Pe măsură ce Casa Alba dă drumul mai multor date, cu țârâita, o lume întreagă află lucruri noi, de detaliu, despre culisele operațiunii de anihilare a celebrului terorist. Un astfel de detaliu, de nuanță, dar încărcat de un simbolism aparte, a fost informația că numele de cod atribuit de Obama lui Osama era „Geronimo“. „L-am identificat pe Geronimo“, au comunicat de la sol, președintelui american, soldații trimiși de acesta să-l anihileze pe bin Laden. Cu stupefacție am aflat că Osama era numit de Obama „Geronimo“, nume de erou legendar pentru libertate!
Niciodată numele de cod nu sunt alese fără o semnificație anume, iar în acest caz cu atât mai mult era de așteptat ca numele țintei numărul unu a SUA să aibă un sens special și bine ales. Dacă acest nume de cod a fost ales cu intenție, ori Obama nu cunoaște istoria Statelor Unite, ori o cunoaște exact pe dos față de tot restul lumii, care are o cu totul altă percepție față de Geronimo, considerat unul dintre cei mai mari eroi, din toate timpurile, ai luptei pentru libertate. E greu de crezut că Obama i-a atribuit acest nume de cod țintei sale, considerându-l pe Osama asemănător cu Geronimo. Dar dacă chiar este așa, surpriza acestui nume de cod este cu adevărat colosală, deoarece îl valorizează pe celebrul fost agent CIA Osama bin Laden într-o cu totul altă lumină. Oricine încearcă o paralelă între sensul vieții lui Geronimo și Osama, cel căruia i-a fost atribuit ca nume de cod numele celui mai faimos apaș din istoria SUA, rămâne stupefiat. Vă lăsăm să judecați singuri la ce s-a gândit Obama când l-a „marcat“ pe Osama cu nick-ul secret „Geronimo“…
Cu toții am citit și am văzut în copilărie seriile de filme cu eroii indieni și western-urile în care aceștia – că se numeau Winnetou, Ulzana, o altă căpetenie a apașilor, Marele șarpe – erau invariabil măcelăriți. „Ultimul mohican“, „Geronimo“, „Rio Bravo“, „Un dolar găurit“, „The good, the bad and the ugly“ au fost filmele adolescenței noastre, care s-au tot reluat de-a lungul generațiilor, obținând fantastice audiențe. „Geronimo: An American Legend“, cu Gene Hackman, Matt Damon, Robert Duval a fost nominalizat la Oscar în 1994, iar celălalt film celebru cu indieni, realizat cam în aceeași perioadă, „Ultimul Mohican“ în regia lui Michael Mann, (cel care a făcut și „Heat“, alt super film) a luat Oscarul și este o capodoperă autentică.
Cărțile lui Karl May și Fenimore Cooper, de acum un secol, de la care au plecat ecranizările de mai sus, au fost best-seller-uri și au fost citite de sute de milioane de oameni, de pe tot mapamondul, care și-au consolidat opinia că the bad guys erau albii cei nasoli și criminali în timp ce indienii au intrat în galeria eroilor.
Geronimo – eroul apaș al „pieilor roșii“, victime ale genocidului
De altfel, primul genocid autentic din istoria modernă este masacrarea a 6 milioane de indieni de către coloniștii americani, în cele două secole de consolidare și formare a statului american de la 1622, până în 1830, anul decretului care prevedea deportarea în lagăre de concentrare și exterminare a băștinașilor indieni care au mai rămas în viață. O performanță a civilizaților și democraților americani demnă de luat în seamă, într-o epocă în care lipseau totuși armele atomice și gazele de luptă, nu-i așa?
Dintre toți eroii și martirii indieni ai acelui interval sângeros, fără îndoială apașul Geronimo a fost unul dintre cei mai mari eroi ai luptei pentru libertate, cu nimic mai prejos decât eroii „clasici“ ai antichității. Foarte probabil, cred că a fost unul dintre cei mai mari luptători pentru libertate ai tuturor timpurilor, deoarece din epoca anticilor încoace nu există vreun combatant cu performanțe care să se apropie măcar pe departe de ce a reușit să facă acesta, ținând piept cu o mână de oameni împotriva unei uriașe armate, un sfert de veac.
