Home Politic „Revoluționarul” Crin, gata de bătaie cu Băsescu și Patriciu

„Revoluționarul” Crin, gata de bătaie cu Băsescu și Patriciu

DISTRIBUIŢI

Crin și-a luat în serios rolul de Fidel Castro al „revoluției socialiste“ propuse de colegul Ponta împotriva burghezo-moșierilor de la putere, în încercarea de a-l răsturna de la putere pe „dictatorul“ Băsescu-Batista. Lovit de curentul revoluționar, Crin a spumegat în weekend la televiziunea mogulului pe lângă care s-a aciuat mai nou cu largul concurs al balelor de laudă slobozite de gura tonomatului Ciutacu. Mânat de o furie oarbă împotriva lui Băsescu, Crin a povestit vinerea trecută că este gata de luptă cu Patriciu pentru faptul că acesta îndrăznește să-i critice haznaua USL. „Nu mai e mogul, nu mai e rău, nu mai e petrolist și este și simbolul oficial, decretat de la Cotroceni, prin domnul Lăzăroiu, al liberalismului și stâlpul PNL“, a comentat ironic Antonescu, referindu-se la atacurile pe care puterea i le aducea lui Dinu Patriciu în trecut și care nu au mai fost reiterate în ultima perioadă. De altfel, liberalul i-a transmis și lui Sebastian Lăzăroiu că dacă-și pune speranța că PNL ar putea „să ajungă prin spate la Cotroceni, prin intermediul lui Dinu Patriciu, nu cunoaște nici PNL, nici pe Dinu Patriciu“. Într-o încercare de „slang“ golănesc, Crin a explicat într-o frază „ca după blocuri“ că este gata să se ia la trântă și cu Patriciu dacă e nevoie. „Eu m-am «luat» cu mulți băieți, m-am «luat» e un fel de-a spune… Eu nu m-am luat încă de domnul Patriciu. Eu sunt un om care de ani de zile fac ceea ce cred eu că-i bine, fac pe picioarele mele și cu resursele mele, chestiunea asta i-a deranjat pe mulți. Pentru cineva ca mine, care de o bucată bună de vreme se bate cu puterile lui, dar se bate, cu unul ca Băsescu, să știți că nu e o problemă, adică n-o să mă sperii, o să mă bat și cu Patriciu, n-am în sensul acesta de ales“, a mai explicat Crinuț.

Supărat pe demascarea chiulului din Senat

Acesta a mai adăugat într-o nouă ipostază de Iudă că nu îi datorează nimic lui Dinu Patriciu și că alegerile din PNL le-ar fi câștigat pe puterile sale. „Nu a fost niciodată adevărată teoria sau impresia care a circulat – nici în vremea lui Călin Popescu Tăriceanu, nici în vremea mea – nu a fost niciodată adevărat, nici cât negru sub unghie – rețineți, nici cât negru sub unghie – că Dinu Patriciu conduce sau are influență covârșitoare asupra PNL. Niciodată“, a subliniat Crin Antonescu. Mai mult, acesta a acuzat că aceste atacuri venite dinspre trustul lui Patriciu ar avea un iz securistic și că este ținta unei „propagande organizate ca o unitate a fostei securități, adică bine, bine, bine“. În bunul spirit stalinist, Crin nu a uitat să o atace și pe colega sa de partid Adriana Săftoiu, care face parte din grupul liberalilor care nu au agreat ideea struțo-cămilei USL. „Faptul că Dinu Patriciu preferă să fie astăzi împreună cu Grigore Cartianu de partea implicită a lui Traian Băsescu este opțiunea domniei sale. Eu nu am să regret că i-am mulțumit (la Congresul din 2009 – n.r.), pentru că la începutul anilor ‘90 a vorbit tare despre proprietate, despre libertate, despre capitalism. N-o să-mi pară rău că într-un moment în care marii reformatori de dreapta în frunte cu Băsescu îi puneau cătușele abuziv lui Dinu Patriciu, am fost omenește și sufletește alături de el, fără să mă gândesc la imagine politică, atunci când Cartianu îl masacra în ziare, atunci când Adriana Săftoiu era printre cei care puneau la cale, la Cotroceni, operațiunile. Punct“, a completat „Fidel“ Antonescu.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.