Sebastian Lăzăroiu începe să devină de la o zi la alta
un personaj din ce în ce mai interesant, nu doar ca ministru al Muncii, ci şi ca unul dintre insiderii Puterii ce pare hotăråt să dea pe faţă şi să spună răspicat lucruri şocante, neştiute de marele public, cel puţin pånă acum.
Într-o luare de poziţie publică, Lăzăroiu zdrobeşte un mit la care s-a lucrat din greu, mitul societăţii civile care, vezi doamne, ar fi un „cåine de pază al democraţiei“. Cåinele era un pudel cu limba scoasă după un os de ros, cel puţin aşa rezultă din aprecierea lui Lăzăroiu despre Alina Mungiu cu a sa pseudo-societate academică, un oenge ce nu conţine absolut nimic academic, ci este mai degrabă o societate a şmenului „academic“ organizată în jurul nevoii de şpagă a unei dudui lovite rău de Doamne Doamne, dacă ne uităm la cum a ajuns să arate. Lăzăroiu spune deschis că o suspectează „foarte tare“ pe Alina Mungiu-Pippidi, maştera unui oenge intitulat pompos şi fraudulos totodată Societatea Academică din Romånia, că în 2004 „a fost plătită de Hrebenciuc“.
Şobolanii nu-şi împart tainul, mălaiul, caşcavalul decât între ei, iar asocierea lui Mungiu cu eminenţa maro a PSD nu face decât să confirme o prezumţie mai veche, cu privire la aşa-zisele ONG-uri ale societăţii civile, ce au fost în fapt doar anexe ale conglomeratului securistic/comunistoid care este PSD-ul, „partid“ izvorât din catacombele roşii în care viermuiesc carcalaci şi şobolani rozalii, cum este Viorel Hrebenciuc, cel căruia până şi colegii de partid îi spun duios Javra.
Într-un mediu lacustru oarecum, la Sulina, pe malul Dunării, aparent dintr-o barcă, Sebastian Lăzăroiu este înregistrat de Mihai Neamţu vorbind despre de toate- de la Albă-ca-Zăpada la cotoroanţa şobolanului rozaliu, Alina Mungiu.
Deconcertant este amănuntul că Lăzăroiu dă în vileag lucruri ştiute despre Alina Mungiu, din 2004, însă până recent, până nu a turnat zoaie în capul Elenei Băsescu, căreia voia să-i ia ea locul de europarlamentar, propusă de un soios Cârlan de la PDL Iaşi, Alina Mungiu era una dintre „graţiile“ PDL.
Ceea ce prezintă ca noutate Lăzăroiu, mai nou în ale politichiei, nu era nicio noutate, de fapt. Este bine cunoscut faptul că Mungiu era o paţachină fesenistă la bază - eu aşa am cunoscut-o, în '90, pe vremea când eram ştab la Liga Studenţilor, cu capul încă crăpat de la răngile minerilor lui Petre Roman şi Ilici, iar ea pretinzând că are de-a face cu mediul studenţesc, deoarece scria la o revistă studenţească din Iaşi, s-a intromisionat între noi încercând să-l scoată basma curată pe idolul ei, Petre Roman, via Adrian Severin şi Patriciu. La dialogul cu cei doi la care Mungiu a insistat să venim, noi cei de la Ligă, am văzut pentru prima oară doi bărbaţi ţinându-se strâns de mână. Când l-am luat la întrebări din prima pe Severin ce părere are de consângeanul său Petrică Neulander, complicele lui Ilici la măcelărirea noastră, Patriciu l-a apucat spasmodic, din lateral, de încheietura mâinii pe Severin, cam alb la faţă, şi „dialogul“ s-a zborşit pe loc. PR-ul lui Mungiu pro-Roman a avut zero efecte, dar fătuca, aşa arăta atunci, nu s-a oprit aici. S-a întins la limbi aplicate straşnic feseniştilor „din noua generaţie“ şi se pare că nici după aproape 20 de ani nu s-a oprit, de vreme ce a ajuns pe statul de plată al lui Hrebenciuc, cum o suspicionează „foarte tare“ Lăzăroiu, un fel de naiv între două vârste.
Tatiana Alina Mungiu - de la jăvruţa utecistă la Javra rozalie
Ca şi alte vedete - mai mult sau mai puţin porno - plecate de la Iaşi pentru a se băga în seamă la oraş, la Capitală, Mungiu a fost şi este ahtiată după notorietate, deşi pe segmentul porno a produs doar nişte jalnice texte, iar înfăţişarea ar recomanda-o eventual doar pentru un film horror-porno.
Tatiana Alina Mungiu provine dintr-o familie sosită din Basarabia, familie comunistă, desigur, cu mari împliniri dacă avem în vedere că Mungiu tatăl, Ostin Mungiu, era preşedintele Biroului de partid din UMF şi vicepreşedinte pe centrul universitar Iaşi, mama era directoare de liceu şi şefă a Biroului de partid. Domnişoara Tatiana Alina Mungiu a călcat pe urmele bătucite de familie, devenind şefă ASC pe UMF Iaşi şi redactor-şef la „Opinia Studenţească“, ziarul ASCR-ului, patronat de CC al UTC. Din această poziţie, la 24 de ani, a simţit nevoia să încununeze linia comunistă a familiei printr-o operă trainică, menită să o aşeze în panteonul viitorilor porno-politruci de stat şi de partid.
Refulările Alinei au produs „Evangheliştii“, o „operă“ utecistă, de nivelul cărţuliei roşii a ateistului bolşevic, în care Cina cea de Taină este prezentată drept o beţie ordinară, pe fond muzical de acordeon, iar Iisus este înlocuit de Mungiu cu Baraba, crucificat în locul Său, în timp ce El, avertizat de Iuda, ia cei treizeci de arginţi şi fuge ca un laş pentru a scăpa de răstignire. Fecioara Maria apare goală pe scenă, în chip de târfă, iar evanghelistul Ioan, prezentat ca un homosexual, îşi expune fesele dezgolite publicului servit şi cu sugerarea unei felaţiuni (interesant că Mungiu caligrafiază numele lui Iisus evreieşte - Isus - ceea ce înseamnă măgar în ebraică), urmată de comentarii de genul: „- Ai simţit natura divină din mădularul lui dumnezeiesc?“ sau „- Dimpotrivă... e un amant cu totul incapabil...“.
Vulgaritatea tinerei activiste UTC, propulsată de mediul libidinos al activiştilor PCR care încurajau astfel de „opere“ ce se rezumă la batjocorirea fără limite a tot ce este sacru pentru credincioşii creştini, a fost premiată în 1992, iar compunerea sa a primit un premiu ilustrativ pentru nivelul intelectualoid al epocii.
Prin activiştii concentraţi la „centrala Soros“, condusă de un turnător al nu mai puţin de două servicii comuniste, Alin Teodorescu, Mungiu a reuşit să parvină în rândul „lumii bune“ pentru care copro-cultura a devenit o alternativă de gust a culturii flatulente. În anii care au urmat, fosta activistă a U.T.C. şi U.A.S.C.R. îşi îndeplineşte vocaţia de cerber ideologic, lansată pe orbita politicii de grupuri ieşite din cavernele ideologice scobite de un Silviu Brucan, fondatorul GDS, tocmai pe Calea Victoriei. „Împletirea“ sa cu „Javra“ Hrebenciuc, dată în vileag abia acum de Lăzăroiu, nu face decât să confirme un truism popular: javrele ce se aseamănă se adună.
George Roncea
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
