ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
Moştenitorul lui Constantin Nicolescu, în afaceri cu fiul trezorierului PSD Imprimare E-mail
Scris de Dan Badea   
Potrivit procurorilor DNA, banii proveniţi din fondurile europene, destinaţi reparaţiilor celor 4 şcoli, au ajuns în cele din urmă în conturile firmei Zeus, firmă apropiata fiului presedintelui CJ Argeş.  Dacă până acum erau cunoscute doar două dintre filierele prin care Constantin Nicolescu îşi alimenta conturile private, adică IATSA şi Romstal, dezvăluim astăzi, în premieră, o a treia cale: afacerile juniorului. Puţini sunt cei care ştiu ceva despre implicarea fiului acestuia, Liviu-Costin Nicolescu, în afaceri de anvergură, cum, la fel, şi mai puţini au aflat că beizadeaua este direct conectată la maşina de făcut bani a PSD. El este asociat, printre alţii, chiar cu fiul fostului trezorier al PSD, Aristide Roibu. Îmbinarea afacerilor personale cu afacerile de partid este singura explicaţie a joncţiunii indirecte, descoperite de noi, dintre Constantin Nicolescu şi Aristide Roibu, doi dintre veteranii PSD. Primul este „trezorierul” judeţului Argeş şi şeful PSD din acelaşi judeţ, iar, mai nou, preşedinte al Departamentului Cancelarie, secretariat coordonator şi logistică din acelaşi partid. Cel de-al doilea, Aristide Roibu, este fostul trezorier al partidului, supranumit şi „senatorul slănină”, iar de curând a fost trecut în planul secund pe linie de partid. Cei doi şi-au plasat însă moştenitorii în diverse societăţi, dar şi în afaceri comune. Prezentăm astăzi doar câteva dintre afacerile paravan ale familiei Nicolescu, via juniorul proaspăt descoperit, trecând în evidenţă doar firmele în care a fost plasat la vedere fiul lui Nicolescu.

Ghemul de interese din Scărlătescu nr.21 

Sediul central al majorităţii firmelor lui Nicolescu jr. este într-un imobil din Bucureşti, strada Scărlătescu nr 21, sector 1. El şi-a plasat, aici, nu mai puţin de cinci dintre firme: Alfa Net Solutions SRL, IBC Exert - Broker de Asigurare SRL, , Quality Sales SRL, Novarchive Romania SRL şi Lynx Invest Consult SRL. Ceea ce atrage în mod deosebit atenţia la această concentrare nefirească de firme este asocierea cu o altă beizadea a unui cunoscut veteran al PSD. Este vorba despre Mihai Şerban Roibu, fiul fostului trezorier al PSD, Aristide Roibu. Roibu junior deţine, împreună cu Nicolescu junior, primele patru firme din lista de mai sus. Înfiinţată în 2002, Alfa Net Solutions are ca obiect de activitate „repararea calculatoarelor şi a echipamentelor periferice”. Firma este deţinută de Liviu Costin Nicolescu (50%) şi de SC Management Capital Invest (50%), o societate controlată 99% de Şerban Mihai Roibu, fiul trezorierului PSD. Administratorii societăţii sunt Silviu Iulian Creţulescu şi Cătălin-Cosmin Popescu. Nicolescu junior a fost plasat în această firmă în 2008, când a primit acţiuni de la SC Management Capital Invest SRL şi de la Cosmin Popescu. Societatea s-a numit, la înfiinţare, Afa Net 2002 SRL şi după acceptarea lui Nicolescu jr., ea şi-a schimbat sediul în strada Scărlătescu nr. 21.

O a doua dintre firmele clanului Nicolescu este IBC Expert –Broker de Asigurare SRL. Societatea care se ocupă cu brokeraj este controlată de unul dintre vechile paravane ale lui Aristide Roibu, anume Mihaela Carmen Panaitescu care deţine 80% din capitalul social. Nicolescu jr. deţine 10%, iar restul îi aparţine unui anume Marian Buleandră.  

Cu aprobare de la SGG-ul lui Tăriceanu 

În Novarchive Romania, o societate care se ocupă cu prelucrarea informatică a datelor, juniorii deţin câte 50% din capitalul social, firma fiind administrată din 2008 de Alexandru Bogdan Mihăilescu. Până atunci, administratorul fusese Nicolescu jr. Societatea s-a numit iniţial Nabres Arhivare SRL. Nu se ştie de ce şi-a schimbat, în doar câteva luni, numele. Cert este că, pentru a folosi noua denumire, juniorii au obţinut acordul Secretariatului General al Guvernului Tăriceanu, în martie 2008. A patra dintre firmele comune, societatea de intermedieri Quality Sales SRL, îi are ca acţionari pe Liviu Costin Nicolescu (30%), Georgian Adrian Puiu (25%), Silviu Iulian Creţulescu (15%) şi firma lui Roibu jr., SC Management Capital Invest (30%).

Urmează Expert Consult & Management, o firmă în care Liviu Costin Nicolescu deţine 75% din acţiuni, restul aparţinându-i lui Gheorghiţă Dumitru. În firmă au fost acţionari atât Constantin Nicolescu, cât şi ginerele acestuia, Ioan Corneliu Ştefănescu. Cei doi s-au retras însă, cedând acţiunile către Liviu Costin.

