Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, numiţi „stâlpi ai ortodoxiei“ şi „mari dascăli ai creştinătăţii“, sunt cinstiţi, fiecare în parte, în luna ianuarie - pe 1, 25 şi 27. Ca un corolar,
mâine avem dimpreună cinstirea acestei treimi arhiereşti şi gândul ne poartă spre Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi care „vor crede în Mine prin cuvântul lor“, cum citim în Evanghelia Sf. Ap. Ioan. Se ruga Mântuitorul „ca toţi să fie una, după cum Tu Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una... Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi în unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine“. Cu adevărat, înalt-pilduitoare este această sărbătoare deopotrivă pentru sfinţenia celor trei ierarhi şi pentru unitatea cea întru Hristos, „Calea, Adevărul şi Viaţa“. A fost pe la 1081, pe vremea împăratului Alexie Comnem, când s-a iscat o anume discordie între credincioşi, unii cinstindu-l mai mult pe Sf. Vasile cel Mare, alţii pe Sf. Grigorie Teologul şi alţii pe Sf. Ioan Gură de Aur, numindu-se care vasilieni, care grigorieni, care ioanieni. Cei trei ierarhi s-au arătat arhiereului Ioan Evhaitul zicând: „noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă între noi... Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea şi, de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat... Că nevoinţa noastră a fost ca să împăcăm şi să aducem lumea la unire. Împreunează-ne într-o singură zi şi ne prăznuieşte cu bună cuviinţă. Înştiinţează-i pe urmaşi că noi una suntem la Dumnezeu...“. Dând ascultare celor trei sfinţi, arhiereul Ioan Evhaitul a hotărât ca dimpreuna lor sărbătorire să se facă în ziua de 30 ianuarie, îngrijindu-se cu sârguinţă creştinească de toate cele cuvenite.
Să consemnăm, mai întâi, că Sf. Vasile cel Mare (Ă379), Sf. Grigorie de Nazianz sau Teologul (Ă389) şi Sf. Ioan Gură de Aur (Ă 407) au fost contemporani şi au strălucit prin viaţa, învăţăturile şi faptele lor după aproape trei secole de persecuţii, în ani de aprige dispute. În acei ani, ei au elaborat o vastă operă care acoperă toate aspectele vieţii individuale, sociale şi culturale, fundamentală pentru perioada patristică; o operă consonantă deplin cu viaţa trăită ca o rugăciune. „Ctitori ai ortodoxiei“ au răspuns într-o unitate luminoasă celor trei chemări - cea monahală a Sf. Vasile, înalta şi profunda teologie a Sf. Grigorie şi Evanghelia practică a Sf. Ioan Gură de Aur. Au rămas în istoria Bisericii ca păstori sufleteşti, mari dascăli ai creştinătăţii, propovăduitori şi apărători aprigi ai dreptei credinţe. Niciunul dintre ei nu a participat la Sinodul I Ecumenic, unde s-a întemeiat învăţătura despre Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul, iar la cel de al doilea a fost doar Sf. Grigorie Teologul, dar activitatea şi opera lor reprezintă o contribuţie de valoare fără de care nu ne putem imagina păstrarea şi propovăduirea dreptei credinţe. Personalităţi distincte, au avut în comun fidelitatea pentru Sfânta Scriptură, călăuză în tot ceea ce au făcut, i-au diferenţiat darurile primite caracterizându-i ca personalităţi inconfundabile şi împreună le-au unit cum îi pot uni pe toţi cei care urmează lui Hristos. Să amintim că, în urmă cu aproape trei secole, domnitorul Vasile Lupu a închinat celor trei ierarhi cunoscuta Biserică din Iaşi.
Mai întâi Sf. Vasile cel Mare, sfânt şi geniu ce străjuieşte începutul anului, întrece cu scrierile sale pe toţi filosofii vremii, iar Omiliile sale la „Facere“ sunt şi azi un model neegalat în tâlcuirea Sf. Scripturi în orizontul mentalităţii vremii sale, pe care o cunoştea ca puţini alţii. A stabilit regulile vieţii monahale respectate şi astăzi şi ne-a dăruit Liturghia ce-i poartă numele. A înfiinţat basiliadele, primele aşezăminte a ceea ce s-ar numi asistenţă socială, poate chiar mai complet concepute ca astăzi.
Fire mai contemplativă, Sf. Grigorie, Dumnezeiescul Cuvântător, coleg de studii şi prieten al Sf. Vasile, a fost comparat cu o icoană a virtuţilor creştine, reuşind să întreacă pe înţelepţii lumii acesteia. Când şi-a început păstorirea ca patriarh, în Constantinopol era doar o singură biserică dreptcredincioasă, celelalte fiind ale arienilor şi, la plecare, rămăsese doar o singură biserică ariană şi restul, ortodoxe. Cele cinci omilii despre dumnezeirea Logosului, rostite la Biserica Învierii, dezvăluie o armonizare de neegalat între autenticitatea trăirii, elevaţia stării de spirit, profunzimea gândirii, o hermeneutică subtilă, o retorică de necombătut şi o metodologie de care ar trebui să se ţină seama nu doar în teologie. Împreună cu Sf. Vasile au conceput primele volume ale Filocaliei.
Mai tânăr decât ceilalţi Părinţi, Sf. Ioan Gură de Aur, „învăţător şi sacerdot universal“, izvor de milostenie şi de iubire, a excelat în exegeza biblică şi activitatea pastorală, propovăduind Sf. Scriptură, pe care a tâlcuit-o ca nimeni altcineva. Tot el a fixat canoanele Sf. Liturghii când Hristos se jertfeşte pentru noi în chip real şi care îi perpetuează numele.
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
