Home Actualitate Culmea ipocriziei: criminalul Iliescu dă lecții despre „teroristul” Gaddafi

Culmea ipocriziei: criminalul Iliescu dă lecții despre „teroristul” Gaddafi

DISTRIBUIŢI

Realitatea TV îl cultivă neîncetat pe multifuncționalul Iliescu, de la momentul lansării publice a USL încoace, când însuși Hurezeanu s-a produs cu un discurs vomitiv de exonerare a crimelor lui Tataia Ilici. Strigoiul comunist cu vata-n nas bântuie televiziunile, ieșit intempestiv din copârșeul ori debaraua cu schelete unde îl țin pesediștii între două campanii electorale, când îl scot ca pe-o mumie în geam să înhațe votul de la pensionarii decerebrați.
Iliescu s-a produs din nou la emisiunea „Da sau Nu“ a unei foste jurnaliste, devenită subalternă a lui Ludovic Orban, în mandatul acestuia la Ministerul Transporturilor, și care a devenit acum, la apusul carierei, (încă) una din noile supape ale lui SOV. Oana Stănciulescu calcă apăsat (s-a îngrășat) pe urmele fostei mele colege Miruna Munteanu, cea care după ce a vituperat o viață împotriva criminalului Iliescu a ajuns, recent, tot la Realitatea lui SOV, unde mănâncă și gura ei o pâine, să-i lingă entuziast și meticulos osemintele putregăite ale bolșevicului, cu a sa aromă specifică de cadavru împuțit.
Dacă tema emisiunii – măcelul din Libia – nu ar fi fost dramatică, prestația lui Iliescu ar fi fost de tot hazul, așa însă îți venea să arunci televizorul pe geam, cu tot cu Oana Stănciulescu, auzindu-l pe criminalul cu mâinile roșii de sânge vociferând și dându-și cu părerea, doct și „moralist“, pe tema lui Gaddafi care și-a pus Armata să tragă în civilii care-l contestă. Bătrâna cucuvea kominternistă care orăcăie zilnic aproape cretinisme – fără niciun complex al bunului-simț, pe orice post de televiziune din ograda Grivco-FNI – nu a fost nici măcar odată întreruptă de așa-zisa „ziaristă“ educată la BBC, și cu stagiu la „Evenimentul Zilei“ în perioada în care publicația era o baricadă anti-Năstase și anti-PSD.
Mi se pare greu de crezut ca realizatoarea emisiunii să nu fi știu cu cine stă la masă și să nu-și dea seama cât de penibilă era impostura dezbaterii sale cu Iliescu despre cum își lichidează Gaddafi oponenții, când prima întrebare care ar fi putut fi pusă lui Ilici era despre protocronismul acestuia, deoarece el a tras primul în civili și studenți, încă de acum 20 de ani, până să devină sursă de inspirație pentru toți dictatorii criminali de pe mapamond, de la Mubarak la Gaddafi, care au pus glonțul pe țeavă împotriva propriului popor, înfometat și batjocorit.

Duplicitatea discursului pe „tema Gaddafi“

Oricum, întreaga discuție despre conducători arabi și africani care își înfometează poporul este de un ridicol absolut, câtă vreme 36 milioane de americani mor de foame și sunt la mila ajutorului public (vezi „American Idol“, difuzată recent de Fox).
Iar acțiunile „bărbătești“ și „umanitare“ belicoase inițiate împotriva lui Gaddafi sunt tardive și ipocrite, expresia unei duplicități mizere. Coreea de Nord, de exemplu, n-are petrol destul cât să stârnească indignarea mondială pe tema „drepturilor omului“?
Despre aceste interesante chestiuni ne așteptam să vorbească o duduie crescută pe la BBC cu Ion Iliescu. Slabe speranțe, munca de tonomat le-a readus pe fostele ziariste reșapate de Vîntu la cel mai de jos nivel posibil, pe post de preșuri pe lângă cârpe (kaghebiste). Ca unul dintre cei care au fost țintă directă a gloanțelor trase la ordinul lui Ion Iliescu, readuc memoriei publice câteva dintre reperele activității cârpei kaghebiste reșapate, apretate, călcate și parfumate de Realitatea TV care nu doar că-l învie pe leninistul Ion Iliescu, ci mai și defilează cu cadavericul criminal cu mâinile roșii de sânge până la coate, propunându-l drept model și mentor al noilor generații.
Iliescu este cel care, în iunie 1990, a cerut și coordonat reprimarea cu bestialitate a manifestației din Piața Universității. În urma represiunii din iunie 1990 a rezultat un număr de 756 de răniți, peste 1.300 de bucureșteni au fost bătuți și reținuți abuziv (între 2 și 60 de zile), au „rezultat“ 4 morți prin împușcare, 18 răniți prin împușcare recunoscuți oficial, în realitate fiind peste 100 de persoane care au decedat, majoritatea în urma loviturilor primite în cap și în alte părți vitale, lovituri primite de la mineri, în 14-16 iunie 1990.

Iliescu – tartorul represiunii militare împotriva civililor, mult înainte de Gaddafi

Sintezele informative ale serviciilor de informații, jurnalele de activitate și registrele unităților Armatei, înregistrările convorbirilor telefonice oficiale, dar și alte documente militare menționează clar implicarea ex-președintelui Ion Iliescu în reprimarea demonstrației din iunie 1990, prin ordinele date cadrelor militare cu putere de decizie. Ordinele date de Iliescu vizau intervenția în forță contra demonstranților, distribuirea de muniție către soldați, utilizarea de mijloace chimice. Ion Iliescu a ordonat și punerea baionetelor la arme, care să fie folosite în caz de nevoie împotriva „contrarevoluționarilor legionari care au ridicat drapelul verde pe sediul Poliției Capitalei“.
Iliescu a ordonat, de fapt, o represiune după modelul celei dispuse de Antonescu. Așa cum s-a menționat și în rechizitoriul inițial, din probatoriul administrat și actele aflate la dosar, rezultă că militarii din U.M. 01847 Buzău, care au tras 1.466 de gloanțe de război – la fel ca și trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne -, au executat un ordin militar, legal în formă și aparent legal în conținut, fără că ei să aibă posibilitatea, în condițiile date, de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informațiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acționează împotriva unei „rebeliuni legionare și că trebuie să acționeze ca atare“.
Ulterior, Ion Iliescu revine asupra temei „rebeliunii“, întărind-o. Astfel, la ora 22.00, președintele Ion Iliescu a comunicat în noaptea aceasta (13/14.06.1990) că elemente legionare vor încerca să pătrundă în alte obiective, aceștia având asupra lor arme și muniție; toți sunt chemați să se apere împotriva celor ce nu sunt revoluționari, ci contrarevoluționari legionari. Comunicarea a fost transmisă la toate comandamentele militare. Fostul șef al statului, Ion Iliescu, a folosit întreg lanțul aflat în subordinea sa – de la ministrul de interne, generalul Mihai Chițac, la comandanții superiori militari, pentru a da ordinul de reprimare. Prin urmare, liderul de la care a plecat ordinul de justificare a executării focului este direct vinovat de faptele comise de către cei folosiți în acțiune. Președintele Televiziunii, Răzvan Theodorescu, a afirmat ulterior, marșând pe aceeași teză a amenințării legionare lansate de Ion Iliescu: „Amenințările antisemite au fost subestimate. Consider că s-a făcut o greșeală în a se subestima amenințările antisemite, antinaționale, cu cruci încârligate la adresa noastră“.
Tragerile militarilor cu gloanțe de război s-au efectuat în baza convingerii că au dreptul să deschidă focul, deoarece șeful statului a instituit o stare de necesitate invocând teoria rebeliunii legionare. Ion Iliescu a incitat, hotărât și direct, la răspunsul cu mijloace militare, de război, împotriva „Rebeliunii“.

Jurnalul de luptă al Armatei dezvăluia implicarea directă a lui Ion Iliescu

Actorii principali ai teatrului de operațiuni sunt bine cunoscuți, iar din Jurnalul de operațiuni al unităților Armatei în București se deduc cu limpezime treptele nivelului de răspundere și rolul esențial al lui Ion Iliescu. Documentul prezentat tot de „Curentul“, în exclusivitate, este un material prețios care pune în lumină concentrarea de forțe aruncate la ordinul lui Ion Iliescu asupra cetățenilor Capitalei. Iliescu este cel care, după cum rezultă foarte clar din Jurnalul de luptă, a declarat Armatei „că este vorba de o rebeliune legionară“ și a cerut „a se acționa în consecință“. După cum se știe, așa-zisa rebeliune din vremea lui Antonescu a fost înăbușită în sânge de către Armată, iar comandanții militari din perioada regimului Iliescu au înțeles foarte bine mesajul, respectiv modelul de acțiune care avea coordonate istorice bine cunoscute. Calea liberă către crimă a dat-o Ion Iliescu personal, garantul ideologic al Represiunii, furnizorul de autoritate al „justificării“ Rebeliunii legionare.
Influența exercitată de acesta, ascendența sa politică au activat mecanisme de subordonare – explicabile mai ales la militari. Tradiția obedienței a dus la ascultarea orbească și la executarea măsurilor armate împotriva civililor, iar direct vinovat pentru faptele abominabile este, în primul rând, Ion Iliescu, care a folosit cu cinism fantasmagoria legionară pentru a justifica reprimarea criminală a opozanților anticomuniști, a studenților Pieței Universității.
În acest context, apare foarte clar implicarea șefului statului Ion Iliescu în coordonarea personală a acțiunilor forțelor militare, inclusiv a celor aparținând Ministerului Apărării Naționale, fiind relevantă înregistrarea din Jurnalul Acțiunilor de Luptă existent la Ministerul Apărării Naționale și în care generalul Șchiopu a consemnat intervenția șefului statului pentru trimiterea de tehnică de luptă, efective militare și distribuirea muniției de război la aceste efective.
Deoarece România nu se afla în stare de război, scoaterea din cazărmi a trupelor Ministerului Apărării Naționale avea un caracter ilegal, care a creat condițiile pentru ca aceste efective să folosească muniția de război care le-a fost distribuită din ordinul sau la intervenția lui Iliescu, apărând premizele unui măcel și genocid împotriva propriului popor român.
Activitățile criminale din ziua de 13 iunie au fost în întregime pregătite, organizate și executate de către autoritățile statului sub dirijarea constantă a lui Ion Iliescu: conducerea politică, Ministerul de Interne și, într-o anumită măsură, și Ministerul Apărării Naționale; la acțiunea criminală a acestora s-a adăugat mai târziu complicitatea Ministerului Public și al Justiției în general. Pe scurt, Iliescu a fost și rămâne un model pentru toți scelerații acestei lumi, care au scos Armata împotriva civililor. Cu marea diferență că „civilii“ din țările acestea arabe, pline de petrol, au armament. Poate dacă România mai avea ceva petrol, în ‘90, am fi avut și noi arme și poate alta ar fi fost soarta țării.George Roncea

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.