ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
Averea PCR, mătrăşită de Iliescu&co. în haznaua capitalismului post-decembrist Imprimare E-mail
Scris de Vasile Surcel   
Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate că strania noastră Revoluţie se încheiase de cîteva săptămîni, în ţară nu era, totuşi, linişte. Şi nici în Bucureştiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cînd nu se lăudau în gura mare „noi muncim, nu gîndim“, cutreierau străzile zbierånd isteric „nu ne vindem ţara!“. Habar nu aveau ei că, nici dacă ar fi vrut, nu ar fi avut cum să o våndă: cu asta se ocupa deja puterea nou instalată la cârma ţării. „Vidul“ de autoritate rămas în urma prăbuşirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvării Naţionale, care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, că este cea mai pură „emanaţie“ a Revoluţiei din decembrie ‘89. Decizia transformării „Frontului“ într-un partid care urma să participe la alegeri a nemulţumit însă o bună parte a societăţii. Astfel se face că anumite decizii au fost luate, cel puţin aparent, sub presiunea străzii. Astfel, în urma unor mişcări de protest din Capitală, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR în afara legii. A doua zi, după ce demonstranţii se împrăştiaseră pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv că ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea dată de trecerea vremii, putem aprecia că multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, să mascheze alte decizii, cu adevărat importante. Astfel, la o săptămånă după joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fără ştiinţa opiniei publice, un act cu adevărat important de care nu-şi mai aminteşte aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“,  o înşiruire de vorbe care acum, la fel ca şi atunci, în urmă cu 21 de ani, nu spun prin ele însele absolut nimic.
Adevărata lor semnificaţie este conţinută însă în numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

Fără număr, fără număr, de la PCR

Imediat după Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, în fel şi chip, despre averi. Mai întâi au fost puse în discuţie averile, ascunse prin seifurile unor bănci străine, de membrii „clanului Ceauşescu“. Apoi, în anii care au urmat, discuţiile s-au concentrat pe nicicînd elucidatele conturi ale Securităţii. Dar, aproape niciodată nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concretă, aflată chiar sub ochii noştri: „averea PCR“. Adică exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensă care, după ce a fost trecută atunci în proprietatea statului, a fost „pasată“ de la un minister la altul până a fost înghiţită de hăul „economiei de piaţă“.
Încercånd parcă să facă pe plac publicului intoxicat cu poveştile despre cîntarele de aur găsite în Palatul din Primăverii, Decretul-Lege spune, în deschiderea sa: „Cadourile şi trofeele primite din ţară şi din străinătare, existente în depozite, palate şi vile, vor fi inventariate împreună cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistică, istorică, de artă şi cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii şi vor fi introduse în patrimoniul naţional. Restul cadourilor şi trofeelor vor fi valorificate de comerţul de stat. Ministerul Finanţelor, împreună cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor şi trofeelor“. Dar, după cum avea să se vadă peste doar cîţiva ani, „cadourile şi trofeele“ erau doar nişte fleacuri. Adevărata avere PCR era cea constituită din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat în cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt nişte liste lungi, care contabilizează sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de întreprinderi speciale şi de la apartamente de lux şi vile de protocol pînă la case de vînătoare, răspîndite prin ţară. Toate la un loc alcătuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autorităţi le-au repartizat ministerelor care funcţionau în acea perioadă. Anumite evaluări, niciodată oficiale, făcute la începutul anilor ‘90, au stabilit că „patrimoniul PCR valora, la sfârşitul anului 1989, în jur de 40 de miliarde de lei. Socotit în leii lui Ceauşescu, de pe vremea cînd dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

