Pare un omuleţ obişnuit, cu o înfăţişare ternă, fără nimic remarcabil.
Un „nea Nicu“ banal, căruia mutra de lăutar de duzină îmbătrânit prin crâşme de mahala îi confirmă negreşit porecla „Nicu Votcăroiu“. Dar noi ştim cu toţii că numele său adevărat este Nicolae Văcăroiu. Cum la fel de bine ştim că în spatele acestei aparenţe de Piticot jovial se ascunde un individ uns cu toate alifiile, un personaj abil, care s-a descurcat la fel de bine atât în comunism, cât şi acum, în capitalismul deşelat în care ne bălăcim de două decenii. Vremuri tulburi care nu l-au împiedicat să guste din toate deliciile puterii la care visează orice politician dâmboviţean: imediat după Decembrie ‘89, Văcăroiu a fost, rând pe rând, senator, prim-ministru, vicepreşedinte de partid şi şef al Senatului. Ba mai mult, în primăvara anului 2007, a fost, timp de o lună, chiar şi preşedinte interimar al României.
Deosebit de complexă, biografia sa conţine un episod obscur, pe care, probabil, chiar şi el l-ar dori trecut sub tăcere: participarea la jaful derulat prin intermediul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare. Adică BID, una dintre ventuzele prin care şerpăria financiară pusă pe roate de SOV a sifonat o parte din banii depuşi de naivii îndemnaţi să doarmă liniştiţi pentru că, nu-i aşa, FNI „lucrează“ pentru ei.
Concret, Nicolae Văcăroiu a fost directorul fondator al acestei bănci, pe cât de efemere, pe atât de păguboase. Ordonanţa prin care Parchetul General a dispus redeschiderea dosarelor lui Sorin Ovidiu Vîntu ne reaminteşte că, deşi nu a fost „agăţat“ niciodată într-un dosar penal, Nicolae Văcăroiu a fost cândva angajat pe moşia lui SOV, unul dintre nenumăraţii argaţi care şi-au pus mintea la contribuţie ca să-l îmbogăţească pe „golănassul Nuşulică“. Trecând în revistă activitatea infracţională a lui SOV, Parchetul General reaminteşte că jaful de la Banca de Investiţii şi Dezvoltare a intrat în atenţia anchetatorilor în momentul în care DIICOT-Serviciul Teritorial Bucureşti a deschis Dosarul nr. 1425/D/P/2009. Ulterior, acestuia i s-au adăugat mai multe sesizări, cercetate de anchetatori în alte câteva dosare penale. Dosare care au fost apoi conexate, disjunse, sucite şi învârtite până le-a luat mama dracului şi au fost mătrăşite prin soluţia de „neîncepere a urmăririi penale“ dată în favoarea lui Vîntu. Cerând reanchetarea afacerilor lui SOV, Ordonanţa Parchetului General menţionează în această privinţă data de 7 iulie 1999 când, prin cererea nr. 24618, un grup de investitori a solicitat BNR „autorizarea de constituire a Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA“. După doar câteva luni, la data de 01.01.2000, Nicolae Văcăroiu era deja preşedinte al băncii nou-înfiinţate, secondat de vicepreşedinţii Cornel Croitoru, Gheorghe Licuriceanu şi Nicole Rotaru. Această funcţie de conducere nu era însă doar una onorifică, inventată special pentru fostul prim-ministru. Văcăroiu era şi coacţionar al băncii. În documentul de înfiinţare a acesteia se menţionează că BID avea un capital social iniţial de 180.500.000.000 de lei defalcaţi după cum urmează: Vîntu Sorin Ovidiu care, ca acţionar majoritar, aducea la vistieria băncii, din surse proprii, suma de 180.050.000.000 lei. „Masa mare, trăiască naşul!“ Iar pentru ca masa să fie şi mai bogată, la constituirea fondului iniţial au mai participat Nicolae Văcăroiu, Corneliu Croitoru, Gheorghe Licuriceanu, Nicolae Rotaru, Florin Georgescu, Octavian Partenie, Alexandru Stenescu, Constantin Dumitru şi Pârvu Vergliu, fiecare dintre ei cu câte 50 milioane de lei. Aleşi cu grijă de către SOV, niciunul dintre aceştia nu era vreun terchea-berchea. Din contră: fiecare, la timpul cuvenit, avea să scoată din foc, într-un fel sau altul, castanele încinse de Nuşulică. Unul dintre acţionari a fost Florin Georgescu. Da, acel Florin Georgescu, distinsul economist care între noiembrie 1992 şi decembrie 1996 ocupase funcţia de ministru al finanţelor, în guvernul condus chiar de Nicolae Văcăroiu.
