OZN-urile diversiunii
Purtat în mare secret, aproape nebănuit de civilii neavizaţi, războiul radio-electronic este considerat, chiar și acum, după aproape 22 de ani, unul dintre cele mai adânci mistere ale Revoluţiei. Un mister despre care s-a vorbit foarte mult dar s-a aflat foarte puțin. Ceea ce se știe este că, atunci, la sfârșitul anului 1989, Aviaţia Militară s-a confruntat cu un adversar invizibil care, deşi părea că vine de peste tot, a acționat doar de pe ecranele radar. Iar pentru ca situaţia tactică să fie şi mai complicată, acest duşman fantomatic a avut un aliat la fel de perfid: războiul psihologic concretizat într-o avalanşă de zvonuri lansate diversionist pe toate canalele posibile. Primele informații privitoare la ciudatul „război radio-electronic“ au apărut încă din primele luni ale anului 1990. Ulterior, „fenomenul“ a fost analizat chiar și de justiție. Justiție care, după ani de anchete, s-a văzut nvoită să-și recunoască neputința.
Apoi, după exact un deceniu de la dramaticele evenimente care ne-au schimbat cursul istoriei, procurorii militari și-au prezentat rezultatele muncii într-un document-sinteză, numit „Reflectarea evenimentelor din Decembrie 1989 în dosarele instrumentate de Parchetele Militare“. Un act oficial în care reprezentanții justiției s-au văzut nevoiți să recunoască cinstit: „Considerăm că este util să menţionăm că, în privința războiului radio-electronic, posibilităţile de investigare ale Parchetului au fost în mod obiectiv limitate“. Limitare pusă pe seama faptului că structurile militare n-au pus la dispoziţie anumite „mijloace de probă materiale“, pe motiv că ar fi fost „distruse la expirarea termenului de păstrare“. Specialiştii din Aviaţia Militară afirmă însă că investigaţiile justiției au fost extrem de superficiale. Și tot ei afirmă că exact aviatorii direct implicaţi n-au fost audiaţi. Aviatori care, dacă sunt întrebați, vorbesc celor care-i ascultă.
Din radare până în slava cerului
Pilot de elită, cu mii de ore de zbor la activ, petrecute la manșa unor supersonice, gen. (r) Mircea Budiaci era, în decembrie ’89, adjunctul şefului Aviaţiei de vânătoare din Comandamentul Aviaţiei Militare. Poziţie din care a avut o viziune de ansamblu asupra a ceea ce s-a petrecut pe cerul patriei în acel an. Inclusiv asupra frontului invizibil care, pornit de pe ecranele radarelor, s-a întins în tot spaţiul nostru aerian. Conform spuselor sale, este unul dintre specialiștii care n-au fost audiați de anchetatori. Dar asta nu înseamnă că nu s-a numărat printre aceia care au avut ocazia să constate, în mod direct, efectele „războiului radio-electronic“. În acest context, gen. (r) Budiaci ne-a relatat nişte întâmplări ciudate petrecute cu câteva luni înainte de Revoluţie. Întâmplări care par să arate că „războiul radio-electronic“ începuse încă din vară. „În lunile iunie, iulie şi august 1989, pe ecranele radarelor care acopereau spaţiul aerian din Banat, Delta Dunării, Buzău și până spre Bacău, au început să apară, mai ales noaptea, ţinte neidentificate, semnale ale unor aparate care nu erau programate să zboare acolo. Când apăreau astea, se declanşa alarma reală. Iar de câteva ori s-a ordonat decolarea avioanelor de vânătore şi dirijarea lor la interceptarea «adversarului». Ajunşi în zonă, piloţii raportau însă că ţintele nu există. Ce apărea pe radare? „Ținte care păreau a fi niște aparate de zbor de mică viteză, care zburau la înălţimi cuprinse între 500 și1000 de metri. Lăsau impresia că ar fi nişte elicoptere apărute brusc pe ecrane, de parcă până atunci ar fi zburat sub zona de acoperire a stațiilor radar“. Exact așa s-au manifestat și ţintele apărute pe ecrane, în decembrie ’89, în ceea ce putem numi adevăratul război radio-electronic. Gen.(r) Budiaci: „Dacă punem toate astea faţă în faţă cu ce s-a întâmplat pe 22 - 24 decembrie, adică acelaşi tip de semnale radar, devine plauzibilă ipoteza, neluată de nimeni în calcul, că în cursul verii am asistat doar la pregătirea adevăratului război radio-electronic. Sau poate că ni s-a testat viteza şi capacitatea de reacţie. De către cine? N-am aflat niciodată“.