Zestre pentru ministerele post-decembriste

Menţionat în „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participanţilor la împărţirea „moştenirii“ rămase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul menţionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termică şi staţia de pompare pînă la sere şi răsadniţe - cu tot cu terenul agricol aferent - pînă la popicărie, un teren de sport şi un debarcader. Următorul obiectiv menţionat este Castelul Arcuş, din judeţul Covasna, cu tot cu parcul de şase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar şi o livadă de două hectare, sere, o ciupercărie şi grajduri. Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din şoseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Ţăranului Romån), Muzeul Naţional de Istorie, spaţiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii şi Hotel Economat din Castelul Peleş - Sinaia, Palatul Olăneşti, Palatul Herăstrău din şoseaua Kiseleff nr. 28, dar şi imobilul din Ştefan Ghiorghiu nr.1, Şcoala interjudeţeană de partid Timişoara, precum şi sediul a ceea ce, cîndva, ar fi urmat să ajungă Centrul de Creaţie şi Cultură „Cîntarea României“.
Următorul venit la „masa succesorală a PCR“ a fost Ministerul Învăţământului. Care a primit, mai întîi şi mai întâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spaţiile administrative şi gospodăreşti (cămine, cantină, depozite etc). Şi, abia intrat în „capitalismul democratic“, acelaşi minister nu refuză să preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de învăţământ politic: Şcolile interjudeţene de partid Galaţi, Cluj, Constanţa, Oradea, Braşov şi Timişoara. Şi nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timişoara.
Zestrea cea mai amplă, fie doar şi sub aspectul numărului obiectivelor primite, a revenit primăriilor locale, dar şi Primăriei Municipiului Bucureşti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judeţene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orăşeneşti şi comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologică din cadrul fostelor comitete judeţene ale PCR. Cărora li se adăugau o mulţime de case de oaspeţi prezidenţiale. Plus hotelurile şi restaurantele zise de partid, care funcţionaseră, mai peste tot, în regim de „circuit închis“, accesibil de obicei „mahărilor de la Partid“ după cum se spunea pe atunci. În total primăriile locale au primit 88 de „repere“ menţionate pe rînd, unul câte unul. În plus, Primăria Municipiului Bucureşti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestări Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, până la sedii de firme străine care funcţionaseră, atåtea cåte funcţionaseră, în Romånia socialistă.
Ceva mai restrânsă a fost zestrea primită de Armată, detaliată în „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe şi obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apărării Naţionale“ care cuprindea, alături de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeţi şi vile aflate în zone de interes turistic precum şi Cazarma Scroviştea.
Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ şi Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihnă şi hoteluri, răspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale ţării. Alte 25 de imobile, în general cabane dar şi complexuri de vânătoare şi piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător. În acest caz, zestrea primită includea, fără un inventar  detaliat, şi terenurile, pădurile şi lacurile aferente.
Lista „moştenitorilor PCR“ continuă, evidenţiată meticulos în „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Întreprinderi Agroindustriale ai căror beneficiari de bază fuseseră, până de curînd, mai ales structurile locale comuniste de partid şi de stat. Plus toate unităţile de mică industrie care se ocupau cu prelucrarea şi confecţionarea blănurilor nobile - vulpe, nurcă, dihor - din judeţele Bacău, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Neamţ, Satu Mare şi Vâlcea.
La råndul său, întreprinderea pentru Administrarea Clădirilor Bucureşti, aflată pe atunci în subordinea Direcţiei de producţie şi prestaţii din cadrul Ministerului Economiei Naţionale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat să capete două destinaţii distincte: să devină sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori să fie închiriate, pe valută, ambasadelor şi reprezentanţelor străine. Din prima categorie făceau parte Casa Poporului şi sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat să se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Învăţămåntului, Ministerul Sporturilor şi Ministerul Sănătăţii, care în realitate, nu au ajuns niciodată acolo. Din cea de a doua categorie făceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urmă au intrat în patrimoniul RAAPPS, care a cam făcut ce a vrut cu ele. Ministerul Sănătăţii, Ministerul Sporturilor şi Academia Romånă au fost şi ele „miluite“, nu cu cu nişte fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastră“, ultimul pe lista moştenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, însuşi Guvernul Romåniei, căruia i se puneau la dispoziţie zece palate şi vile, de la Palatele Cotroceni, Primăverii, Floreasca (Lac l şi Lac ll), Snagov, „Foişor“ şi „Pelişor“ la fostele vile prezidenţiale din Snagov, Neptun sau Predeal.
Cam asta ar fi, enumerată foarte sumar, averea agonisită de fostul PCR. Emis de CFSN, în calitatea sa de putere politică provizorie, actul iniţial care stabilea „naţionalizarea“ acestei averi fabuloase a căpătat putere juridică abia pe 7 februarie 1990, odată cu „Hotărårea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 în legătură cu trecerea patrimoniului PCR în proprietatea statului“. Lege care a intrat însă în vigoare abia după publicarea sa în Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci şi pånă în ziua de azi, ministerele s-au tot organizat şi reorganizat. Cu timpul, bucăţile din „moştenirea PCR“ s-au mişcat, de colo pånă colo, pånă foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adăpostesc acum instituţiile cele mai importante ale statului.

S-a ales praful

Cu ceva timp în urmă, am încercat să aflăm ce s-a ales din „averea PCR“, a cărei mătrăşire generoasă a început o dată cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat că modul cel mai eficient de a afla cåte ceva era să întrebăm fiecare minister în parte ce a făcut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grăbit atunci să răspundă au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului şi Acadmia Romånă. Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai întåi fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pånă la urmă, Ministerul Administraţiei şi Internelor. Cu acea ocazie am aflat că, la data predării, valoarea de inventar a imensei clădiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi puţin? Deşi actul oficial de acum 21 de ani promitea încheierea lor pe valută, către ambasade şi alte instituţii străine, cele zece imobile de lux menţionate anterior au ajuns tot la RAAPPS. Care le-a trecut în administrarea cåtorva instituţii romåneşti. Astfel, imobilul din Primăverii nr.17 a fost dat în administrare, fără plată, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat în administraţia SPP la un preţ de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a cărui valoare de inventar a fost stabilită la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului Naţional pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romåne. Interesul deosebit al răspunsului oferit de RAAPPS este dat de faptul că descrie o anumită procedură care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricåt ar fi de luxoase şi oricare ar fi preţul real al zonei, în toata cazurile s-a luat în calcul doar valoarea lor de inventar, adică nişte preţuri de råsul curcilor. Un alt răspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, în calitatea sa de moştenitor al fostului Minister al Apelor, Pădurilor şi Mediului Înconjurător, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o listă întreagă de obiective diverse. În răspunsul său, instituţia făcea referire doar la „Complexul şi Cabana Uzlina“ care funcţionează ca „Centru de informare şi educaţie ecologic Uzlina“. În rest, tot ceea ce comunica este că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în sucursalele sale locale, „nu are în administrare bunuri ce au aparţinut PCR“. Unde or fi dispărut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hăţişul de organizări şi reorganizări petrecute în anii de după 1990. Dracu ştie!
Mult mai seacă, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar că „în conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare şi în baza HG 1041/1990 privind înfiinţarea societăţilor comerciale pe acţiuni în turism au fost înfiinţate societăţi comerciale în turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unităţilor economice de stat. În prezent, societăţile comerciale din turism sunt privatizate în proporţie de 95%. Faţă de cele de mai sus, precizăm că nu deţinem informaţii privind situaţia juridică actuală a imobilelor enumerate“. Adică a celor date ministerului prin actul oficial de la începutul anului 1990. Pe måna cui or fi ajuns? Cum s-o fi făcut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarăşi, dracu ştie! Deosebit de conservatoare, dar şi de atentă cu patrimoniul său, Academia Romånă a păstrat cele cåteva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu două excepţii: vilele „Pinul“ şi „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate şi cåştigate în instanţă de foştii lor proprietari.
De curånd, Teodor Mărieş, preşedintele „Asociaţiei 21 Decembrie“, a afirmat că, la sfårşitul anului 1989, în conturile PCR trebuie să fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adaugă alte aproximativ trei miliarde, tot în valută forte, din conturile UTC, a organizaţiilor de pionieri şi şoimi ai patriei. Bani despre care el este convins că au fost „delapidaţi de către oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicită deschiderea unei anchete penale. Nu se ştie pe ce se bazează Mărieş. Poate că o fi ştiind el ceva. Sau poate că spusele lui nu sunt decåt o altă „fumigenă“, asemănătoare celei despre „averea lui Ceauşescu, ascunsă prin băncile străine“. El ştie! Singura cu adevărat palpabilă a fost însă „Averea PCR“. Spuneam mai devreme că, pe la începutul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, aşa cum erau ei pe vremea lui Ceauşescu. Nu ştim însă dacă acele evaluări nu s-au făcut cumva pornind de la valoarea de inventar, infimă în raport cu valoarea reală. De peste două decenii ne tot văităm că averea Romåniei este jefuită ca-n codru. Dar ne facem că uităm, sau poate că nici nu ştim, că acest jaf a început demult, o dată cu risipirea în cele patru zări a fostei averi a PCR. Fostă avere care, este foarte posibil să stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicităm autorităţilor, pe această cale, să analizeze, în amănunt, ce s-a întåmplat cu „moştenirea PCR“. Asta pentru că, oricåt de odioasă ni s-ar părea ideea, şi aceea a făcut parte din averea întregii ţări.