Ceva mai târziu, din documentele depuse la dosar de către BNR s-a aflat că Sorin Ovidiu Vîntu nici nu s-a deranjat să se implice personal în depunerea documentaţiei de autorizare a BID. Nu, a preferat să-i bage la înaintare pe foştii secretari de stat Octavian Partenie şi Constantin Dumitru. Atunci, presa a anunţat că în documentele BNR se precizează că „Partenie a trimis Băncii Naţionale o scrisoare care conţinea adeverinţa, emisă de «Sov Invest» care atesta că Sorin Ovidiu Vîntu este investitor FNI“. Asta în condiţiile în care ni s-a tot spus, iar justiţia a şi crezut, că SOV nu ar fi avut legătură cu „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine!“.
Superspecialiştii
Aflat într-o vizită la Suceava, Nicolae Văcăroiu, care pe atunci era şi vicepreşedintele PDSR, a declarat, cu guriţa lui, pe 16 octombrie 2000: „Banca de Investiţii şi Dezvoltare nu are nicio legătură cu Gelsor şi nicio legătură cu FNI“. Fostul premier recunoştea totuşi că BID are un capital social de 180 miliarde de lei, iar SOV este acţionar majoritar cu peste 99% din acţiuni. „Aceşti bani ai acţionarului majoritar au fost justificaţi, în totalitate, la Banca Naţională, pe documente şi extrase de cont.“ Iar asta o spunea în condiţiile în care cel care se lăuda că ar fi „un Hagi al finanţelor“ nu avea cum să nu ştie că Octavian Partenie trimisese, deja, la BNR adeverinţa care menţiona că SOV era investitor FNI. Privitor la rolul său în afacerea BID, Văcăroiu a recunoscut, tot atunci, că a preluat managementul instituţiei bancare nou-înfiinţate cu condiţia să fie lăsat să-şi aleagă singur echipa. „Eu sunt cel care m-am ocupat de tot ceea ce înseamnă înfiinţarea băncii. Cred că este cea mai bună echipă de profesionişti din ţară, la ora actuală, din sistem şi sper să fie cea mai puternică bancă în viitorii trei-patru ani.“ În stilul său inconfundabil, el a mai spus, tot atunci, că nu ia apărarea lui Sorin Ovidiu Vîntu dar că, în opinia sa, acesta este un om de o inteligenţă deosebită şi un mare speculant. „Face bani din specularea mecanismelor care se pun în funcţiune. Ştie să-şi plătească cei mai buni oameni şi aparatul este format din cei mai buni oameni.“
Vârtelniţa banilor
Referatul prin care Parchetul General îl băga din nou în seamă pe Vîntu şi solicita reluarea anchetelor privitoare la îmbârligatele lui afaceri menţionează un păienjeniş de firme şi tranzacţii care, prin vânzări, cesionări şi recesionări de acţiuni, au „sifonat“ bani de la diverse alte entităţi comercial-financiare, i-au plimbat apoi prin conturile unor instituţii mai mult sau mai puţin fantomatice şi prin conturile unor apropiaţi ai acţionarului principal până li s-a pierdut urma, drenaţi hăăăt departe, în buzunarele lui Nuşulică. Un traseu deosebit de încâlcit care are toate „ingredientele“ unui circuit de spălare a banilor. În acest sens, Rezoluţia Parchetului General conchide că, de-a lungul timpului, au existat anumite elemente de negalitate a soluţiei de neurmărire a lui SOV. „În condiţiile în care activitatea infracţională a numitului Sorin Ovidiu Vîntu a fost privită fracţionat, nu în ansamblul său, probele administrate în cauză sunt insuficiente pentru a stabili dacă sumele tranzacţionate provin sau nu din săvârşirea unor infracţiuni. Pentru aflarea adevărului, este necesar ca infracţiunea de spălare de bani să fie analizată împreună cu celelalte fapte săvârşite în aceeaşi perioadă, pentru a avea imaginea completă a fluxurilor financiare relevante.“
S-a ales praful