Firma are sediul în Bascov, în aceeaşi clădire cu Autopro Mond SA, o altă societate controlată direct de Constantin Nicolescu (92,14%). Juniorul are şi el o afacere auto, prin societatea VIP Auto Distribution SRL, alături de prahoveanul Petre Buturugă şi de Paul Schiuacu. Juniorul mai deţine Lynx Invest Consult SRL (100%) şi IZI FIN SRL (51%), alături de un anume Cosmin Istrate. Ultima dintre societăţi se ocupă de asigurări şi fonduri de pensii. În fine, el a mai primit nişte acţiuni (0,0432%) la Romstal Timişoara SRL, societate controlată de Enrico Perini, cumnatul său italian, prin Romstal IMEX.
 

Paravanul comun pentru Roibu şi Nicolescu  

Reţeaua lui Nicolescu este însă mult mai extinsă. Un paravan important, plasat aici de gruparea Roibu, şi despre care vom vorbi cu altă ocazie, este Mihaela Carmen Panaitescu. Ea a fost folosită de Aristide Roibu ca acoperire (reprezentare) în afaceri pe relaţia Franţa-Elveţia, în majoritatea firmelor sale, inclusiv în... Patiseria Girardeau, administrată chiar de „senatorul slănină”. Misterioasa Panaitescu a apărut alături de soţia, fiul şi nora lui Roibu. Acum apare asociată direct şi cu fiul lui Nicolescu, în societatea IBC. Asta nu înseamnă neapărat că lumea e mică, ci doar că reţelele de tip clientelar, ca să nu spun mafiot, se intersectează. Obligatoriu.Dan Badea
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (46)
RSS comments
1. 28-01-2011
Cancer
Daca romanii aveau notoc, nenorocitul ala crapa... 
Asta e cauza inapoierii Romananiei, utilizarea statului in scopul imbogatirii, dar deja asta e un truism.
Scris de Buzita
2. 28-01-2011
ADEVARUL ADEVARAT
Cel mai important om din PSD a fost anihilat. Constantin Nicolescu nu este nimeni altul decat cel care aducea majoritatea capitalului in PSD, bani proveniti din talharii de terenuri, furt din banii publici si fonduri europene. Datorita faptului ca in urma alegerilor prezidentiale, resursele PSD-istilor aproape s-au pepuizat fara ca acestia sa beneficieze de putere, Nicolescu ramasase cam singura sursa sigura care putea scoate PSD-ul din hazna la alegerile din 2012. Nici pentru Iliescu sau Nastase nu s-ar fi agitat atat de mult, cat pentru acest politician (tabu) de care mai nimeni nu auzise pana in urma cu 2 zile, asa cum nici de Catalin Voicu nu auzise nimeni inainte de a fi arestat si dupa ce au aparut acele stenograme socante prin care se incerca "refacerea sistemului". Acesta este motivul adevarat pentru care se zbat pe viata si pe moarte ca pestii pe uscat, PSD-istii nostrii dragi.
Scris de Hannah
3. 28-01-2011
Ok, si ce ilegalitati s-au produs
cu aceste firme? 
in afara de participatii si "senator slanina" ce aflu de aici?
Scris de Gogu
4. 28-01-2011
pentru gogu de la 3
Gogule, tu chiar nu pricepi sau esti tampit de-a dreptul? Pai tu nu vei, mai gogule, ca responsabilul cu banii unui judet si responsabilul cu banii unui partid au copii bagati in aceleasi afaceri? Si daca la asta adaugi si faptul ca firma aia, careia Nicolescu-senior i-a bagat in conturi 900.000 de euro (bani comunitari) este tocmai firma care are legaturi stranse cu afacerile lui Nicolescu-junior, ce intelege mintea ta de postac cretin? Cat primeste partidul, din afacere, ca vorbim de trezorieri aici, si cat neamul lui Nicolescu?! Tu chiar nu vezi nimic in articolul lui Badea? Cand cineva iti pune in fata argumente care sa te ajuta sa gandesti, tu il acuzi ca nu a gandit el pentru tine? Pai asta gasesti la Realitatea si Antene, gandire de-a gata.
Scris de stolo
5. 28-01-2011
WIKIPEDIA
Un bolşevic ("Большеви́к", derivat din rusă ce înseamnă, în traducere liberă, "majoritate") a fost un membru al facţiunii bolşevicilor din Partidul Social Democrat al Muncii din Rusia (PSDMR), partidul marxist condus de Vladimir Ilici Lenin, care a preluat puterea în Rusia în 1917, pe timpul Revoluţiei din Octombrie.
Scris de wiki
6. 28-01-2011
Bataie de joc
Nicolescu a aprobat daramarea fostei puscarii din Pitesti unde a avut loc FENOMENUL PITESTI, si cea mai mare barbarie din timpul comunismului, unde sute de oameni care nu tineau cu partidul erau badjocoriti in cel mai sadic mod posibil. Probabil se doreste stergerea urmelor ororilor facute de comunisti. Acea puscarie ar fi trebuit sa devina patrimoniu de stat in amintirea celor badjocoriti, asa cum s-a intamplat si cu lagarele de concentrare din Germania.
Scris de radu d.
7. 28-01-2011
NICOLESCU,CORUPTIE 100% !
Clanul Nicolescu – capatuire prin hotie 
Imbogatirea Clanului Nicolescu pe banii statului  
 
Zece (10) dintre afacerile legate de numele lui Constantin Nicolescu se leagă mai multe afaceri sau „inginerii” care au ţinut paginile ziarelor mai mult timp. 
Folosind metoda omologata de SOV preşedintele CJ Argeş nu şi-a lăsat semnătura pe niciun act, în numele lui acţionând ceilalţi membri ai familiei: cumnaţi, gineri, fini etc.  
 
1. Falimentul Uzinelor Aro şi Grulen din Câmpulung: implicaţi Constantin Nicolescu şi fratele Petrică Nicolescu, fost colonel SIE.  
 
2. Afacerile cu terenurile de la Autostrada Bucureşti – Piteşti: implicaţi primarul din Bradu, Costel Zamfir şi cumnaţii preşedintelui Nicolescu, Popa şi Secuiu  
 
3. Afacerile cu terenurile Staţiunii Pomicole Mărăcineni: implicat Enrico Perini, ginerele lui Constantin Nicolescu  
 
4. Afacerea „filiera columbiană” din anii 70’ – 80’: implicaţi Constantin Nicolescu, Constantin Stroe, preşedintele ACAROM şi Nicolae Oiţă, patronul Lactag.  
 
5. Afacerea SC Autopro Mond SA Bascov: 
La jumătatea lunii decembrie 2009, Consiliul Judeţean Argeş a organizat o licitaţie pentru desemnarea firmei care va repara şi va întreţine maşinile instituţiei, fabricate de Automobile Daewoo în lunile ianuarie şi februarie 2010. Singura firmă care s-a prezentat la licitaţie şi care a şi câştigat-o a fost SC Autopro Mond SA, cu sediul în comuna Bascov. Dacă valoarea iniţială a contractului a fost de 42.017.00 RON fără TVA, preţul a fost scăzut simbolic, fiind stabilit în cele din urmă la 42.016.81 RON, fără TVA. Pentru cine nu ştie, SC Autopro Mond SA este chiar firma preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu. Până în 2005, firma se numea SC Iatsa Bascov SA, al cărei acţionar majoritar era Iatsa ştefăneşti. În anul respectiv, la doar câteva luni de la alegerea în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu a cumpărat de la Iatsa Ştefăneşti 92% dintre acţiunile SC Iatsa Bascov SA, devenind astfel acţionar majoritar.  
 
Imediat după preluarea Iatsa Bascov, el a schimbat numele acestei firme în SC Autopro Mond SA. De altfel, în declaraţiile de avere şi de interese din ultimii patru ani, Nicolescu figurează cu 110.000 acţiuni la firma din Bascov în valoare de 250.000 RON, dar de fiecare dată a trecut în dreptul acţiunilor vechiul nume al firmei, şi nu pe cel nou. În niciuna dintre declaraţiile de avere sau de interese depusă din 2006 încoace, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş nu a menţionat faptul că deţine 92 % din SC Autopro Mond SA Bascov. Prin prisma faptului că este proprietarul SC Autopro Mond SA, dar în acelaşi timp preşedinte al Consiliului Judeţean, el nu avea voie să-şi înscrie la licitaţie propria firmă, fiind într-un vădit conflict de interese, mai ales ca la mijloc este vorba despre bani publici. Cu alte cuvinte, Nicolescu îşi bagă în propriul buzunar o parte din banii Consiliului Judeţean.  
 
6. Afacerea „PIC – Penescu” aflată pe masa de lucru a DNA Piteşti  
 
7. Afacerea „Lactag”: implicată Viorica Nicolescu, soţia lui Constantin Nicolescu  
 
8. Afacerile cu terenuri în mai multe comune din judeţ: de aici şi porecla de „vecinul” sau Ayatollahul Argeşului şi Muscelului  
 