Vasile Surcel
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (25)
RSS comments
1. 25-08-2011
Aurel Constantin Ilie stie multe
Fostul ministru al Apelor-Padurilor si Mediului-Aurel Constantin Ilie-coleg de -studii-in URSS cu Ion Ilici Iliescu este marele beneficiar al imensei averi a PCR-pare-se Numai astfel se explica imensa sa avere actuala Rog anchetati---
Scris de stefan nica
2. 25-08-2011
despre conturile lui Voiculescu pe cand?
astepatam cu nerabdare sa se continue astfel de anchete si sa se spuna si despre conturile IC Dunarea, de exemplu, nu ce am citit pana acum... vrem adevarul pana la capat..
Scris de ancutza
3. 25-08-2011
@Rizoaica
Zi bai asta cu A 4, ce parere ai de ce zice omul acesta aici ?Hai, vino si jura implicativ ca nu are dreptate.
Scris de Zexe
4. 25-08-2011
Averea Poporului Roman
A fost furata de criminalii care se afla la putere de 21 de ani. 
Regimul Neocomunist (1990-2011) !
Scris de gaby
5. 25-08-2011
Destabilizarea Romaniei
Acord tacit intre Basescu si Soros pentru destabilizarea Romaniei? Ungurii sunt folositi ca varf de lance. 
Declaratiile soc din ultima vreme facute de reprezentantii UDMR cu privire la Tinutul Secuiesc si moneda proprie, la Ardeal, la Ungaria Mare, cat si legat de Rosia Montana sunt echivalentul unor declaratii de razboi. Cu toate acestea presedintele tarii, tovarasul Traian Basescu, parca nici nu aude de ele sau mai probabil nu are nimic impotriva lor. Mai stim ca magnatul George Soros, de origine maghiara, a pus ochii pe Rosia Montana si cu siguranta i-ar conveni o destabilizare a Romaniei pentru a pune mana pe aurul romanesc. Si cum insusi presedintele bisnitar vede in Rosia Montana o solutie pentru criza din Romania, s-ar parea ca lucrurile sunt mult mai perfide si ca avem de-a face cu o mafie anti-romaneasca, pro-europeana, globalista, ce vrea stergerea Romaniei de pe harta. 
Ce asteapta tovarasul Basescu referitor la declaratiilor uluitoare ale ungurilor? Este oare mai pretioasa coalitia cu UDMR, un partid anti-romanesc, decat integritatea teritoriala a Romaniei? 
Cand il vom vedea pe acest Traian, ce numai roman nu este, ca va raspunde cum se cuvine ungurilor ce atenteaza la teritoriile romanesti si umilesc pe romani in propria tara? 
Pana atunci, desi nu cred ca se va intampla vreodata, pe fruntea lui Basescu sta scris TRADATOR DE TARA, un agent al jidovilor, al NATO si tov. al lui Soros. 
Si ca sa fim intelesi, la fel cum Basescu nu vorbeste, la fel sunt toti politicienii care tac. Deci, nicio incredere in clanurile politice.
Scris de bakonsky teodor
6. 25-08-2011
TRADATOARE E MA-TA!
Scris de Ma Lingi
7. 26-08-2011
@ 9
Bai POPONARE.... 
 
