Indicatorii de performanță ai activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) s-au îmbunătățit în ansamblu față de perioadele anterioare, însă au fost identificate și numeroase abateri de la legalitate în
activitatea structurilor teritoriale mai ales, care au afectat gradul de încasare a veniturilor diferitelor bugete față de care ANAF are atribuții de colectare, potrivit unui Raportului public pe 2010 al Curții de Conturi. Acțiunea de control a Curții de Conturi s-a desfășurat la ANAF și la structurile teritoriale ale acesteia: Direcțiile generale ale finanțelor publice județene (DGFP) și Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC), Garda Financiară și Autoritatea Națională. „Abaterile identificate se regăsesc la majoritatea județelor, ceea ce denotă faptul că fenomenele negative constatate de către auditorii publici externi au caracter general, iar pentru remedierea deficiențelor constatate se impune analiza punctuală a acestora și implementarea rapidă a unor măsuri de corectare de către conducerea ANAF“, se arată în raport. La nivelul DGFP județene și al DGAMC, inspectorii au constatat nereguli cu privire la organizarea și conducerea evidenței analitice pe plătitor a veniturilor bugetului general consolidat, la organizarea și conducerea contabilității creanțelor bugetare sau la gestionarea dosarelor fiscale. Deficiențe au fost constatate și în cazul stingerii creanțelor fiscale prin aplicarea măsurilor de executare silită, a activității desfășurate de organele de inspecție fiscală și a evaluării sistemelor de management și control intern (inclusiv audit intern). În ceea ce privește activitatea Gărzii Financiare, Curtea de Conturi constată „îmbunătățiri evidente în anul 2010 ale activității principale constând în prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de evaziune fiscală, însă nivelul eficienței activității acestei entități se situează deocamdată la un nivel inferior față de obiectivele ANAF“.
Oana Voinea Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|
|