Fantome de ținte aeriene
La Revoluție, în perioada în care fantomele unor ţinte aeriene şi-au făcut de cap pe ecranele radar, în câteva zone de mare importanţă tactică, s-a manifestat un alt fenomen ciudat: pe cerul nocturn au fost văzute lumini de diverse culori care, uneori, au și staţionat „la punct fix“. Prezenţa lor a fost observată atât de militari cât şi de civili. Lumini care, practic, n-aveau ce căuta acolo, au fost văzute la Boteni, unde au apărut în perechi, de culoare roșu și verde și au staţionat timp de câteva minute. Alte lumini, tot roşii sau verzi, au „dansat“ pe cerul nocturn atât în zona Aeroportului Otopeni cât şi la Turda, Sibiu şi Constanţa. Specialist în radiolocație și electronică aplicată în domeniul militar, col. (r) Andrei Păsăreanu a studiat, ani la rând, evenimentele din decembrie 1989, inclusiv cele în cursul cărora piloții noștri militari s-au confruntat cu inamicul care atacă de pe ecranele radar. Ulterior, el a publicat rezultatele acestor cercetări în cartea „Demers către adevăr- România Decembrie 1989“. O carte deosebit de interesantă care dedică un spațiu consistent exact acestui „război neconvențional“ în care a fost implicată aviația noastră militară. Analizând modul în care au decurs evenimentele, autorul menționează că „Toate analizele de până acum s-au izbit de un zid pe care scrie «Război electronic». În acest «templu al războiului electronic» un loc special este deținut de «Operația aeriană simulată electronic», din perioada 22-25 decembrie 1989“. În acest context, col. (r) Păsăreanu confirmă, și el, spusele generalului Budiaci, privitoare la „antrenamentele“ diversionioste derulate încă din vara anului 1989: „În lunile august și noiembrie 1989, pe timpul unor zboruri de importanță deosebită, în zonele Craiova, Arad și Pitești, au apărut pe ecranele radiolocatoarelor numeroase ținte aeriene false cu caracteristici de zbor asemănătare celor observate, ulterior, în perioada 22-26 decembrie, constituind, probabil, o repetiție și o verificare a eficacității unor mijloace de bruiaj specializate“.
Între clasic și SF
Privitor la „războiul radioelectronic propriuzis“, adică cel din Decembrie 89, col. Părăreanu afirmă: „În acțiunile aeriene au fost utilizate și mijloacele clasice de bruiaj: baloane meteo cu reflectoare poliedrice, generatoare terestre de bruiaj de imitare, generatoare de bruiaj de blocare (modulate cu zgomot), etc. Acestea puteau fi folosite de oricare dintre țările vecine, fiind deja cunoscute, realizate fără mari dificultăți și folosite la antrenamente“. Dar cele mai spectaculoase și încă neexplicate prin realizările tehnologiilor connvenționale, au fost episoadele de război radio-electronic realizate prin „mijloace aeriene simulate electronic“ care, conform opiniei colonelului Păsăreanu „au folosit metode și tehnologii nemaiîntâlnite până acum, care fac parte din arsenalul războiului total ultramodern“. În cercetările sale, autorul a discutat cu mai mulți piloți implicați în mod direct în acele episoade stranii. Pilot pe un elicopter, mr. Boleanu a relatat: „La ora două noaptea a început balamucul chiar pe aeroport. Pe cer au apărut puncte luminoase care imitau semnalizările de elicoptere. Nu erau doar baloane. Erau și un soi de obiecte incandescente care zburau cu viteză mică la joasă altitudine (200-300 metri), coborau până la aprox. 30 de metri ăi acolo se autodistrugeau. Antiaeriana trăgea ca la sfârșitul lumii. Cineva inventase o frumusețe de război“. La rândul său, lt. col. Marin Buiculescu a povestit: „Am avut contact vizual cu un soi de obiecte zburătoare, cu niște caracteristici particulare. Ele au apărut atât în noaptea de 22/23.12.1989 cât și în seara de 23, cît am fost eu acolo. Erau puncte luminoase de culoare portocaliu-roșiatică cu altitudinea maximă de 150-200m și o viteză de circa 250km/h. Traiectoria era rectilinie și uniformă. La un moment dat, ajungând la aeroportului Boteni-Titu, se producea un glob luminos, în genul unei arderi de pulbere de magneziu, rezultând o emanație luminoasă deosebit de puternică, ce se făcea resimțită până la nivelul solului, astfel încât se puteau distinge obiectele de pe teren, după care semnalul luminos dispărea“. Prezenţa acestor obiecte ciudate, observată atât de militari, cât şi de civili a alimentat, ulterior, poveştile cu OZN-uri care ar fi „participat“ la Revoluţia Română. Bineânţeles că în nici unul dintre aceste cazuri nu a fost vorba despre niscaiva echipaje de extratereştri care şi-ar fi făcut de lucru amestecându-se în Revoluţia noastră.
Arme holografice?
Una dintre cele mai ciudate relatări este cea a mr. Vasile Marcu, pilot pe un elicopter militar: „În noaptea de 22 decembrie, eu am decolat primul, la ora 22,00. Întradevăr, pe coordonatele indicate prin radio am avut contact vizual cu ținte dotate cu sisteme de lumini și semnalizare asenănătoare unor elicoptere. Acolo, sus, în aer, supraviețuiește cine trage primul. Am încadrat ținta și am raportat la sol. Mi s-a ordonat, fără nici o ezitare, să deschid foc. Am tras în plin, dar ținta a dispărut brusc. După circa două secunde adversarul a reapărut trăgând în mine. Mă așteptam să-mi facă praf aparatul, dar nici vorbă. Am făcut câteva manevre, am tras din nou, mai întâi cu tunul de bord, apoi cu mitralierele. Din nou am lovit în plin, dar din nou a dispărut. Apoi, alte ținte au reapărut, trăgând în mine. Am virat, am ieșit din raza lor de acțiune, am tras, din nou au dispărut. Sătul de joaca asta ciudată, la următoarea reaparție a țintei am răspuns cu «foc verbal»: Hai sictir! „. Aceste elicoptere imateriale, prin care proiectilele armanentului de bord treceau ca prin fantome semănau, mai curând, cu hologramele unor obiecte virtuale, așa cum apar ele în filmele SF. Asemenea mărturii, care nu sunt singurele, arată că, în formele sale cele mai exotice, războiul fantomelor din spațiul nostru aerian au avut două forme de manifestare. Cea mai simpă era cea a unor globuri luminoase care imitau deplasarea și luminile de poziție a unor elicoptere, care se deplasau fără zgomot și, până la urmă se autodistrugeau fără să lase în urmă nici element material. Celelalte au fost „elicopterele fantomă“ care aveau forma, semnalizările și caracteristicile de zbor asemănătoare unor elicoptere adevărate, care dispăreau în momentul lovirii și reapăreau, uneori într-un număr mai mare, simulând tragerea asupra „adversarului“.
În anii care au trecut de atunci, s-a tot vorbit despre „armele holografice“ la care lucrează laboratoare militare ale marilor puteri. Să fi fost România anului 1989 un imens laborator de experimentare a unor asemenea realizări ultramoderne? Teoriile conspiraționiste spun că da. După cum spuneam, justiția noastră a recunoscut că nu este în stare să rezolve misterul acestor apariții fantomatice. Apariții pe care le-a inclus, sec, în ceea ce de atunci și până acum s-a numit „războioul radio-electronic“ din vremea Revoluției.
Vasile Surcel
 Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|
Adaugă la Favorite 
Fă pagina Homepage