iar rozi cotoru' la steag ?
Scris de Inorogul
8. 26-08-2011
Brucan, eminenta neagra
Ideologul "revolutiei" a stabilit "calea" Romaniei. El a decis si condamnarea la moarte a lui Ceausescu si a dat startul la jefuirea tarii, conform tezei de "concentrare a capitalului autohton" prin : devalizarea bancilor, jocurile piramidale, falimentarea economiei, apoi privatizarea si in final vinderea activelor la straini. Le-a dat si un termen de finalizare a actiunii : 20 de ani, cat raman amortiti in peisaj stupid people. Avand in fata ""ghidul" , membrii "cooperativei" s-au apucat serios de "treaba" dupa ce si-au votat legile necesare, ca totul sa fie "legal".
Scris de Calin Ganea
9. 26-08-2011
averi
dane!nu va mai asculta nimeni!munciti,dezvaluiti dar le dati idei!!!
Scris de dan badea
10. 26-08-2011
ugsr
Ia mai sapati dvs, si pe la cooperatia de consum sau ugsr, jaf curat, bani garla, proprietati, din care nimeni nu a mai vazut nimic
Scris de emil
11. 26-08-2011
Nu uitati cine a adus minerii
Gesturile de cinism ale politicianului Băsescu, urcat azi în funcţia supremă, îmi sunt ştiute de două decenii. Din clipa în care am simţit mizeria morală a acestui individ fatalmente corupt (nu doar de când iscălea ca reprezentant al statului român vânzarea pe doi lei a unor cargouri şi, pe aceeaşi pagină, ca reprezentant al cumpărătorului!) însetat de putere şi diabolic, m-am simţit dator, ca gazetar, să semnalez concetăţenilor mei pericolul care ne paşte dându-ne, ca nişte fecioare pe mâna unui violator.  
 
Culmea este că încăpăţânarea mea de a-l critica, a mea şi a altora, câţiva, câţi să-i socoteşti pe degete (cel mai înverşunat şi credibil a fost regretatul Octavian Paler), s-a răsturnat mereu în folosul lui. Scriu aceste rânduri revoltat, după ce o gânganie sindicală, apărătoare vezi-Doamne, a profesorimii, ieşită de la "consultările" (ce mizerie aceste crăcănări ginecologice la Cotroceni, o băşcălie fără margini, în care preşedintele şi corul de consilieri se amuză de negul de prostie de pe buca invitaţilor) declara grav:  
 
"I-am cerut sprijinul domnului preşedinte (voce din gâtlej) şi dânsul s-a arătat deschis (ton triumfal)". Deschis spre ce, măi, lighioană care mâine vei fi în PDL, iar mucii îţi curg deja portocalii? Cine a înmormântat, mă, profesorimea şi şcoala asta care "fabrică idioţi", şi ţara asta care nu mai fabrică nimic? Cine s-a arătat "deschis", măi, burjuiule sindical, patron de nelegiuiri pe viaţa amărâţilor, şantajat şi şantajabil de Băsescu fiindcă nemernicul din tine poate fi strâns cu uşa oricând şi chinuit la gogonele, cine mă, Omorâtorul? Cine s-a arătat "deschis"? Tu te-ai dus la Cotroceni să exprimi o revoltă sau să pupi cazmaua unei mâini?  
 
Băsescu vorbeşte naţiunii despre cei care, împrumutându-ne la FMI, au amanetat viitorul copiilor. Nu mi-am putut imagina că nesimţirea poate merge atât de departe. Încrederea lui în prostia noastră este nemărginită. Nu mi-am putut imagina că în neamul ăsta dâmboviţean şi miticist se poate naşte unul care să întreacă prin tupeu culmile tupeului şi să fie crezut de aproape toată lumea.  
 
Băsescu, pentru a-şi aşterne liniştită campania electorală pentru al doilea mandat (care însemna pentru el viaţă sau moarte), ne-a înglodat în cea mai nenorocită datorie. România a fost vândută pe trei generaţii sau pentru totdeauna, dizolvând-o ca ţară. Că nu era nevoie de acel împrumut, e limpede. Nu aveam nevoie de nişte miliarde care fabrică acum trimestrial alte miliarde ca dobânzi.  
 
Un singur om avea nevoie să toace aceste vagoane de bani cu care şi-a cumpărat, chinuit, al doilea mandat (cea mai scumpă campanie electorală din toate timpurile), amanetând viitorul copiilor mei şi nu al fardatei EBA. El a negociat, el a decis, el l-a strâns de întretăierea nădragilor pe guvernator, el l-a pus să semneze pe inexistentul premier. Cine se miră azi şi se revoltă că nişte nemernici ne-au dat norocul pe veresie? Cine cuvântează azi despre banii risipiţi electoral?  
 
Campania cui, mă? Nu cumva a ta? Da, Băsescule, poţi să faci ce vrei cu noi, vom sta în toate poziţiile, ne-ai testat. Sindicaliştii tăi pot fi chemaţi oricând la ordin. Fiecare lider sindical poate rezuma un miting de 300.000 de nemulţumiţi la o pancartă cu "Jos Boc" şi o pichetare de zăbrele la Ministerul Dezmembrării cu patru speriaţi.  
 
Da, Băsescule, ne-ai făcut. Şi, sunt convins, ne vei face mai departe fiindcă sunt încă destui care vor înghiţi prestidigitaţia că nenorocirile ni se trag de la Burebista, Năstase şi Tăriceanu. Dar tu, Băsescule, grasule cât un vapor vândut ca fier vechi, care atârni pe sufletul acestui neam slab, eşti de când lumea la putere. Doamna Udrea spune că toţi ne tragem din tine, ceea ce mi se pare al dracului de trist.  
 
Chiar insuportabil de trist. Apropo! Am aflat de la televizor că, în marele tău avânt curtenitor, îi dai ministresei preferate elicopterul prezidenţial pentru deplasări. Poate merge să-şi facă unghiile, la Paris, cu avionul tău? Elenei Udrea nu-i mai ajunge, înţeleg, maşina ei cu sepepişti. Când, domnule preşedinte, îţi vei face calul senator, asta pentru a termina odată cu Parlamentul multiodăiţos?  
 