9. Afacerile cu asfaltări sau refaceri drumuri judeţene: implicate toate firmele de construcţii de sub tutela PSD  
 
10. Afacerea „Vlăsia”, unde a fost trucată licitaţia pentru programul „Laptele şi cornul”: implicaţi Constantin Nicolescu, angajaţi ai CJ Argeş şi Nicolae Oiţă, patron Lactag.
Scris de Argesanu,
8. 28-01-2011
" toarâşi " de partid
Imi vine să vă rup gura când văd cum nu apreciaţi un om de valoare al patriei noastre . El a plecat de la meseria de tractorist si uite unde a ajuns, ca si cel de la Craiova de la meseria de " bagajist " la hotelul Jiu ,pres de consiliu judetean,ce valori ( pârţ ) avem !
Scris de activist
9. 28-01-2011
gagajistu
Ne mandrim ,avem pe eba,ridzy,anastase,udrea,r.turcan,pe bocu si cocostarcul oltean,prea-cinstitul videanu,coscovila de berceanu,g.iordache si pe pasat,m.andrei,mantog si hoara,nicula si popoviciu si multe multe alte personulitati pdliste,calauzite magistral de besescu
Scris de tractoristu
10. 28-01-2011
jan valjan
Toti camatarii si valutistii din Pitesti, ruleaza banii rudelor lui Nicolescu. Sau daca cineva isi deschide o firma in Arges, imediat apar trimisii Omului pt "partea de smecher" si cotizatia pentru partid, ca se mearga totul ca pe roate.
Scris de jan
11. 28-01-2011
Legatura
Pana acum Ciorbea ne impuie capul cu *ZEUS*in toate pledoariile lui impotriva lui Traian Basescu. Recunosc este o vorba cu anumita priza pentru oameni cu preferinte politice. De obicei expresiile si insinuarile se preiau de altii in special din sfera opozitiei. Curios dar acum cu dezvaluirea acestei firme acem mobilul pentru care papagalii PSD nu au preluat porecla. Ciorbea periscop ca fi mai precaut de acum incolo.
Scris de ioan
12. 28-01-2011
impostorii
http://www.ataclapersoana.ro/nou/index.php/component/content/article/35-demo-content/3070-deces-dubios-la-fundeni-mama-victimei-in-greva-foamei.htmlimpostori de ieri si de azi
Scris de petrica
13. 28-01-2011
Refuz sa cumpar de la ROMSTAL
Adresez tuturor celor care au un cuvant impotriva PSD (acum aproape 40% din votanti)sa refuze a cumpara produse de la firma ROMSTAL indiferent in ce oras activeaza. Eu care doream sa dotez o casa cu produse de la Romstal pentru instalatia de incalzire si gospodarire ape uzate, am renuntat ca urmare a dezvaluirilor din acest articol. Multumesc pentru informare domnule Badea.
Scris de ionel
14. 28-01-2011
un video super
http://www.youtube.com/watch?v=byRok6tu_-Q&feature=player_embedded
Scris de titi
15. 29-01-2011
hotii
oamenii lui iliescu au avut sarcina de partid sa fure. doar nu io pus coposu in functii de jaf si asa avem boierii si capitalistii tip iliescian si dai cu batutul in palme
Scris de kapa
16. 29-01-2011
PSD adunatura de bocitoare
se vede ca in psd sint multi tigani ca fac la fel ca tiganii cind ete arestat un tigan concret cazul BIVOLARU consateanul lui BONBONEL acum il bocesc pe super baronul psd ARGES cu zeci de societati fantoma care lucrau pentru PSD si tataia ILICI varsa lacrimi pentru NICOLESCU ii cunoaste meritele de finantator al psd bocitoarele din psd si pnl au sarit la gitul justitiei iar TONTA instiga la razboi civil cerind romanilor sa iasa in strada pentru un mafiot care a pagubit statul sint semne bune ca justitia a iesit de la terapie o judecatoere a dat dovada de curaj felicitari dar ma tem sa nu o sfisie hienele pesediste care fac reiting la antene si irealitatea alaturi de guristii CIUVICA CIORBEA
Scris de un penionar
17. 29-01-2011
Coruptie la varful PSD
Nu stiu ce mai are de spus liderul PSD in aceasta situatie.Ce apara si pe cine apara. Nu inteleg, dece aceasta persoana acuzata de coruptie, se mai afla in functie, mai ales ca a declarat ca munceste de 45 de ani. Ma intreb daca,l-o fi tinut cineva cu forta, legat de scaunul de presedinte al CJ.Arges, mai ales ca are probleme cardiace de multa vreme Inteleg grija ptr.copii.dar ajutorul trebuie sa fie dat pe cai cinstite si nu oculte.In opinia mea, toate acuzele sunt grave,insa distrugerea fostei inchisori dela Pitesti, unde au murit mii de oameni nevinovati, condamnati de regimul comunist, precum si distrugerea fermei pomicole, Maracineni, sunt doua erori majore,ptr. care trebuie sa plateasca la greu.Din toate informatiile aparute , inteleg ca preocuparea de baza a acestui domn, era 
