ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

 
Syndicate
Băsescu, Boc, Ialomiţianu şi Isărescu au stabilit parametrii unui nou acord cu UE şi FMI Imprimare E-mail
Scris de Oana Voinea   
Preşedintele Traian Băsescu, premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, au stabilit parametrii unui nou acord de finanţare, de tip preventiv, cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Băsescu, Boc, Ialomiţianu au fost, ieri, la BNR pentru a discuta cu Isărescu şi conducerea executivă a băncii centrale, în cadrul unei întâlniri de lucru.

În cursul întâlnirii a fost analizat stadiul derulării acordurilor de finanţare externă încheiate cu Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi alte instituţii financiare internaţionale.

"În acest context, a fost evidenţiat faptul că, pentru reluarea creşterii economice pe o bază sănătoasă, este esenţială continuarea consolidării fiscale şi a reformelor structurale, astfel încât implementarea obiectivelor pe termen mediu să asigure un proces sustenabil de convergenţă nominală şi reală cu Uniunea Europeană", potrivit unui comunicat al BNR.
Întâlnirea de la BNR a început la ora 11:00 şi s-a încheiat în jurul orei 12:30.

România a încheiat în primăvara anului 2009 un acord de finanţare externă pe doi ani cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, în valoare totală de aproximativ 20 miliarde euro.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Fii primul care comenteaza acest articol
RSS comments

Scrie un comenatriu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:

    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    Arhiva 2010
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro