecţie a rutelor maritime în Marea Chinei de Sud a crescut (prevăd că aici americanii vor avea de înfruntat China, Vietnam, Filipine şi chiar Malaezia). Profitând de tsunami care a lovit Oceanul Indian, în decembrie 2004, Washington-ul a dat dovadă, încă o dată, că profită de orice situaţie pentru a-şi întări prezenţa militară. În acest moment SUA operează o bază lângă Diego Chagos însă,”este disperat după o alternativă”, scrie reputatul jurnalist indian Rahul Bedi, deoarece contractul de închiriere se încheie în 2016. Drept consecinţă, în numele ajutorului pe care l-a dat, Pentagonul a reactivat baza militară Utapao, din Thailanda pe care au utilizat-o pe timpul războiului din Vietnam şi au reactivat acordul de cooperare militară cu Thailanda şi pe cel de staţionare pe teritoriul Filipinelor. Washington-ul a mai reuşit să-şi infiltreze flota militară şi în strâmtoarea Malacca… 
 
JUSTIFICARE PROPAGANDISTICĂ 
 
Acţiunile întreprinse pentru securizarea surselor de petrol şi a rutelor de transport de către armata americană este justificată, ca de obicei, ca fiind crucială pentru „războiul contra terorismului” şi a „terorii”. La o analiză atentă a evenimentelor internaţionale aceasta este realitatea :antiterorismul şi protecţia livrărilor de petrol sunt în legătură directă. Este strategia centrală a Casei Albe, care se va menţine până la „moartea petrolului”. Spre exemplu, în 2004, Pentagonul şi Departamentul de Stat au solicitat o sumă considerabilă pentru a finanţa dotarea şi pregătirea „unei brigăzi de reacţie rapidă în Kazahstan”. Congresului i s-a motivat că o asemenea forţă este necesară pentru a „creşte capacitatea Kazahstanului de a răspunde la ameninţări teroriste împotriva platformelor petroliere” în Marea Caspică. 
Pentagonul este conştient că nu poate asigura cu forţele proprii securizarea tuturor traseelor de petrol din lume, în plus să gestioneze şi crizele pe are le-a provocat în „lupta împotriva terorismului” şi a „terorii”. Ca 
atare, întreaga politică a CIA şi a tuturor instituţiilor guvernamentale este de a instala guverne pro-americane în zonele cu risc şi în regiunile bogate în rezerve petroliere şi de gaze naturale. După care să doteze şi să pregătească forţele armate din aceste ţări pentru a le proteja petrolul pe care-l importă. Când Pentagonul a planificat înfiinţarea de baze militare permanente în Senegal, Ghana, Mali, Uganda şi Kenya a motivat acest lucru pentru a putea interveni rapid în Africa în lupta împotriva „terorii”. Un ofiţer a declarat jurnalistului Greg Jaffe,de la Wall Street Journal, că „o misiune cheie a forţelor armate americane în Africa va fi să se asigure că terenurile petrolifere ale Nigeriei, care în viitor vor conta pe 25% din importurile americane,sunt în siguranţă”. 
Irakul reprezintă cel mai elocvent exemplu în acest sens. Atacarea acestui stat de către coaliţia antiteroristă a fost motivată tot propagandistic – nu insist asupra faptelor cunoscute. Acest război a început şi se desfăşoară pe două fronturi : luptele pentru controlul ţării cucerite şi lupta constantă pentru a proteja vasta infrastructură petrolieră.Încă din primele zile ale invaziei, comando-urile special pregătite ale marinei americane au avut singura misiune de a cuceri vastul imperiu petrolier şi infrastructura acestuia. Pe data de 22 martie, un reporter de la New York Times scria vizibil „emoţionat” : „Soldaţii au cucerit două terminale irakiene prin raiduri îndrăzneţe care s-au încheiat în această dimineaţă, copleşind gărzile irakiene înarmate uşor, asigurând astfel o victorie fără vărsare de sânge în bătălia pentru vastul imperiu petrolier irakian”. 
Aş fi curios să aflu ce părere are astăzi acel reporter, şi alţii ca el, când Irakul a devenit un câmp de luptă în care zilnic se varsă sângele nevinovat al civililor irakieni şi al soldaţilor coaliţiei. Ca o recunoaştere a importanţei strategice a Irakului, forţe tot mai numeroase de militari americani sunt însărcinate cu asigurarea securităţii infrastructurii petroliere. Mii de kilometri de conducte şi sute de instalaţii aflate în zone de mare risc sunt păzite permanent. Deocamdată, la orizont nu se întrevede ziua în care forţele armate irakiene vor fi capabile să preia aceste sarcini. Iar sumele uriaşe care sunt cheltuite lunar în acest „punct strategic de importanţă deosebită”,după cum recunosc înalţii oficiali politici şi militari,sunt destinate atât pentru „lupta 
împotriva terorismului”, cât şi pentru protecţia livrărilor de petrol. 
Ar trebui să-i dăm dreptate fostului preşedinte, Bill Clinton. Recent,acesta l-a criticat, într-un interviu televizat de canalul ABC, pe actualul locatar de la Casa Albă pentru programul său de scădere a impozitelor.”Aceste scăderi de impozite sunt motivul enormului deficit structural al SUA. Americanii trebuie să înţeleagă că aceasta înseamnă că, în fiecare zi, guvernul nostru împrumută bani de la alte state pentru a finanţa cheltuielile din Irak, Afganistan, cele provocate de Katrina (…) Niciodată în istoria republicii noastre nu am finanţat un conflict militar împrumutând bani din altă parte”. Şi a mai afirmat : „Noi depindem de Japonia, China, Rusia, Marea Britanie, Arabia Saudită şi Coreea de Sud care ne împrumută bani în fiecare zi pentru a acoperi scăderea impozitelor, aceste conflicte şi Katrina. Nu cred că aceasta are un sens,şi că este o eroare”. 
Eroarea constă în faptul că vă arogaţi rolul de Jandarm al lumii,dle ex-preşedinte şi nu vă retrageţi totalmente din Irak şi Afganistan. Până mai puteţi în mod onorabil… 
 
GALONUL DE PETROL PLĂTIT CU SÂNGE 
 
Consumul de petrol al Americii se află în continuă creştere. În viitorul cât mai apropiat va trebui să ţină cont de faptul că ţările bogate,precum Canada şi Danemarca, şi-au consumat deja o mare parte a rezervelor de petrol şi nu vor mai putea livra nici un galon Statelor Unite. În acest timp, multe ţări sărace posedă vaste resurse de petrol şi gaze naturale neexploatate. Suntem martorii unei translaţii istorice : producţia de petrol ale ţărilor industrializate ale nordului se mută către ţările sărace din sud, instabile, sfâşiate de conflicte etnice şi religioase. Pentru a pune capac la aceste instabilităţi, subsolul acestor ţări ascunde rezerve uriaşe de petrol şi gaze naturale care, în condiţiile prezentate acţionează ca un factor încă şi mai destabilizator. Influxurile de bogăţie apărute peste noapte tind să adâncească prăpastia dintre bogaţi şi săraci, care, de cele mai multe ori, iau o turnură etnică sau religioasă. În unele dintre aceste ţări sărace şi subdezvoltate distribuţia încasărilor provenite din vânzarea petrolului ori a gazului natural nu ajunge niciodată la masele sărace. Elitele conducătoare se bazează pe maşina represivă a forţelor armate şi de securitate ale statului pentru a zdrobi opoziţia, iar exprimarea publică a nemulţumirilor este interzisă. Este cazul familiei regale din Arabia Saudită, a elitei conducătoare din Columbia, Nigeria sau a marilor magnaţi din Azerbaidjan şi Kazahstan, pentru a da numai câteva exemple. Aceste elite conducătoare sunt sprijinite pe faţă de Statele Unite şi se comportăca nişte adevăraţi tirani. Iar opoziţia îşi dă seama că singura opţiune nu rămâne decât rebeliunea armată sau terorismul. 
Mai trebuie analizat un aspect căruia nu i se dă prea mare importanţă. Multe dintre aceste ţări, care s-au trezit bogate peste noapte, au fost până nu demult colonii şi manifestă încă ostilitate împotriva fostelor puteri coloniale. Iar Statele Unite sunt percepute de naţiunile acestor ţări ca moştenitori moderni ai acestei tradiţii imperiale. Mai sunt învinuite pentru tendinţa lor de globalism. Şi atunci, odată ce acest Jandarm a pus stăpânire pe bogăţiile lor, orice are legătură cu petrolul : sonde, rafinării, conducte, platforme de încărcare este perceput de insurgenţi sau militanţi drept o atractivă ţintă a atacurilor. Aşa se explică toate raidurile împotriva acestora, atacurile,de cele mai multe ori teroriste, împotriva birourilor unor companii petroliere ş.a. 
Prevăd un viitor destul de sumbru pentru militarii americani, care sunt şi vor fi folosiţi pentru protecţia globală a producţiei de petrol şi gaze naturale. În mod inevitabil, în viitor se va plăti un preţ din ce în ce mai mare de sânge pentru fiecare galon de petrol extras…