Caius Iulius Caesar a fost, în Roma antică, cel care a stabilit ca data de 1 ianuarie să fie prima zi a anului . Până în anul 46 î.Hr., când Caius
Iulius Caesar a făcut reforma calendarului, romanii sărbătoreau începerea anului primăvara, la 1 martie, atunci când, odată cu renaşterea naturii, erau înlocuiţi consulii şi alţi demnitari. Dacă schimbarea consulilor era amânată, poporul se răzvrătea, cum s-a întâmplat în anul 54 î.Hr., când a izbucnit răscoala lutisarilor pentru că această schimbare a întârziat cu 10 luni. În anul 46 î.Hr. Caius Iulius Caesar a alcătuit un calendar solar de 365 zile, grupate în 12 luni. Pentru că îi rămâneau şase ore, pe care le considera necesare pentru a completa anul real, Caesar a hotărât să adauge la fiecare patru ani o zi în plus, făcând astfel ca ziua de 24 februarie să se numere de două ori. Tot Caesar a stabilit şi ca ziua de 1 ianuarie să fie prima zi a anului. Deşi acest calendar roman reformat a început să fie folosit odată cu trecerea timpului, în anumite părţi ale lumii, în special în Asia şi Africa, numeroase popoare îşi păstrează vechile tradiţii, sărbătorind venirea Anului Nou primăvara.
În Japonia, clopotele templelor sună la miezul nopţii de 108 ori
Cu mult timp înainte de a începe sărbătoarea trecerii într-un nou an, casele din satele şi oraşele japoneze sunt împodobite cu mănunchiuri de crini şi de bambus, simboluri ale devotamentului şi longevităţii. în data de 13 decembrie începe Toschigami, care ţine până la sfârşitul anului. În această perioadă, casele se decorează cu funie sacră de paie ornată cu franjuri din hârtie, care se atârnă deasupra uşii, pentru a împiedica intrarea spiritelor malefice. Lângă uşă se aşează un aranjament din rămurele, care serveşte drept locuinţă zeului aducător de noroc. Fiecare gospodină înalţă în casa sa un altar special, făcut din prăjiturele de orez, sake (vin de orez), curmale şi delicatese tradiţionale.
La miezul nopţii de Anul Nou - Shogatsu -, clopotele din temple sună de 108 ori. În acest moment, se spune din bătrâni, omul păşeşte un prag nevăzut, dincolo de care îl aşteaptă o soartă nouă, neştiută de nimeni. Petrecerile ţin trei zile, timp în care se obişnuieşte ca fetele să adune câteva fire de urzică, ridichi şi ţelină. După şapte zile de la Anul Nou capul familiei prepară o fiertură de orez cu „şapte ierburi de primăvară“, pe care o serveşte la dejun.
În Egipt, creşterea apelor Nilului vesteşte Anul Nou.
În tradiţia egipteană, bucuria începutului de an se împleteşte cu primele semne care vestesc creşterea apelor Nilului (solstiţiul de vară). În această zi, egiptenii îşi oferă unul altuia miere şi curmale. Înainte de a le mânca, ei îşi spun: „Dulce şi binefăcător este numai dreptul adevăr“. Obiceiul cere ca, în dimineaţa respectivă, tinerele mame să-şi poarte în spate cel mai mic fiu, căruia trecătorii îi dăruiesc turte cu miere.
În Italia, de Revelion, te poţi alege cu capul spart
În Italia, dintr-un spirit de prudenţă cât se poate de justificat, trecătorii sunt foarte rari în noaptea de 31 decembrie. Acest lucru se întâmplă nu pentru că Revelionul se sărbătoreşte în familie sau în restaurante, ci pentru că, după un vechi obicei, la miezul nopţii toate vechiturile din casă trebuie aruncate pe fereastră. Astfel, odată cu Anul Nou, „aterizează“ în stradă scaune şubrede, haine demodate, oale şi cratiţe, saltele, casetofoane rablagite şi cine mai ştie ce. În acelaşi timp, explodează petarde şi pocnitori şi o avalanşă de confetti umplu străzile marilor oraşe, care se întrec în focuri de artificii la miezul nopţii. În seara celei de-a doua zile, la televizor se anunţă de obicei numărul trecătorilor care s-au ales cu capul spart, al celor loviţi de petarde sau al chioşcurilor de ziare care au luat foc.
Panama e ţara cea mai zgomotoasă de Revelion
Revelionul în Panama este o sărbătoare prin excelenţă zgomotoasă. Petrecerea este inaugurată de clopotele din turnul pompierilor. Când acestea încep să bată, fiecare se străduieşte să facă zgomot strigând şi bătând în ce se nimereşte. La vacarmul general se adaugă claxoanele maşinilor şi tot ce mai poate scoate vreun sunet. A doua zi, panamezii circulă pe străzi cu băgare de seamă, de preferinţă pe lângă trotuare, căci de la ferestre se toarnă apă peste trecători sau se deşartă pungi cu făină. De Anul Nou orice glumă este permisă, oricât de deplasată, şi nimeni nu se supără, pentru că fiecare adult are voie să dea în mintea copiilor fără să fie categorisit nebun sau să primească un pumn.
În Scandinavia, în „Noaptea Supremă“ se mănâncă „porcul zeiţei Freya“
În vechile poveşti scandinave se spune că, în trecut, vrednicii locuitori ai nordului, fiind înspăimântaţi de întunericul care stăpânea de mult timp Pământul, au trimis cel mai curajos tânăr să se urce în vârful celui mai înalt munte şi de acolo să cerceteze depărtările în căutarea razei soarelui. Când acesta s-a întors aducând vestea că astrul s-a ivit în zare, o bucurie nespusă a cuprins casele lapone. Acea noapte, cea mai lungă, dar care în tenebre purta zorile luminoase, a fost numită „Noaptea Supremă“, statornicind pentru totdeauna începutul anului (21 decembrie). Cu acestă ocazie, cântăreţii - scalzii - colindă pe la case slăvind faptele de seamă ale anului trecut. Obiceiul cere ca pe masa fiecăriu scandinav să se afle frumos rumenit şi împodobit cu panglici colorate „porcul zeiţei Freya“. Înainte de a-l împărţi, mesenii întind mâna deasupra lui făgăduind că în anul care vine vor face lucruri deosebite. La loc de cinste se găseşte şi jukake - prăjitura Anului Nou. La sfârşitul Revelionului, jukake-ul se atârnă de grindă unde va sta până în ziua în care plugurile vor ieşi pe câmp să taie prima brazdă.
De Revelion, birmanezii se stropesc între ei cu apă
În Birmania, noul an începe în luna aprilie, în miezul primăverii. În cele patru zile premergătoare Anului Nou, toţi locuitorii participă la tradiţionala Sărbătoare a Apelor. Obiceiul constă în a stropi cu apă - simbol al rodniciei - pe prieteni şi rude, iar ritualul este obligatoriu şi nimeni nu scapă neudat.
În Germania, fetele frumoase sunt plimbate prin sat
În unele provincii din Germania se face o păpuşă din paie cu chip de femeie bătrână care este pusă într-o roabă şi purtată în noaptea de Anul Nou prin sat. La miezul nopţii, aceasta este aruncată în apă. În ultimul timp, acest obicei s-a schimbat, tinerii preferând ca, în locul paiaţei, să plimbe cea mai frumoasă fată prin sat. Tânăra domnişoară simbolizează noul an.
Scoţienii primesc câte un cărbune şi un hering
Despre scoţieni se spune că sunt foarte zgârciţi. Cu toate acestea, ei sunt darnici, mai ales în noaptea de Anul Nou, când îşi fac cadouri. Cei care păşesc primii pragul unei case, în noaptea de Revelion, aduc gazdelor o bucată de cărbune şi un hering. Conform tradiţiei, cărbunele simbolizează căldura pe tot timpul anului, iar heringul belşugul. Spre deosebire de Revelionul englezesc, care este sobru, petrecerea scoţiană de Itocmany (Anul Nou) este veselă şi zgomotoasă. Ea se desfăşoară în sunetul cimpoaielor şi în clinchetul paharelor de scotch şi whisky.
În plăcinta islandeză se ascund boabe de orez
La masa de Revelion a islandezilor este nelipsită plăcinta denumită „riisipuuro“, într-un colţ al ei fiind ascunse câteva boabe de orez. Despre cel care nimereşte în bucata sa boabele, se spune că se va căsători, iar dacă este căsătorit va avea în noul an un copil.
În India, salutul tradiţional este „A fiert laptele“
Cea mai populară sărbătoare indiană a înnoirii anului este Pango-ul, celebrat în prima zi după solstiţiul de iarnă. Momentul cel mai important al acestei zile este dimineaţa, când se aprinde rugul pregătit de către copii, în cel mai însorit loc din curte. Pe jarul aprins, femeile pun oale mari de lut în care se amestecă lapte cu orez. Aşezată în jurul focului, întreaga familie aşteaptă clipa în care laptele începe să fiarbă. Primul clocot este salutat cu strigătul voios: „Pongol“, adică „Laptele fierbe“, semn că soarele a binecuvântat casa, deci anul care vine va fi îmbelşugat. Timp de câteva zile, salutul tradiţional este: „A fiert laptele“.
În Sudan este ziua cântecelor, dansurilor şi a glumelor
În Sudan, Anul Nou este considerat de locuitori ziua cântecelor, dansurilor şi a glumelor. Toată lumea se îmbracă în haine de gală, chiar şi cei săraci. Tradiţia cere ca în această zi să se pregătească ceva special pe care nimeni nu are voie să-l refuze.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