Redu-l odată la expresia unui singur nechez! Vrem să stăm cuminţi, la rând, să-i pipăim ieslea de aur. Domnule călăritor al nenorocirilor noastre, rogu-te, nu mai vorbi la televizor despre cei care ne-au nenorocit. Nu te mai osteni. Poporul ştie. Ziariştii, opoziţia, mogulii sunt criminalii. Ei ne-au adus în sapă de lemn. Pe ei îi vei spânzura în piaţa publică, iar poporul ăsta "care mănâncă mai mult decât produce", în îmbuibata lui flămânzenie, te va aclama. Şi e abia începutul. 
P.S. Băsescu ne-a învăţat cu imaginea cătuşelor încălecate pe mâinile adversarilor politici şi ale prietenilor de afaceri. Iată că nu se dezice şi pune, în direct, cătuşe poporului care-l iubeşte. Care e în stare să moară, chiar şi de foame, pentru el. Nu-i cuminte să fii prieten cu preşedintele, scria cineva. Poporul român s-a crezut amic cu Zeus. Îi iese pe nas.
Scris de miron
12. 26-08-2011
Doreste romanul sa ia atitudine???
http://www.petitieonline.com/ dizolvarea_parlamentului_romaniei_si_a_hotilor_care_ne_condu c 
 
dati link-ul pe e-mail la toti cunoscutii
Scris de dan
13. 26-08-2011
DOMNULUI MIRON
Domnul-miron-critica-fara argumente si idei dar alaturand un lung sir deobscenitati si trivialitati imjuraturilor-satra-nu forum ziarul e de vina fiindca nu ia masuri de protectie a sitului
Scris de little
14. 26-08-2011
suntem penibili
nu are rost sa pierdem timpul cu aberatii de genul ca mihaies cere ordine si tragere la raspundere. cine este mihaies si ce poate face el impotriva psd iliescu si compania.psd e de domeniul trcutului pdl si basescu sunt actualii.deci focalizarea pe ce se fura acum si nu ce s-a furat numai fraierii mai alearga dupa cai verzi.este pierdere de timp
Scris de constantin
15. 26-08-2011
POLITICA E PAINE SI CIRC
1989 nu a fost nici meritul lui Iliescu nici al lui Basescu,a fost o schimbare impusa de Moscova in acord cu Occidentul 
Moscova l-a numit pe Iliescu succesorul dinastiei,iar Occidentul a tot incercat diferite personaje unul dupa altul,Basescu fiind unul dintre ultimii pe langa Tariceanu,Nastase,Petre Roman 
Ce pot sa va spun este ca aceeasi "licurici" care l-au propulsat pe Nastase sau pe Tariceanu l-au propulsat si pe Basescu 
(adica cei cu multinationalele si FMI-ul) 
Practic Romania a oscilat intre kleptocratia bolsevica a lui Iliescu sau oligarhia neobolsevica a celorlalti lideri pro-occidentali precum Emil Tzapul sau Basescu-marinelul 
De aici si paradoxul migratiei politice a baronilor bolsevici de la un grup la altul,sau afaceri in concubinaj intre cele doua grupari cum ar fi Udrea-Mazare 
Este falsa ideea competitiei intre cele doua grupari,ambele sunt bine intretesute si "se bat" doar la televizor,in realitate au afaceri impreuna 
In realitate Romania a devenit o non-tara,doar o regiune fara suveranitate reala unde fiecare "licurici"are marionetele aferente 
De aici si nostalgia unora pentru regimul anacronic al lui Ceausescu pentru ca acesta se credea "independent" cel putin la nivel declarativ 
Din pacate noii bolsevici au luat din ambele sisteme,atat cel comunist cat si cel capitalist ceea ce era mai rau,sistemul oligarhic de tip Wall street combinat cu MacDonald si cu Bechtel,amestecat cu influentele de tip latifundiar gen Becali,Culita Tarata sau Voiculescu 
Basescu nu poate fi departe de Iliescu atata timp cat in partidul lui tot cei cu dosarul bolsevic sunt la putere 
Practic e un alt politician care executa ordinele acelorasi "licurici" 
In loc sa bea votca ruseasca precum nea Vacaroiu el bea whiskey de tip FMI 
Pentru romani ambele versiuni sunt nocive
Scris de ROMANUL SATUL DE MINCIUNI
16. 26-08-2011
LABELE TRASE DE CURENT
STIMATI TOVARASI DE LA CURENTU'(ADICA GRUPA SIE CE ACTIONEAZA PE TERITORIUL NATIONAL IMPOTRIVA LEGII) CE RAHAT O SA MINCATI CIND O SA CADA CHIORU' SI VETI FI DECONSPITATI? N'ASA TOVARASI? CE HAZANA SINTETI VOI, NU MAI VORBITI DE FUNIE IN CASA SPINZURATULUI ! NOI V-AM NOTAT SI O SA VA DAM SA MINCATI NUMAI DIN HAZNA CACANARILOR !
Scris de OCHIU' SI TIMPANU'
17. 26-08-2011
N'ASA TOVARASI?
Scris de PULA SI COIUL
18. 26-08-2011
storfetele miron pe dracu'
Asta este doar o sluga de mana a doua a Varanului, (ala care a furat 400 de milioane de dolari de la Crescent). El doar reposteaza cacatul scris de altii, in functie de comanda Varanului. 
 
Adevaratul autor al puroiului este Lucian Avramescu, cica scriitor, iar articolul original a aparut in infectia de Jurnal National, alta hazna a Varanului, cel care a furat 400 de milioane de dolari de la Crescent. 
 