modul in care sa mai acceada la bani necuveniti.Ne mai miram ca suntem in aceasta situatie de criza. Toti,care au furat trebuie sa plateasca. Felicitari doamnei judecatoare Necsa,ca a avut coloana si curaj si regret implicarea in acest caz, a unei inalte fete bisericesti,considerand ca ar fi fost de bun simt, sa ramana in afara scandalului.
Scris de ictoria
18. 29-01-2011
Coruptie la varful PSD
Nu stiu ce mai are de spus liderul PSD in aceasta situatie.Ce apara si pe cine apara. Nu inteleg, dece aceasta persoana acuzata de coruptie, se mai afla in functie, mai ales ca a declarat ca munceste de 45 de ani. Ma intreb daca,l-o fi tinut cineva cu forta, legat de scaunul de presedinte al CJ.Arges, mai ales ca are probleme cardiace de multa vreme Inteleg grija ptr.copii.dar ajutorul trebuie sa fie dat pe cai cinstite si nu oculte.In opinia mea, toate acuzele sunt grave,insa distrugerea fostei inchisori dela Pitesti, unde au murit mii de oameni nevinovati, condamnati de regimul comunist, precum si distrugerea fermei pomicole, Maracineni, sunt doua erori majore,ptr. care trebuie sa plateasca la greu.Din toate informatiile aparute , inteleg ca preocuparea de baza a acestui domn, era 
modul in care sa mai acceada la bani necuveniti.Ne mai miram ca suntem in aceasta situatie de criza. Toti,care au furat trebuie sa plateasca. Felicitari doamnei judecatoare Necsa,ca a avut coloana si curaj si regret implicarea in acest caz, a unei inalte fete bisericesti,considerand ca ar fi fost de bun simt, sa ramana in afara scandalului.
Scris de ictoria
19. 29-01-2011
@3 faci pe prostu
Daca e de la psd,nu-i nici o problema,pot face afaceri cu statu,SA FURE din banii publici si europeni,iar daca sunt prinsi...e politie politica.Daca e de la pdl....apai domne....sunt hoti,fura din bani publici,la puscarie cu ei.
Scris de Ramo
20. 29-01-2011
Feudalizarea Romaniei
Iata cu Romania a fost feudalizata de niste "moguli" din partidele politice. Si in PDL sunt niste feudali care au "teritoriul" bine definit si daca vin ceilalti la putere iar vom vede arestari "pe criterii politice". Practic sunt niste hoti care toti trebuie sa lie diferiti justitiei. Nu mai merge ! Poate ca PSD ar trebui sa-i trimita in justitie pe acesti "feudali". Cred ca daca ar face acest lucru ar avea credibilitate.
Scris de Sucaritul
21. 29-01-2011
pe cind si la noi
pe cind veniti si in orasul Bocsa din Caras-Severin ? si aici este un "zeu" pesedist din generatia lupilor tineri,va minunati ce avere a adunat .... din munca "cinstita"
Scris de turnatorul
22. 29-01-2011
lui tractoristu
Buhaiule, 
ia tractoru si du-te dracului, imputiciune scarbavnica, alteratule, hoitule!
Scris de vichentie
23. 29-01-2011
prosti
C. Nicolescu este un OM. Cei care nu il cunosc, sa taca.Dumnezeu ne vede pe toti.
Scris de adina
24. 29-01-2011
adinei
Cum iti explici, Adina, ca acest 'OM' a adunat atatea averi si banet? In viziunea ta, daca ceilalti nu au asemenea 'stransuri', baneturi etc, nu sunt oameni???straniu rationament. Il cunosc destul de bine pe acest ...asa zis om!!! 
semnez...un neom!
Scris de vichentie
25. 29-01-2011
SA VA FIE RUSINE
sa te duci dracylui satana anbracata an strae bisericesti. ce are de spus ptriahul la un asemenea abuz,asteptb sa vad ce spune sinodul? daca nu aveti nimic de spus anseamna ca nu aveti nimic cu credinta,
Scris de ion
26. 29-01-2011
coment
Ptr "Prosti" 
Ai dreptate.Prosti ,dar multi,cei care nu-ti citesc ineptiile.Cat priveste Nicolescu,D-zeu sa-l odihneasca!A mai crapat un PSD-ist!
Scris de ion
27. 29-01-2011
mizerabilii
Cacatii astia de la fituica Curentul sterg mesajele ce nu le convin si accpta sa fie postate mizeriile scrise de catre psihopatii portocalii.
Scris de motroc
28. 29-01-2011
inflatie
Asta inseamna ca Poanta si Crinisor nu au dreptate.
Scris de broscoi
29. 29-01-2011
OMUL LUI ZEUS UN PAPADAL HEMA.
Mnstra din postarea lui yu-gi-on[bonda]***************************O flegmă moleculară,un hoit putrezit,un gindac de balegă moale,un spermatozoid inert,un badit ciumat,intelectual de baltă,creier de gască,cotoi in călduri,o bășină creață,o căcăstoare betivă,un căcat cu ochi,o măsea cariată,un puroi vîscos,,un nimic de nicăieri,,un stremeleag blegit,un degenerat fumigen,un căcat in ploaie,o meduză de latrină,o beșleagă belită,țărînă de cimitir,papițoi de Cioflingeni,țîță de mîță,o limfă cancerigenă,vomisment universal,cioroi beteg de gîlci,papagal sonat,maimuță gonflabilă,coropișniță drogată,,urduros cu zoaie multe,mațe fripte,cucuvaie cripto-comunistă,tigvă de cal in par de gard,circel spuzit la coaie,diaree fără granițe,hibrid jumulit,rata fără sperante,mămăligar ofticat,zdreanță second-hand......CRUCITIVA OAMENI BUNI SI DATII CU FLIT ACESTUI SATRAR DE GAOZAR AL LUI BASE CE SE VREA INTELECTUAL DE BLOG YU-GI-ON[bomda]. ] P.S.1] De la textul de mai sus acest guster de presa de blog si comentarii ratanul hemafrodit doi in unul trece grabit si cu mult naduf se razbuna in cuvinte triviale pe ofiteri si militari care au servit tara uni si cate 40 de ani
Scris de un"Pedelist'?
30. 30-01-2011
@militian raios
sau gaoaza cu nick "pedelist" cu semn de mirare cretina:  
pur si simplu mi-e scarba sa te mai injur, tablagiu parlit...  
Dar daca ma mai provoci mult, sau ma mai pomenesti mult, nu este exclus sa-ti mai trag la botu' ala de harciog analfabet!  
Ti-am tot repetat (degeaba), ca nu am nimic de-a face cu yu-gi=on, dar asa esti de prost, ca nu pricepi. Sau poate ca in siretenia ta de taran slinos, te gandesti ca asa lovesti doi deodata si esti tare grozav ca ai putea cumva sa ne iriti cu o insistenta ta tampita.  
Te inseli, agramatule. Ramai tot un prost care ne crede pe noi, orbi, auzi, ticalosu' , esti PROST, INCULT, TARANOI, si pe deasupra esti si dus rau de tot!!!  
Totul tine de un profund sentiment de datorie patriotica sa te injur, aratare spurcata, pentru ca tu reprezinti asa, tot ce este mai vulgar si mai parsiv in poporu' asta.  
Hai pa, ca mai am si treaba, dar in curand, cand o sa am timp, o sa ma ocup mai mult de tine, (pacat ca nu sunt si eu un pensionar , ca tine, parazitule etern).
Scris de bonda
31. 30-01-2011
Inca o compunere de acelasi autor
Yugibonda INCA O POSTARE MARCA PPORTOCALIE LINGAI DE BASS SI BOC vezi tu astia santeti voi lingai a tunat si va adunat ;orbi SI surzi la adevar, hoti, banditi,si toate leprele portocalii ne da sfaturi de lins pe cur la BASS SI BOC . "52. 30-01-2011 
precizare, SE ADRESEAZA LUI PONTA!!!! 
BOULE!!!!  
DU-TE DRACULUI CU MA-TA CA TE-A FACUT ASA DE DEMENT! BA BUHAI DE CAP,  
BA JIGODIE ALTERATA,  
BA CACAT DE CAINE IMPUTIT,  
BA GUNOI PUTREGAIT,  
BA JIGODIE SCARBAVNICA,  
BA VIERME,  
BA HOITULE NENOROCIT,  
BA PADUCHE ALTOIT,  
BA CACAREAZA DRACULUI,  
MAI BINE FACEA MA-TA UN CACAT LA GARD DECAT ASA UN AVORTON UMFLAT CU EXCREMENTE!  
LUA-TE-AR AIA CU COASA BOU TARCAT!  
MARS! 
Scris de vichentie
Scris de un"Pedelist"?
32. 30-01-2011
inca o mostra de postare portocalie
Mnstra din postarea lui yu-gi-on[bonda]***************************O flegmă moleculară,un hoit putrezit,un gindac de balegă moale,un spermatozoid inert,un badit ciumat,intelectual de baltă,creier de gască,cotoi in călduri,o bășină creață,o căcăstoare betivă,un căcat cu ochi,o măsea cariată,un puroi vîscos,,un nimic de nicăieri,,un stremeleag blegit,un degenerat fumigen,un căcat in ploaie,o meduză de latrină,o beșleagă belită,țărînă de cimitir,papițoi de Cioflingeni,țîță de mîță,o limfă cancerigenă,vomisment universal,cioroi beteg de gîlci,papagal sonat,maimuță gonflabilă,coropișniță drogată,,urduros cu zoaie multe,mațe fripte,cucuvaie cripto-comunistă,tigvă de cal in par de gard,circel spuzit la coaie,diaree fără granițe,hibrid jumulit,rata fără sperante,mămăligar ofticat,zdreanță second-hand......CRUCITIVA OAMENI BUNI SI DATII CU FLIT ACESTUI SATRAR DE GAOZAR AL LUI BASE CE SE VREA INTELECTUAL DE BLOG YU-GI-ON[bomda]. ]
Scris de un"Pedelist"?
33. 30-01-2011
Noi, gunoaiele României
televiziunea paraliticului fizic şi mental escrocul Vântu Sorin Ovidiu, REALITATEATV, a devenit buda comunală a tot felul de aşazişi anali politici care îşi deversează dejecţiile mentale. Printre cei mai de seamă fe.ca.lo.izi anali se numără ALIEN-atul cap de mort Cristian Tudor Popescu, efeminatul cârtiţă secu Hurezeanu, fonfăitul Boda, pseudofelcerul Val Vâlcu, ţiganul Racoviceanu, sonatul Ciuvică chirpici, imbecilul Andon, poponarii Răzvan Dumitrescu şi Cornel Nistorescu, imbecilul turnător Bogdan Chiriac, limbricoidul psihopat Alin Teodorescu, imbecilul Cosmin Guşă, oligofrenul Bănicioiu, scroafa Dragoteasca şi porcul Adrian Păunescu, cre.tino.idul Robert Turcescu, ţigănoiul ciorditor Mădălin Voicu, maimuţoiul Prelipceanu, escrocul turnător la secu Soiosul Roşca Stănescu, îmbulzitul Adi Ursu, sconciul Tatulici puturosul, sugaciul Tănase, schizofrenul Mircea Dinescu precum şi turma de capre behăitoare în frunte cu Şincai şi Creţuleasca. La aşa patron aşa slugi lichele. Noi nu vrem respect. 
 
 
dobitoacele ca dobitoace 
Să nu facem discriminări. Şi lichelele dela Antene care sunt defecaţii ale dobitocului Voiculescu Dan sunt de aceeaşi teapă ca şi cei dela REALITATEATV. Printre ei numesc pe sonatul Leptopist Stan, homalăul Gâdea, cre.tin.ul Ciutacu, porcul Bogdan Teodorescu, capra neagră imbecilă Firea, îmbălsămatul Bolcaş şi imbecilul Badea Mircea.
Scris de un"Pedelist"?
34. 30-01-2011
Stiam eu
Peremist cu trese că o să iti placă ”pamfletul meu”.Nu-i asa că sint mai bun decit tribunelul?Esti gîdilat,esti feroce,ai statuie de urangutan primordial?iti permit să il postezi ori de cite ori vrei,oriunde vrei,dacă tu te simti indestulat.Poti să mai iei,sint mărinimos!PS.Poti să te consulti cu ”maestrul”:o fi adevărată zicala aia,ce tie nu-ți place,altuia nu-i face?
Scris de Yu-Gi-On
35. 30-01-2011
Va macelarim!!!
Ponta o sa venim sa va macelarim pe toti animalelor cu chipuri umane!!! 
Dar de fapt jignesc animale cand fac referire la voi! 
JIGODII ASTA SUNTETI !!!
Scris de gabi
36. 30-01-2011
principiile politice romanest
In politica romana se fac aliante nu pentru realizarea unui program care sa duca la un trai decent, ci doar impotriva cuiva pentru preluarea puterii. Din spectacoluloferit de PSD in aceasta saptamana se poate concluziona ca acest politiceni doresc puterea pentru protejarea penalilor din cele trei partide. 
Pana in prezent nu am vazut un program alternativ la programul stabilit de UE, deci in continuare vor urma aceliasi masuri dure dar pe langa care se vor inteprinde masuri pentru anihilarea justitiei prin reducerea independentei. Prost trebuie sa fim sa inghitim momelele aruncate de aceasta alianta toxica.
Scris de neutralul
37. 30-01-2011
VILA MONTE CARLO
DOMNUL ARISTIDE .. TREZORIERUL .. ARE O VILA LA MONTE CARLO .... E VENDETTA ..
Scris de ghe val
38. 01-02-2011
comunism
de ce stergeti mesajele care nu convin pdl??? RUSINE.DE CE NU VA SCHIMBATI ANTETUL IN PORTOCALIU.
Scris de florin
39. 01-02-2011
comunism
mai incerc o data dar tot nu am sa pup pdl-ul in fund. sunt apolitic. toti am fost comunisti ( cel putin cei trecuti de 40 ani), atunci nu a murit nimeni de foame ,acum se moare de foame pe capete, atunci aveam cu totii serviciu, acum nu mai avem nici macar salariile intregi. in anii de dupa revolutie cu totii am avut posibilitatea sa ne infiintam o firma care sa ne aduca profit, dar putini au fost aceia care au avut curaj sa-si vinda bunurile sa faca imprumuturi la banci pt a investii. unii au reusit altii nu. v-ati informat citi dintre actualii membrii pdl acuzati de coruptie,delapidare etc(DOVEDITI), sunt judecati in libertate???.de ce toti cei care au alta orientare politica sunt arestati pe loc fara dovezi reale ??( asta miroase a justitie politica) pt ce a fost arestat dnul nicolescu, pt ca, a cumparat de la penescu sa ajute oamenii nevoiasi. cine mai face oameni buni acte de caritate in ziua de azi?? ii numeri pe degete. noi acum suntem invidiosi pe cei ce au avut curajul atunci la inceput de ani 90 sa investeasca. asta probabil din lipsa de ocupatie, sau din dorinta de a mai denigra pe cineva , care, a facut intr-adevar CEVA. scurt si la obiect, cugetati de doua ori inainte sa acuzati. FLOTA..... UNDE ESTE FLOTA.....?????
Scris de florin
40. 02-02-2011
Hotii apara hotii!!
Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor discută dacă, în aceste condiţii, se consideră că avizul este unul "pentru" sau "împotriva" arestării preventive. 
 
În cadrul discuţiilor care continuă în Comisie, opoziţia susţine că nu s-a întrunit numărul necesar de voturi - jumătate plus unu - pentru a se considera că avizarea este favorabilă solicitării DNA, în timp ce puterea spune că solicitarea trebuie considerată ca fiind avizată favorabil. 
 
Deputaţii din Comisia juridică s-au reunit miercuri în şedinţă pentru a da un aviz asupra solicitării DNA de arestare preventivă în cazul deputatului PDL Dan Păsat, discuţiile nefiind publice, potrivit Regulamentului Camerei Deputaţilor. Dezbaterea s-a desfăşurat în prezenţa lui Păsat, care a venit să-şi expună punctul de vedere în legătură cu acuzaţiile DNA. 
 
Avizul din partea Comisiei juridice este consultativ, decizia de aprobare sau respingere a solicitării DNA urmând să fie luată în plenul Camerei. 
 
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, i-a transmis preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, solicitarea formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PDL de Giurgiu Dan Păsat.
Scris de Teodorescu
41. 02-02-2011
Teodorescu
Apropo, de ce nu se voteaza la vedere? Le este teama? De ce sedinta sa fie atat de secreta? Sa rupi capul unui om este secret de stat? Este clar ca opozitia a votat impotriva sau s-au abtinut! Este la fel de clar ca frica este mare si la partidele de la putere! Sunt intelesi intre ei! Opozitia sustine sa nu fie judecat ca omul de rand! Pasat are multe outze la fel ca si Nastase! Este traseist politic. Membru PNL iar acum membru PDL. Borfasi!!!
Scris de Hotii apara hotii!
42. 02-02-2011
Implozie din interior
Nu existau decat 2 posibilitati ca sa distrugi clica lui Ion Iliescu. Ori sa apara o formatiune noua puternica, dar nu se intrevedea, ori sa primeasca o lovitura din interior. Basescu cu o formatiune de 6 la suta si anume PD l-a dat jos pe Petre Roman, acum mare liberal si a construit o alianta cu care a reusit sa-l indeparteze pe Nastase de la conducere. Dar CARACATITA era destul de mare si greu de indepartat. Clica securisto-comunista cladita de Ion Iliescu era asa de puternica incat nici acum Basescu nu a scapat de influienta lui Ion Iliescu in structurile statului roman. Citeste si celelalte comentarii. Fireste ca si membrii PDL au bagat degetele in borcanul cu miere (de aceea se apara unii pe altii in Parlament de DNA), dar ceilalti au sfartecat Romania.
Scris de Teodorescu
43. 02-02-2011
PSD si PNL au fugit de guvernare in peri
!!! Romanii se plang ca o duc rau incepand cu toamna tarzie a lui 2008 si pana in prezent. De acord cu ei. Cine a condus Romania dupa noiembrie 2008? PDL a propus PNL formarea unui guvern de dreapta. Dar PNL a refuzat stiind ce gauri au lasat in bugetul tarii si mai ales nu voiau sa-si lase partenerul PSD la greu.. PDL+PSD au format atunci guvern la paritate egala. PSD a boicotat din interior reformele propuse de guvernul Boc si desi cele mai mari reforme erau facute de ministrii PSD, membri PSD la comanda au lasat Romania in fata unui dezastru doar pentru a castiga alegerile prezidentiale in octombrie 2009 lasand Romania fara guvern practic si pe marginea prapastiei. Intre octombrie 2009 si 6 decembrie 2009 PNL+PSD+PC+UDMR+ minoritatile +unii din PDL au incercat impunerea unui prim ministru in persoana lui Johannis. De ce voiau prim ministru? Pentru a-l avea la butoanele banilor la fel ca pe vremea lui Tariceanu. Majoritate in Parlament aveau grupa mare. Hoti sunt multi. PNL si PSD au refuzat guvernarea in aceasta perioada grea. Asta este trista Realitate!!!! Numai PDL si oportunistii UDMR si franturi din nemultumitii PNL+PSD si-au asumat guvernarea in aceasta perioada grea. PSD+PNL au refuzat guvernarea. Am dreptate?
Scris de Teodorescu
44. 02-02-2011
Stupid people spunea Brucan
De ce nu trebuie ca romanii sa mai aleaga PSD+PeNaL+PC+PRM?? Aici este o mare caracatita!!! Care ne-a incolacit cu totul. Cunoasteti care este puterea dumneavoastra? Voturile din vara anului 2012 pentru locale dar mai ales votul din toamna lui 2012 pentru Parlament. Daca aceste formatiuni vor castiga alegerile Parlamentare in 2012 atunci Caracatita va deveni una atat de mare incat Romania ar disparea de pe harta civilizatiei!!! Ne-am semna singuri sentinta si ne-am da din nou pe mana sangerosului Ion Iliescu cu clica lui securisto-comunista!!! Stupid people spunea Brucan!!! Va avea el dreptate si dupa 2012??
Scris de Teodorescu
45. 02-02-2011
Justitia lui Iliescu
Ion Iliescu si-a trimis ortacii (Liderii PSD) la Pitesti si nu numai!!!!! Acum este o mineriada politica! Nu conteaza cat ne costa doar puterea s-o obtinem spunea Tatucul minerilor. Justitia trebuie neaparat sa fie in mainile PSD+PeNaL+PC+PRM (vezi ce a facut Vadim cu justitia)., altfel se descopera cine stie ce matrapazlacuri spunea cel ce a patronat MARELE JAF si anume Ion Iliescu.
Scris de Teodorescu
46. 02-02-2011
Error!!!
Si pentru toti cretineii care refuleaza pe-aici. Baietii astia doi (Roibu Jr. si Nicolescu Jr.) sunt foarte inteligenti. Probabil ca tot neamul vostru impreuna nu a facut scoala cat a facut Liviu Costin Nicolescu. Decat sa aberati pe net, mai bine v-ati duce dracului sa munca! Si sa nu faceti copii niciodata, ca o sa umpleti tara de imbecili ca voi!
Scris de Andrei

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:



    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    "Curentul" in format pdf

     
     
    Arhiva 2011
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro