Încă din 1987, la fiecare început de an, la Londra se organizează o paradă impresionantă. În jurul prânzului, pe 1 ianuarie, o masă impresionantă
de oameni porneşte din Piaţa Parlamentului şi invadează toate străzile capitalei britanice. O manifestare gigant care ajunge până la Westminister Abbey Downing Street 10, unde se află rezidenţa oficială a primului ministru. După ce parcurg Whitehall Parliament Street, petrecăreţii ajung în Trafalgar Square, Piccadilly Circus, Academia Regală şi Hotelul Ritz. Pentru acest eveniment sunt aşteptate peste 500.000 de persoane, localnici şi turişti. Parada reuneşte grupuri muzicale, clovni sau trupe de dans venite din peste 20 de ţări, special pentru acest momentprecum şi o defilare de maşini de epocă, desfăşurată în acelaşi timp. Entuziasmul festiv este completat, la Londra, de bunele intenţii. Din 1995, în acelaşi timp cu “New Year's Day Parade” se derulează “Let's Help London Challenge”, o iniţiativă culturală cu scop caritabil. Ficare cartier londonez prezintă, în cadrul acestui eveniment, propriile creaţii artistice şi îşi trimite reprezentanţii să defileze în care alegorice. Banii obţinuţi vor fi distribuiţi asociaţiilor caritabile. De la crearea acestui eveniment, mai mult de un milion de euro au fost obţinuţi pentru asociaţiile caritabile. Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|