A'propos, cacanarii Varanului s-au luat de Elena Udrea, ca cica de unde a strans 2 milioane de dolari. Pai bai, gaozarilor, asta este de 200 (doua sute) de ori mai putin decat cei 400 de milioane de dolari pe care Varanul i-a furat de la Crescent. 
 
Din cata ura revarsa dementul asta de Lucian Avramescu, cica scriitor, este limpede ca nu (numai) pentru miile de euro pe care ii primeste de la Varan scrie, ci pentru ca asa simte el. Va dati seama ce ar putea sa faca descreieratul in trafic, inarmat cu un pistol cu bile?
Scris de ANALISTUL
19. 26-08-2011
@Miscarea lui Constantin Ochi si Timpan
La secunda.... 
 
Constantine...Constantine 
nu stiu ba ce nu-ti convine 
ca stai toata ziua pe strasse 
si casti curu' la Nastase ! 
 
Oo/ps: 
apropo de ce zisei mai sus 
ai fost azi noapte la produs? 
Zic ca esti @neserios 
si-ti dai curu' la intors
Scris de Inorogul
20. 27-08-2011
Nr. 27
Mata-i CURVA !!!
Scris de Inorogul
21. 27-08-2011
Fals in spatiul public.
Prea obisnuit să fure,nu se da inlături nici de la ciupeli.prăpăditul care nu stie altceva,nici să gindeasca ,nici să judece copiază si reposteaza:Aiurelile lui Zainea,abonatul lui Voiculescu. 
Repostarea maimutei de la nr,27 nu imi apartine.O DECLAR NULĂ,PENTRU CĂ DE FAPT ASTA SI ESTE!
Scris de Yu-Gi-On
22. 27-08-2011
Mitocanie
Am o meserie perversa!Sunt gazetar.Ce mult imi place să spun,mă Băsescule!Este singura plăcere !Intru in erectie fără să mă ,asturbez!E ceva nu? 
Mă Basescule,mă Băsescule,mă ah,ah,ah,oahhhhh!Ce scump si necesar imi esti mă,Băsescule!
Scris de S-OFIA 53
23. 27-08-2011
@Miscarea de competenta
Mata-i CURVA si tu POPONAR CLONAC.
Scris de Inorogul
24. 28-08-2011
Basescu nu uita ,Armata nu e a ta
25 decembrie, ora 14.50: în urma unui proces care a durat mai puţin de o oră, Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnaţi la moarte prin împuşcare, de către un complet de judecată alcătuit din câţiva reprezentanţi ai CFSN. Sentinţa este executată imediat.  
LOVITURA DE STAT DECEMBRIE 1989. Iulian Vlad: Armata nu se lasă dezarmată. Nicolae Ceauşescu: Ce facem? Iulian Vlad: Procedăm cum aţi spus.  
Faptul că dnul Iliescu nu ştie cine a generat fenomenul terorist, deşi domnia sa a fost preşedinte al României timp de 11 ani fără să ne dea un răspuns, nu înseamnă că fenomenul nu a existat şi nu a avut nişte autori. Care, între altele, i-au ţinut la respect şi pe dânşii, sub mesele de la Televiziune sau de la MapN. Istoricul trebuie să caute răspunsul în locul celui care timp de 11 ani a avut serviciile secrete, întregul aparat de stat, Justiţia şi Procuratura pe mână. În aceste condiţii, formularea de ipoteze este firească.  
 
Iliescu trebuie să înţeleagă faptul că a ajuns la putere cu ajutorul Armatei, a lui Stănculescu şi a ministerelor de forţă, în primul rând (şedinţa de la MApN din 22 decembrie ora 16.00), şi apoi a fost legitimat provizoriu ca lider de disidenţii comunişţi şi opozanţii de tip Doina Cornea, Tokes, Blandiana, Pleşu, aflaţi la prima şedinţă a CFSN din 27 decembrie 1989, când s-a hotărât ca ţara să fie condusă de un Biroul Politic, în frunte cu Ion Iliescu. El a reprezentat atunci, fie că unora nu le convine, o garanţie pentru Marile Puteri implicate în răsturnarea lui Ceauşescu, că persoana anunţată ca succesor a ajuns la putere. Nu era altul.  
 