Temutul apaș a rămas în conștiința publică, pentru generații de americani, și la aproape un secol de la moartea sa drept una dintre cele mai eroice și mai dramatice figuri ale istoriei sângeroase pe care s-au întemeiat Statele Unite. Geronimo s-a născut în 1829, în apropierea statului american Arizona (pe atunci teritoriu al Mexicului) și a fost cel mai de seamă lider al triburilor apașe care au luptat timp de trei decenii împotriva Mexicului, împotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor noi state în zonele și pământurile ce le aparțineau dintotdeauna apașilor, până la năvălirea invadatorilor ale căror tendințe expansioniste și acaparatoare erau marcate de teribile masacre.
Geronimo a crescut și s-a educat ca vraci, ca medic, sub influența vechilor tradiții apașe, pacifiste, ce refuzau războiul. Geronimo nu fusese nicicând sortit să devină o căpetenie militară, viziunile din perioada copilăriei anunțându-l ca pe un viitor lider spiritual al neamului său, nu ca un războinic. A fost împins în lupta împotriva voinței și convingerilor sale pacifiste după ce în dimineața zilei de 5 martie 1851, o companie formată din 400 de militari, aflată sub comanda colonelului Jose Maria Carrasco, a atacat vatra tribului din care făcea parte Geronimo și, profitând în mod laș de lipsa bărbaților plecați la vânătoare, soldații au masacrat și violat femeile și copiii acestora, distrându-se de minune. Geronimo și-a pierdut mama, soția și cei trei copii ai săi, măcelăriți și arși de vii.
„Inamicul Public Numărul Unu“
Drept urmare a josnicului atac laș al soldaților mexicani, războinicii apași s-au ridicat la luptă transformând nordul Mexicului într-un adevărat teatru de război. Geronimo s-a remarcat prin curajul fără seamăn așezându-se în fruntea războinicilor săi și aruncându-se deseori în fața gloanțelor înarmat numai cu cuțitul său tradițional, devenit un model faimos de cuțit de vânătoare.
Deoarece a fost neatins, în repetate rânduri și în mod miraculos, de tirul armelor mexicane, s-a născut credința că liderul apașilor se afla sub protecția divină și nu putea fi ucis de către armele de foc ale albilor. Luptele au continuat pe tot cuprinsul teritoriului ce aparținea apașilor, inclusiv în partea ce era deja ocupată de trupele noilor autorități ale Statelor Unite ale Americii, iar guvernul american i-a declarat unilateral pe aceștia drept proscriși – „teroriști“ – și sălbatici, doar nu degeaba le ocupaseră teritoriul demarând o campanie la fel de ucigașă ca și cea a mexicanilor, de măcelărire a femeilor și copiilor și de lichidare și capturare a supraviețuitorilor.
Timp de 25 de ani, Geronimo, liderul spiritual și luptătorul invincibil al apașilor, cel care se aruncă în luptă înarmat doar cu cuțitul împotriva armelor de foc cu repetiție și a mitralierelor proaspăt inventate tocmai pentru a grăbi uciderea în masă a „teroriștilor“ de piei roșii, a fost considerat Inamicul Public Numărul Unu în Statele Unite ale Americii.
În acei ani, lupta lui Geronimo avea să capete forma unei adevărate Mișcări de eliberare a Apașilor, mitul său crescând cu fiecare victorie a sa. Luptele de gherilă cu armata americană de bicisnici foarte curajoși cu femeile și copiii fără apărare, dar care s-a dovedit neputincioasă în fața războinicilor autentici de talia lui Geronimo și a celor 37 de luptători care îl însoțeau, au durat aproape trei decenii, timp în care numărul victimelor americane a atins ordinul miilor.
40 de milioane de dolari a cheltuit SUA – o sumă gigantică la vremea aceea, și peste un sfert din întreaga sa armată a fost mobilizată pentru prinderea căpeteniei apașe și a celor numai 37 de luptători ai săi. Deși un sfert din armată fusese mobilizată în acest scop, numărul indienilor uciși sau capturați nu a depășit câteva zeci. Însuși Geronimo a fost rănit și capturat de șapte ori, reușind de fiecare dată să evadeze, mitul invincibilității sale crescând cu fiecare evadare și reluare a luptei rebelilor, „teroriștilor“ indieni.
Bush a profanat cu un curaj ieșit din comun osemintele legendarului Geronimo
După trei decenii de luptă, Guvernul american, exasperat, a negociat cu liderul apaș condițiile renunțării sale la luptă, în schimbul predării sale. La scurt timp după semnarea armistițiului, într-una dintre cele mai rușinoase decizii ale administrației americane, Guvernul de la Washington și-a încălcat promisiunile și semnătura pe tratatul de armistițiu, iar apașii au fost mutați în lagăre de concentrare, în așa-numitele rezervații, în mijlocul deșertului arid al Oklahomei.
Umilințele la care au fost supuși indienii captivi au fost fi cumplite, pe măsura urii acumulate de guvernanții americani bicisnici și lași împotriva acestui neam de luptători curajoși. Geronimo însuși a fost nevoit să își câștige existența expunându-se umilitor în spectacole de circ în care își juca propriul rol. Americanii au procedat cu indienii la modul barabar în care se purtau romanii cu captivii lor, în antichitate. Ajuns la bătrânețe, într-o scrisoare emoționantă adresată președintelui Theodor Roosevelt, Geronimo i-a cerut acestuia dreptul de a mai vedea o dată Arizona și de a se înceta persecuțiile „la adresa unui bătrân care deja a fost pedepsit prea mult“. Cererea i-a fost refuzată de liderul lumii democrate, cel care ne-a vândut și pe noi, pe români, sovieticilor, cu aceeași mărinimie și larghețe sufletească, iar liderul apaș și-a găsit sfârșitul în lagărul de concentare din Oklahoma, la vârsta de 80 de ani, bolnav de tuberculoză – boala mizeriei și a foamei – care îi măcinase ultimii ani de viață.
Revenind la povestea dramatică a lui Geronimo, cel care a fost privit ca un simbol al rezistenței băștinașilor indieni în fața expansionismului american, trebuie precizat că pentru distrugerea simbolului său au fost batjocorite chiar și rămășițele sale – după moarte – de un strămoș cu un caracter bărbătesc cu totul ieșit din comun al fostului președinte Bush. Osemintele lui Geronimo, înhumate în Cimitirul Prizonierilor de Război, nu aveau să se bucure de odihnă veșnică, acestea fiind profanate și sustrase de către un grup de membri neînfricați ai unei frății masonice secrete – celebra „322 – Skull and Bones“ – de la Universitatea americană Yale.
„Geronimo“ a „rezolvat“ mandatele a doi președinți americani
Din grupul studenților care au profanat osemintele lui Geronimo făcea parte tânărul George H. W. Bush, nimeni altul decât bunicul fostului președinte american George W. Bush, cel care a fost reales în al doilea mandat, când era la pământ cu credibilitatea, folosindu-se de bau-baul numelui lui bin Laden, cel cu numele de cod „Geronimo“, care l-ar fi amenințat personal pe Bush, într-un mesaj audio care s-a dovedit ulterior contrafăcut. Cu acest șiretlic de sunetist și cu teza „luptei contra teroristului Osama/«Geronimo», Bush junior și-a asigurat un nou mandat oferit de americanii paralizați de teamă de Noul Apaș cel Năprasnic. A fost exploatată o adevărată mitologie a fricii în beneficiul nepotului bravului strămoș al familiei Bush, cel care a șterpelit cu o vitejie fără precedent în istoria americană oasele lui Geronimo, apașul cu al său cuțit faimos care-i făcea să tremure de frică pe americanii înarmați până în dinți cu arme de foc și de mii de ori mai mulți decât ceata sa de 37 de apași, mai puțini chiar decât legendarii cei 300 de spartani de la Termopile.
Actualul președinte american, Hussein Obama, cu popularitatea de asemenea la pământ după ce a naționalizat băncile americane ce au determinat crahul mondial, datorită lăcomiei nemăsurate, transformând Statele Unite ale Americii în prima țară socialistă-capitalistă a lumii, secătuită de altfel tocmai din cauza mașinațiunilor financiare veroase de la Wall Street, are acum mandatul viitor asigurat de același nume de cod „Geronimo“, care l-a „rezolvat“ și pe Bush, anterior. Dacă Bush le-a băgat frica în oase americanilor cu Osama/“Geronimo“, acum Obama, expert în tehnici soporifice, i-a eliberat pe americani de frică, pitindu-i până și leșul lui „Geronimo“, iar de atâta bucurie dolarul american s-a apreciat și el pe măsură, astfel că lumea fericită va putea cheltui iarăși din plin până la următorul crah, din al doilea mandat, asigurat practic de pe acum.
Cu deosebirea că Obama s-a asigurat mai înainte de toate ca oasele lui „Geronimo“ să nu mai fie găsite de vreun alt urmaș plin de vitejia specifică membrilor familiei Bush, aruncând cadavrul lui Osama/“Geronimo“ rechinilor.George Roncea