Alegerile din anul 2000 au readus PDSR la cârma ţării şi pe Nicolae Văcăroiu în funcţia de preşedinte al Senatului. Post în care el a fost adeseori criticat că s-ar afla într-o situaţie de incompatibilitate. Dar, chiar la preluarea preşedinţiei Senatului, Văcăroiu susţinuse, sus şi tare, că funcţia sa în Parlament nu este incompatibilă cu cea de preşedinte al BID, pentru că aceasta din urmă nu este o funcţie publică. Iar argumentul pe care îl aducea în favoarea sa era că o decizie a Biroului Permanent al Senatului îi permisese deja să conducă Banca de Investiţii şi Dezvoltare încă de pe vremea când era doar vicepreşedinte al Senatului. Totuşi, ca să închidă gura lumii, în primele zile ale lunii februarie 2001, Văcăroiu a anunţat că, pe perioada mandatului de preşedinte al Senatului României, se autosuspendă din funcţia de preşedinte al Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) şi că nu va mai face parte nici măcar din Consiliul de Administraţie al instituţiei. Atunci, conducerea BID a fost preluată de către Corneliu Croitoru. Apoi, nu a mai trecut mult şi de banca despre care Văcăroiu credea şi spera să fie „cea mai puternică bancă în viitorii trei-patru ani“ s-a ales praful. Puşi în faţa presiunilor opiniei publice şi a acuzaţiilor că ar fi participat la constituirea unei megaescrocherii, acţionarii BID au decis, pe 11 martie 2002, „încetarea activităţii băncii prin dizolvare, în conformitate cu Legea 31/1990 privind societăţile comerciale“.
Bani de trabucuri
În ceea ce-l priveşte pe Nicolae Văcăroiu, el n-a fost ocolit de suspiciuni, nici după ce a ajuns preşedinte al Senatului României. Acuzat că ar fi primit bani grei de la Vîntu, a recunoscut, la un moment dat, că în anul 1999 a încheiat cu SOV un contract prin care el însuşi urma să primească, pentru înfiinţarea BID, suma de 10,8 miliarde de lei, echivalentul a aproape 700.000 de dolari. Dar mai spunea, confirmat fiind şi de S. O. Vîntu, că nu a primit niciodată acei bani. Dar ceea ce nu a contestat niciodată este că, în perioada în care a ocupat funcţia de preşedinte al Băncii, a câştigat, conform propriilor declaraţii, „atât cât câştiga fiecare preşedinte de bancă din România: între 7.000 şi 10.000 de dolari, timp de 12 luni“. O sumă, să recunoaştem, tentantă chiar şi pentru un fost prim-ministru. Un singur lucru nu s-a întrebat nimeni până acum: dacă este, după cum se lăuda, „un Hagi al finanţelor“, cum de a reuşit să dea de gard banca pe care, acum un deceniu, el o visa „cea mai puternică în viitorii trei-patru ani“? Şi mai ales cum de a închis ochii la toate „ingineriile financiare“ derulate sub sigla acelei bănci? Sau poate că cineva s-o fi întrebat totuşi despre aceste „amănunte insignifiante“, dar întrebarea nu a ajuns până la urechile protejate de imunitatea parlamentară ale lui Nea Nicu Văcăroiu. Dar viaţa merge înainte. La un an de la implozia BID, Cornel Croitoru, ultimul director al băncii, a fost „recuperat“ de Senatul României, care l-a cooptat ca specialist pe probleme bancare.
În ceea ce-l priveşte pe Sorin Ovidiu Vîntu, „golănassul“ nu a fost condamnat încă niciodată de-adevăratelea. La un moment dat, pe când era „gâdilat“ uşor pe la tălpi de justiţie, audiat fiind de judecători în simulacrul de proces dedicat BID, SOV a declarat, spre deliciul audienţei, că, pentru el, cele zece milioane de dolari pe care le-ar fi pierdut cu BID-ul erau, de fapt, „mărunţiş pentru trabucuri“. Al dracu’ fumător ai mai fost matale, coane Nuşulică!
Vasile Surcel
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