“Ion Iliescu nu avea nici o autoritate sa infiinteze Tribunalul exceptional (…) Executia sotilor Ceausescu se inscrie in categoria istorica a asasinatului politic pe timp de revolutie (sau in fapt revolutionar), lucru pe care l-a confirmat si celebrul jurist francez Badenter la postul de televiziune France 3″  
– „Da cine mai eşti şi tu, măi?” – întreabă Ceauşescu.  
– „Tovarăşe preşedinte, sunt maiorul Mareş, de la unitatea militară 01378” – s-a prezentat el. Şi s-a aşezat şi el în rândul în care eram noi.  
Generalul Victor Stanculescu a dat ordin ca sotii Ceausescu sa fie arestati fara sa se consulte cu Ion Iliescu, asta inseamna LOVITURA DE STAT MILITARA, mai ales ca securistii si militienii nu stiau ce sa faca doar cu sosirea armatei , normal la ordinea generalului Victor Atanasie Stanculescu.  
Prin ordinul transmis la ora 13:30 (nota telefonica nr. 39)generalul Stanculescu il deposedeaza oficial pe Ceausescu din functia de comandant suprem, ordonand Armatei sa nu mai execute decat ordinele ministrului Apararii.Contactat de Ion Iliescu, generalul Stanculescu il cheama pe acesta la MApN, ii ofera protectie si il recunoaste ca succesor al lui Nicolae Ceausescu. In scurt timp, Ion Iliescu va fi contactat si de colonelul Gheorghe Ratiu, din partea conducerii Securitatii.  
De ce credeti ca au disparut documentele procesului lui Ceausescu?  
Andrei Kemenici: (citeste interviul) Pentru ca erau false. Un fals istoric al Justitiei române. De aici mi se trag mie toate necazurile. Toti le-am fi semnat atunci. Dar stiti cum le-au semnat ei? În alb, domnule! Au semnat pentru moartea Ceausestilor pe niste hârtii albe, pe care le-au batut la masina dupa aceea, la Bucuresti. Daca dosarul procesului nu disparea, intrau cu totii în puscarie.Andrei Kemenici: E o prostie! Eu am ordinul de zi pe unitate în care scrie că au fost 1237 de oameni, iar din aceştia, cam 550 – 600 au văzut această execuţie. Vă spun categoric, fiindcă aceştia erau oamenii. Aproape 300 erau în comandament, comandament care s-a transformat în, nu zic tribunal, că în tribunal mai vorbeşte unul cu altul, în biserică pentru că acolo nu se vorbeşte. Era o linişte desăvârşită la cele două niveluri, la parter şi la etaj. Erau în cazarmă vreo 100 –150 care, la fel, nu s-au mişcat din loc, erau şi în dispozitiv, după clădiri etc. Eu nu le-am spus, pentru că oricare, care avea ceva cu Ceauşescu aşa cum am avut şi eu dar nu am spus la nimeni, putea să facă vreun gest. Au ascultat toţi, fiindcă nu au ştiut ce se va întâmpla. Lumea se uita în sus şi a văzut 5 elicoptere, a văzut cum două au aterizat pe terenul unde făceam adunarea zilnic, dimineaţa şi seara. Toţi oamenii erau cu ochii pe cer, pe aceste două elicoptere şi până au aterizat jos, toţi erau curioşi ce se întâmplă.Atunci eu m-am dus cu un transportor blindat la elicopter. N-au vrut să-i ia de acolo pe cei doi – înţelegerea aşa a fost – şi asta e de o gravitate extraordinară. Eram colonel, comandant de unitate, comandant de garnizoană. Nu puteam fi minţit ca ultimul trecător de pe stradă. Înţelegerea era că vin cu două elicoptere şi că îi iau de aici pentru proces, ăsta a fost crezul meu, patru zile şi trei nopţi.Când s-a pus la cale primul plan de înlăturare a lui Ceauşescu?  
Generalul Nicolae Militaru.:În toamna lui 1984. Se spunea atunci că cel mai bun moment ar fi fost în timpul când Ceauşescu se afla în RFG. Se ştia că cei care rămâneau în ţară erau nişte fricoşi. Planul nu a mai fost pus în aplicare din cauza unor evenimente ciudate. Unităţile militare care trebuiau să acţioneze au fost trimise la munci agricole. Unii comandanţi au fost trecuţi în rezervă… Deci, cineva juca dublu.”  
Tactica si strategia Loviturii de stat.  
Deci lovitura de stat planificata inca din 1983 s-a indeplinit in 22 decembrie 1989!  
 
