Ascensiunea organizației bolșevice subversive a viitorului Partid Comunist din România (PCdR) sub protecția tancurilor și a baionetelor sovietice a însemnat aplicarea principiului leninist, după care trecerea de la capitalism la socialism se operează prin așa-numita dictatură a proletariatului, care în viziunea lui Lenin însemna „violență neîngrădită de lege“. Aplicarea acestui principiu în România a însemnat zdrobirea statului de drept, a românismului, a elitelor culturale și naționale și instaurarea unei dictaturi diabolice. De la plutoanele de execuție până la îngrozitoarele experimente antiumane coordonate în temnițele comuniste direct de agenții NKVD, totul a fost folosit pentru a zdrobi rezistența poporului și a-i atenta la fibra națională. Românii au încercat dintotdeauna să se descăpușeze de paraziții veniți din toate colțurile lumii să sugă din bogățiile naturale ale acestui pământ, ultimii de culoarea ploșnițelor, roșii. Uneori a existat, în istorie, aparența reușitei deparazitării. În realitate, căpușele s-au infiltrat și mai adânc, așteptând venirea „luminii de la Răsărit“.
Odată cu insurecția tinerilor anticomuniști din decembrie 1989, se spera că anularea efectelor martirajului suferit de cei care luptaseră împotriva comunismului se va realiza atât pe plan moral, cât și material. Ștergerea daunelor morale trebuia făcută imediat prin anularea hotărârilor date de tribunalele militare sau civile împotriva membrilor celei mai îndelungate rezistențe anticomuniste din Europa. Se știe că legendarul Ion Gavrilă Ogoranu și soția sa, Ana, s-au dus la ceruri abătuți, neabsolviți de „crimele“ de „dușmani ai poporului“ de către „justiția“ de pe pământ, pe atunci diriguită de celebra „luptătoare pentru drepturile omului“ Monica Macovei. Și astăzi, Gavrilă Rusu, la fel ca și camaradul său de rezistență, încearcă singur, la peste 80 de ani, să-și caute dreptatea prin tribunale, după ce i s-a tăiat pensia de persecutat al regimului comunist, fără drept de apel. Daunele morale și materiale suferite de singura elită anticomunistă reală a țării trebuiau reparate de către stat, imediat. Miile de bătrâni, ca brazii care se frâng dar nu se îndoiesc, sunt supuși azi de justiția post-comunistă la aceleiași umilințe ca și în regimul trecut. Unii sunt siliți de sărăcie să-și ceară drepturile, alții însă refuză cu demnitate orice despăgubire și își așteaptă, senini, dreptatea cerească.
O lege strâmbă
În 2009, a apărut Legea care prevedea despăgubirea foștilor deținuți politici pentru daunele materiale și, în primul rând, morale, pe care le-au suferit. Dacă principiul în sine care a condus la această lege trebuie socotit ca fiind legal și corect, nu același lucru se poate spune despre aplicarea în practică a acestui decret. În primul rând, nu există un criteriu clar pe care-l prevede această lege. Fostul deținut se adresează tribunalului care își are competența pentru locul în care domiciliază, și un judecător oarecare apreciază de la sine cuantumul despăgubirii. Se cer o serie de dovezi și acte absolut inutile. Apoi, Ministerul Finanțelor, ca reprezentant al statului în acest domeniu prin Administrația financiară locală, introduce automat „apel“ sau „recurs“. Astfel, fostul deținut politic ajunge – dacă mai ajunge – din diferite colțuri ale țării pe treptele Înaltei Curți de Casație și Justiție din București. Aici, hotărârile sunt absolut neunitare, cu diferențe de zeci de ori mai mari sau mai mici. Se impune deci ca decretul să fie completat printr-o Ordonanță de Urgență care să reglementeze criteriile și toate aspectele juridice ce decurg din această problemă, cel mai exact criteriu fiind perioada petrecută în detenție sau în rezistența din munți. De acest lucru ar fi trebuit să se ocupe pseudo-institutele de „investigare“ a crimelor comunismului, nu de dezgropat și plimbat morții de sub crucea lor pe la televizor.
Profitorii tuturor regimurilor
A trebuit să treacă aproape 20 de ani de la căderea comunismului pentru ca președintele Traian Băsescu să înfiereze, simbolic, crimele regimului. Ridicol, cei care l-au îmbrobodit pe Băsescu, bine instalați, la lojă, pentru spectacolul acestui act, sunt chiar reprezentanții noului Komintern, profitori ai tuturor regimurilor care au reușit, în ciuda adevărului istoric, să deturneze condamnarea comunismului ca regim bolșevic impus de fosta URSS prin agenții și tancurile ei. Cu mașini guvernamentale la scară și salarii pe măsură, de secretari de stat, impostori ca Marius Oprea – el însuși și „fost“, și „actual“, cu legături „de gradul întâi“ în Securitate, cerșetor și la ușa lui Tăriceanu, și a lui Boc – își fac cu tupeu propagandă în blănițe de oaie, pentru a confisca toate instituțiile statului care ar trebui să se ocupe de crimele comunismului. La CNSAS, alt exemplu, un fost activist UTC al USR din RSR, Mircea Dinescu, teleportat la „revoluție“ direct din Crimeea și de la Academia PCR, împarte certificate de „bună purtare“. Emblematic, nici la CNSAS, nici în parascovenia de „Comisie Tismăneanu“ plină de turnători ai Securității și propagandiști PCR, nici la așa-zisul IICCR confiscat de delatorul fără ORNISS și o fostă activistă de Partid în presa comunistă, nu se află la conducere NICIUN FOST DEȚINUT POLITIC. Iată cum regimul de după 1989 a reușit să ducă la capăt condamnările regimului bolșevic eliminând total foștii luptători anticomuniști reali, de la 1947 la 1987, pedepsiți cu zeci de ani de închisoare și chinuri. Noul Komintern desăvârșește misiunea vechiului Komintern. Și, totuși, deținuții politici, de la generația 1947 la minerii anului 1977 și muncitorii anticomuniști ai Brașovului lui 1987, nu au murit cu toții. Și știu că, vorba poetului temnițelor, Radu Gyr, „ne vom întoarce într-o zi“…