Intre 22 si 24 decembrie 1989, Ion Iliescu a luat decizia istorica de a constitui un “tribunal militar exceptional”, care sa-i judece pe sotii Ceausescu.  
Ironia sortii a facut ca acesata decizie istorica sa fie luata in W.C.-ul din apropierea cabinetului ministrului Apararii din Drumul Taberei, unde “grupul pucist” se refugiase. In susurul apei de la W.C. Iliescu credea ca decizia va fi mai bine protejata si evitate astfel si eventualele surprize. Pe data de 24 decembrie 1989 a fost redactat si semnat de Ion Iliescu “Decretul” de instituire al “tribunalului miltar exceptional”. Acest document nu s-a supus nici o clipa legilor aplicabile pe timp de pace, deoarece prin codul secret cu indicativul – “Radu cel frumos”, in toata tara se declansase “alarma de lupta partiala”. In aceste conditii, Romania s-a aflat in decembrie ’89 in stare de razboi, iar trupele Ministerului Apararii Nationale au actionat in consecinta, dupa regulile si legile ce se impun intr-o astfel de situatie critica.  
Virgil Magureanu, Gelu Voican Voiculescu, Victor Atanasie Stanculescu.  
Tribunalul Militar Exceptional” – lovit de nulitate absoluta  
Decretul redactat si semnat de Ion Iliescu pe 24 decembrie 1989, ce nu a beneficiat de un “numar de inregistrare”, decidea in numele Consiliului Frontului Salvarii Nationale (C.F.S.N.) din Romania, instituirea unui “Tribunal Militar Exceptional”, care urma “sa procedeze de urgenta – la judecarea faptelor comise de Ceausescu Nicolae si Ceausescu Elena”. Ion Iliescu a semnat acest document istoric in calitate de Presedinte al Comisiei Frontului Salvarii Nationale (subl.n.). Cu toate acestea, la data de 24 decembrie 1989, CFSN-ul nici macar nu exista oficial, cat despre legaliatea acestui consiliu nici nu se poate discuta in termeni juridici, prima intrunire a C.F.S.N. avand loc patru zile mai tarziu, pe 28 decembrie 1989, la Palatul Victoria. Nici la acea data Ion Iliescu nu a fost ales sau numit presedinte al C.F.S.N.-ului. Din insumarea logica a acestor motive rezulta ca Ion Iliescu a semnat ilegitim, printr-o uzurpare de titlu si caliati oficiale, un document ilegal, lovit de nulitatea absoluta din punct de vedere juridic.  
In aceste conditii “Tribunalul Militar Exceptional” care i-a “judecat” pe sotii Ceausescu la Targoviste, datorita semnaturii ilegitime a lui Ion Iliescu pe decretul ilegal de constituire, este la randul sau ilegal si nul. In consecinta, sotii Ceausescu n-au fost condamnati si executati dupa un proces, ci mai de graba asasinati. Gelu Voican Voiculescu a sustinut ulterior, ca sa-si “salveze” tovarasul de drum, ca: “Acest decret a ramas scris de mana din ratiuni de protectie a secretului, neriscandu-se dactilografierea lui”. In mod evident singurii care au avut grija sa fie in permanenta protejati au fost “pucistii”, constransi de Moscova sa organizeze un proces pe care nu si-l doreau, in loc sa recurga la o alta “metoda” mai simpla. Toate aceste evenimente s-au desfasurat pe fondul unui “razboi” declansat de “Radu cel frumos”, iar din acest motiv, faptele si deciziile “emanatilor” trebuiesc judecate dupa legile razboiului si nu dupa cele aplicate pe timp de pace. Chiar si Presedintele Ion Iliescu a explicat ulterior, ca in acele momente de tensiune, in acea situatie exceptionala se impunea ca masura de urgenta consituirea unui tribunal organizat de armata si care sa poarte eticheta de tribunal “exceptional”.  
Generalul Victor Stanculescu s-a ocupat de amanuntele executiei  
Deplasarea la Targoviste, acolo unde urma sa aiba loc “procesul”, a asa-zisului “Tribunal Militar Exceptional”, s-a facut cu cinci elicoptere, strategia fiind pusa la punct de generalul Stanculescu. Intr-unul dintre elicoptere se aflau cele doua prelate verzi, in care urmau sa fie infasurate cadavrele sotilor Ceausescu. Asadar, se stia inca inaintea procesului ca sotii Ceausescu urmau sa fie ucisii iar cadavrele lor transporate in alta locatie: “In loc sa vina doua cum ne-au anuntat, au venit cinci. Un motiv intemeiat sa deschidem focul asupra celorlalte trei. Si-au venit si cu usile deschise cu mitralierele indreptate spre noi. Ne anunta ca vin la ora 9, si vin la ora 12.  
Cu toate ca “procesul” si executia sotilor Ceausescu au fost filmate la Targoviste, video-caseta originala (master) a ajuns mai intai in posesia unor televiziuni franceze si mai apoi in Romania. In legatura cu acest episod controversat al casetei “disparute” au gravitat mai multe speculatii in jurul domnului Petre Roman, dar pana in prezent nimeni nu s-a arata interesat de descifrarea acestui “mic amanunt”. La Televiziunea Romana Libera au fost repetate mai multe cadre, dar niciodata versiunea completa a casetei. Interesante sunt insa concluziile profesorului legist francez Louis le Riboux, care a analizat caseta cu pricina, cu privire la momentul si conditiile in care sotii Ceausescu au fost executati. Legistul francez a constatat printre altele, ca parul lui Nicolae Ceausescu atunci cand a fost filmat in cadru apropiat, imediat dupa executie, ara foarte sarmos, fenomen fizic care se petrece la peste 12 ore de la momentul in care survine decesul unei persoane. Concluzia evidenta care rezulta in urma acestei constatari, atesta faptul ca, intre momentul executiei si momentul in care sotii Ceausescu au fost filmati (in cadru apropiat) se afla un interval de cel putin 12 ore. In aceste conditii, caseta care a fost prezentata de Televizunea Romana Libera, este de fapt rezultatul unui montaj si nici cum redarea autentica a evenimentelor petrecute la Targoviste. Desfasurarea procesului, la care printre invitati s-a numarat si domnul profesor Virgil Magureanu, merita analizata in particular pe baza inregistrarilor prezentatea in mod repetat pe micile ecrane in ultimii 16 ani. Din punct de vedere juridic, “procesul” sotilor Ceausescu reprezinta o mare “pata” pe “obrazul” justitiei romane. Desi, acest proces, asa cum a fost el organizat, ofera foarte multe informatii despre cei care l-au gandit si despre modul in care au fost practic judecati si condamnati Elena si Nicolae Ceausescu.  
Referitor la executia sotilor Ceausestilor au fost intocmite doua dosare, care poarta acelasi numarul: 1 / SP 1989. Certificatele medicale din dosar, prin care se constata decesul sotilor Ceausescu, ca si actele de deces, au fost eliberate fara autopsiere si fara actele de identitate ale celor doi. Astfel, in absenta buletinelor de identitate, toate celelalte acte eliberate de medicul constatator, Vladimir Belis, si de notarul Sectorului 1 Bucuresti, Adrian Toma, sunt ilegale. Un fapt trebuie insa mereu reaminti celor care sunt inca framantati de amintirea acelor evenimente tragice. Romania se afla in acele zile ale lui decembrie 1989, intr-una dintre situatiile “exceptionale” ale istoriei mondiale si europene.
Scris de Gl.Gabi Oprea fixativ
25. 28-08-2011
Pentru Tolomacul de la Nr.1
Aurel Constantin Ilie nu a fost coleg cu Ilici! A terminat Liceul Militar la Cimpulung Moldovenesc(promotie 1963)apoi Scoala militara la Sibiu(arma Infanterie- promotie 1967).Daca ai chef sa scrii prostii sau daca esti rau intentionat, adreseazate altcuiva nu celor care cunosc situatia mai bine decat tine.
Scris de Murphy

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:



    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    "Curentul" in format pdf

     
     
    Arhiva 2011
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro