Vineri 25 mai 2012

Anul XIV Nr. 335 (4988)
 
ŞTIRILE ZILEI:
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
Proiectul legii sănătăţii a fost retras, vineri, la solicitarea preşedintelui Traian Băsescu Imprimare E-mail
Scris de Dan Badea   

„Cer public prim-ministrului retragerea proiectului care viza reforma în Sănătate” a declarat vineri, la Cotroceni, Traian Băsescu, precizînd că a luat această decizie după ce a constatat că majoritatea celor din sistemul de sănătate, alături de o mare parte din public, nu vor reformarea sistemului.

Declaraţia preşedintelui a fost însoţită, la puţin timp, de reacţia promptă a ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, care, conform unui comunicat guvernamental, a anunţat retragerea din dezbaterea publică, la solicitarea primului ministru Emil Boc, a proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului sanitar din România.

Iată, mai jos declaraţia de vineri a preşedintelui României:

“Bună seara. Ne revedem cu legea sănătăţii pentru a constata unde suntem, după zile de dezbateri fructuoase, şi chiar pe lege. Am observat, totuşi, că în aceste zile s-a folosit masiv dezinformarea şi aş vrea să fac câteva precizări.

Cea mai mare minciună promovată continuu este legată de SMURD, deşi proiectul legii se află şi pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe site-ul Preşedinţiei, continuă aceeaşi minciună - privatizarea sau desfiinţarea sau afectarea SMURD. Nu spun decât că este o minciună şi altceva nu mai pot spune atât timp cât împotriva a ceea ce este scris în proiect se continuă manipularea.

O altă poveste puternic susţinută este că se vor înfrupta privaţii din banii de sănătate sau băieţii deştepţi. Dragii mei, trebuie să ştiţi că acum se întâmplă acest lucru. Dumneavoastră scrieţi aproape zilnic sau periodic despre preţurile la medicamente, despre prescripţiile exagerate la medicamente, despre datoriile pe care le avem tot timpul la plata medicamentelor şi aşa mai departe. Dumneavoastră aţi desfăşurat anchete, sunt o realitate ilegalităţile, furturile, la achiziţia de aparatură medicală. Dumneavoastră - şi este o realitate - aţi subliniat în nenumărate rânduri, exagerările la preţurile de la cheltuielile materiale din spitale sau din orice unitate sanitară. Deci, indiferent cum etichetaţi sau cum analiştii etichetează ce s-ar putea întâmpla dacă legea intră în vigoare, eu vă spun că, în acest moment, aceşti privaţi pe care îi suspectaţi că vor prelua banii publici se înfruptă, mai bine ca oricând, din banii publici sub umbrela sistemului de stat.

Înţeleg că la Urgenţă totul este perfect şi nu mai avem nimic de făcut. Poate reuşiţi să aflaţi cât de dramatică este situaţia asistenţei de urgenţă în mediul rural. Eu cred că o lege a sănătăţii trebuie să creeze condiţii ca rapid şi mediul rural să poată fi ajutat; că şi acolo sunt tot români, la fel de eficient precum cei din zonele unde sunt televiziuni.

Mai aflu despre privatizarea spitalelor, cărora se opun sindicate sau mai ştiu eu cine – o altă minciună. Este vorba de transformarea spitalelor în societăţi comerciale sau în fundaţii, pentru a putea avea acces la credite, funcţie de cifra de afaceri pe care o realizează în aşa fel încât să poată să-şi achiziţioneze şi singure, nu numai din bani de la bugetul de stat, echipamentele necesare unei asistenţe medicale de calitate.

Mai aflu că, dacă se aprobă cumva legea, vor avea prioritate cei cu bani. Aş vrea să fim responsabili în ceea ce spunem. În momentul de faţă se întâmplă acelaşi lucru. Nu oricine are bani să meargă la un profesor care să-l opereze foarte bine, mulţi sunt operaţi de oameni mai mult sau mai puţin pricepuţi, cu o reputaţie mai mare sau mai mică. Deci, în acest sistem, corupţia, din acest punct de vedere, în sistemul de stat funcţionează din plin şi în niciun caz românii nu sunt egali din punct de vedere al şanselor în sistemul actual. Eu nu spun că proiectul de lege pe care l-am propus în dezbatere publică, pe care Guvernul l-a propus în dezbatere publică, este mult mai echitabil din acest punct de vedere pentru că probabil vor fi mulţi care nu vor putea să-şi facă asigurări suplimentare, dar măcar va fi un pachet de servicii de bază care va fi oferit egal tuturor.

O altă minciună care să discrediteze proiectul de lege este legată de ideea că aceiaşi bani vor fi utilizaţi, dar de data aceasta ei vor fi gestionaţi de firme private. Şi dacă ar fi aşa, şi ar fi mai bine, pentru că firma privată ar urmări cheltuielile, pe când statul acum nu le urmăreşte, ci doar decontează deficite şi depăşiri de buget, dar se omite faptul că proiectul de lege vizează lărgirea bazei de impozitare pentru a aduce mai multe surse la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, promovează ideea asigurărilor suplimentare care, de asemenea, vor aduce mai multe resurse în bugetul de stat. Nu mai vorbim de faptul că o altă sursă pentru spitalele mari mai ales, cu cifră de afacere mare, va exista o a treia sursă, aceea a atragerii de credite bancare în vederea echipării spitalelor. Deci, în niciun caz legea nu vizează menţinerea aceloraşi sume de bani pentru eventualii asiguratori privaţi, ci vizează creşterea surselor de finanţare pentru sistemul de sănătate.

Nu în ultimul rând, am mai văzut o îngrijorare: "Dar dacă fuge cu banii firma de asigurări sau dacă dă faliment". Nu există acum în România firmă de asigurări care nu este reasigurată. Este chiar Legea asigurărilor care împinge lucrurile către această realitate şi nu cred că cineva ar concepe să pună la dispoziţie bani publici unor firme de asigurări private, fie ele şi de mare prestigiu, fără ca acestea să fie reasigurate sau să formeze un depozit de garantare a bunei executări a bugetelor care le vor fi alocate.

Deci acestea ar fi principalele elemente care apar în spectrul, zic eu, ori al neînţelegerii, ori al dezinformării voite. Nu vreau să mai intru şi în zona politizării, însă, dincolo de a comenta şi de a-mi exprima punctul de vedere cu privire la ceea ce se dezbate fals în spaţiul public, aş vrea să vă mai dau o cifră mult mai actuală decât cifrele pe care le-am utilizat până acum. Spre exemplu: în 2005 cheltuielile României cu sănătatea, Casă de Asigurări şi minister, au fost de 10,9 miliarde de lei, în 2011 cheltuielile cu sănătatea, ale Casei de Asigurări plus Ministerul Sănătăţii, au fost de 24,3 miliarde lei. Sigur, nu compar, nu suprapun valoarea leului în 2005, cu 2011. A fost erodat, afectat de inflaţie, dar, oricum, nu avem o inflaţie de 223% în acest interval, care să fi menţinut suma aceeaşi ca în 2005. Deci, creşterea bugetului a fost de 223%, însă, un lucru este interesant. Dacă, în 2005, de la bugetul de stat, contribuţia a fost de 1,9 miliarde de lei, în 2011, contribuţia bugetului de stat a fost de 6,3 miliarde de lei, în afara colectării veniturilor din taxe destinate sănătăţii. Deci, avem o creştere destul de accelerată a susţinerii financiare pe care bugetul de stat o acordă sistemului de sănătate, ceea ce ne obligă să observăm că, fiind vorba de o sumă în creştere, an de an, se prefigurează două mari probleme de deficite ale bugetelor în bugetul de stat al României, în bugetul consolidate: deficitul de la pensii şi deficul de la sistemul de sănătate. Sistemul de sănătate, încă, să spunem, este suportabil, având în vedere că, anul acesta, a avut o contribuţie de la bugetul de stat, de 6,3 miliarde de lei, deci 1,2-1,3 miliarde de euro. Este mult pentru România dar, să spunem că este suportabil. Privind, însă, la creşterea an de an,a acestei contribuţii, lucrurile trebuie să ne îngrijoreze. De aceea, soluţiile de introducere a sectorului privat cu contribuţiile lui în sistemul românesc de sănătate, reprezintă o necesitate. La Fondul de Pensii nu avem ce să facem. Acolo nu putem introduce nimic, decât să împrumutăm, să acoperim deficitul de peste 3,5 miliarde de euro în fiecare an, sau să luăm bani de la investiţii, de la alte cheltuieli ale bugetului, să ducem la fondul de pensii. Dar aici avem ce face, avem soluţii care rezidă din ceea ce am văzut că s-a întâmplat în alte ţări ale Uniunii Europene - implicarea sectorului privat. Sigur, nici eu nu sunt liniştit, ştiind unele apucături, dar, nu atât ale marilor companii private, ci apucături româneşti, neaoşe. Ceea ce nu înseamnă că de frica acestui fenomen al corupţiei, să nu mergem mai departe, să nu încercăm soluţii de punere sub control a utilizării banilor, dovedindu-se, până acum, că statul nu poate controla eficient resursa financiară.

Aş încheia, revenind asupra unor constatări, care sunt realităţi ale raportului Comisiei presidenţiale pentru diagnosticul sistemului de sănătate. Sistemul sanitar s-a adaptat rapid la o creştere a finanţării, fără o creştere semnificativă a calităţii. De asemenea, pacienţii sunt nemulţumiţi, în general, de calitatea serviciilor medicale. Medicii, la rândul lor, sunt nemulţumiţi de condiţiile de lucru şi de veniturile pe care le au. Administraţia, la rândul ei, este nemulţumită de faptul că, an de an, trebuie să crească contribuţiile din bugetul de stat la bugetul asigurărilor de sănătate sau la cheltuielile cu programele naţionale de la Ministerul Sănătăţii. Sistemul este lipsit de performanţă - şi aici înţeleg că sunt excepţii pe care le salut, dar aprecierea globală este că sistemul este lipsit de performanţă, sistemul este lipsit de proceduri şi este subfinanţat. De asemenea, sistemul este beneficiarul, între ghilimele, al unui monopol de stat, a Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, sistemul este politizat, sistemul este ineficient în administrarea fondurilor, sistemul este afectat de corupţie.

Am vrut să închei cu aceste concluzii, înainte de a mai face două observaţii. Una este legată de faptul că nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia sau foarte puţini o vor, probabil medicii mai tineri sau medicii la mijloc de carieră. Deci, spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea, schimbarea sistemului medical şi, bineînţeles, înţeleg prin toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate. În aceste condiţii, vă pot spune că cer public primului-ministru retragerea proiectului care viza reforma în sănătate. Am discutat, de altfel, cu primul-ministru intenţia de a face acest lucru şi o fac eu, pentru că aici a fost Comisia prezidenţială, aici s-a făcut propunerea de proiect de lege, aici au fost oameni, specialişti care s-au dedicat încercării de a pune un diagnostic şi de a da nişte soluţii adaptate la realităţile României, care să poată contribui la o mai bună gestionare a resurselor existente şi să mărească resursele financiare pentru creşterea calităţii şi competitivităţii sistemului. Sigur, inclusiv concurenţa între spitale, între medici de familie, între primării ar fi fost în viziunea celor care au gândit proiectul, dar şi în viziunea mea, nişte soluţii de îmbunătăţire a sistemului de sănătate românesc. Eu vreau să le mulţumesc public acelor specialişti care au lucrat atât la raport, cât şi la propunerea de proiect de lege a sănătăţii, au făcut un efort care ţine din 2007 până săptămânile trecute. Eu le mulţumesc mult, îmi pare rău că datorită condiţiilor publice, ei pot sau puteau deveni, după mine, următorii inamici publici şi nu avem dreptul să batjocorim nişte specialişti care, în mod real, au muncit fără bani, dar dedicaţi sistemului de sănătate şi în încercarea de a da o soluţie alternativă care, în dezbatere publică civilizată, ar fi putut fi îmbunătăţită. Cam aceasta este decizia pe care am luat-o, să cer primului-ministru retragerea proiectului de pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi cu asta încheierea dezbaterii. Înţeleg că foarte mulţi sunt mulţumiţi cu actualul sistem de sănătate. Vă mulţumesc mult! Vă doresc o seară plăcută!”

Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (53)
RSS comments
1. 13-01-2012
BUGETARI DIN TOATE TARILE UNITIVA!
Au învins din nou bugetarii. Spre victoria finala a corupției generalizata în România. Ma bucur ca Dl.Ponta a ieșit la rampa pentru a ne arata ca nu a fost politizat nimic în manifestările de strada. Noi plătitorii de impozite și taxe, noi suntem vai de noi.
Scris de marianpreo
2. 13-01-2012
Limbistului de serviciu, Badea
Si ce-o sa faci acum, Badea? Nu-l mai pupi in cur pe Taxescu ? Sau schimbi pozitia si-l iei prin fata ? Jegos imputit ce esti ! :p :p
Scris de Ciuhodaru
3. 13-01-2012
CRED.
CRED CA CINEVA LA INDRUMAT INTENTIONAT CA SI PE CEAUSESCU. 
ADUNAREA OAMENILOR ESTE  
FACUTA DE SECURISTI CARE S-AU PRICOPSIT DUPA 1989 SI ACUM AU INCEPUT PUNEREA DOSARELOR PE TAPET. 
ACEEASI SECURISTI DE DINAINTE DE 1989.
Scris de ioanovici
4. 13-01-2012
pentru homosexualul de la 2.
Jegos imputit esti tu, bai, curva anonima. mai bine te striveam cand te-a fatat vaca!
Scris de tatal lui ciuhodaru
5. 13-01-2012
pentru homosexualul de la 2.
Jegos imputit esti tu, bai, curva anonima. mai bine te striveam cand te-a fatat vaca!
Scris de tatal lui ciuhodaru
6. 13-01-2012
retelele de socializare
60-70% din cei care au dat like pe anumite retele de socializare sunt copii, teribilisti, sau oameni care habar n-au ce fac. ne meritam soarta.. tara de cacat, oameni de cacat.
Scris de raduq
7. 13-01-2012
roman
sa fi roman inseamna sa fi o jigodie ordinara un caracter de cea mai koasa speta.felicitari domnule presedinte datile romanilor ce vor dar nu uitati de cei care ne terfelesc si ne cred ca toti suntem la fel.ma ingrozesc la gandul ca ramnia nu ba scapa in veci de prosti de psd si hitleristul de antonescu.cu ce am pacatuit de mam nascut in asa o tara de nemernici si prosti?de ce ma pedepsit dumezeu sa i-mi fie rusine ca sunt roman?de ce natia asta e atat de slaba cu duhul?de ce sunt atat de multi prosti,banditi,politicieni de cea mai joasa speta,puturosi,betivi,curve?parca tot ce r mai rau in lumea asta sa adunat la nstia romana.eu sa fi fost presedinte de mult duceam o astfel de lupta.dai prostului ce doreste si lasal sa se balaceasca in mocirla.inca o data felicitari pentru curaj si duceti lupta cu mafiotii mai departe nu dezarmati suntem si noi destul de multi care mai si gandim.
Scris de frantz
8. 13-01-2012
roman
chiar nu inteleg romanu asta...nu-i convine sistemul sanitar, dar nu accepta nici reforma...vai de capu nostru...
Scris de destepti mai sunteti....
9. 13-01-2012
roman
mie unu chiar mi-a placut cum a gandit basescu...dar nu poate sa faca nimic d unu singur, dak tot poporu nu vrea reforma...las' sa stea in spitalele astea imputine, k asa le place...prostii naibi, sa ma ierte Dumnezeu
Scris de destepti mai sunteti....
10. 13-01-2012
Dictatura bugetarilor
Asta se vrea in romania
Scris de marianpreo
11. 13-01-2012
popor de NIMIC !
au iesit de la vladica la opinca sa apere CIUBUCUL si MAFIA din sistemul sanitar , unde cetateanul se duce cu plicul la doctor ,unde primeste raspunsul cautama dumneasta la cabinetul din strada X , dupa care primeste reteta si se duce la farmacia unde potron este tot tov doctor, ura traiasca prostia la roman ! si totusi este bine ca prostia nu doare ca s-ar cutremura europa de urletele mioriticilor !
Scris de io
12. 13-01-2012
IESI AFARA JAVRA ORDINARA
LUPTAM, MURIM, PE BASE-L CIURUIM !!!!!. SINGURA SOLUTIE IMPOTRIVA TIRANULUI ESTE GLONTUL LA TARGOVISTE CA SI CEAUSESCU DUPA JUDECATA PRIMARA FACUTA DE JUDECATOAREA TURCU.JANDARMERIA ROMANA , A AFIRMAT CA VA SANCTIONA PE CEI CARE AU ORGANIZAT SI PARTICIPAT LA MITING. ATUNCI TREBUIE SA SANCTIONEZE TOT POPORUL ROMAN CARE NU MAI SUPORTA DICTATORUL SI JUGUL PEDELEPRELOR
Scris de un simplu roman
13. 14-01-2012
REZULTATUL ANILOR DE DICTATURA CEAUS
Nu trebuie sa para curios cele intamplate , respectiv la reactia impotriva reformarii sistemelor mostenite din epoca comunista. Romanul s-a adaptat acelor vremuri. SCAPA CINE POATE,NE FACEM CA MUNCIM, FURAM CE GASIM SI IN FINAL, SA MOARA SI CAPRA VECINULUI. Aceste principi au dezvoltat in individ, LASITATEA, LENEA SI HOTIA si au distrus ,BUNUL SIMT, VRTICALITATEA INDIVIDULUI SI CORECTITUDINEA. Dupa 1989, cand conducerea tari si-au adjudecat-o fosta nomenclatura si bunurile statului au fost jefuie de acestea , au fost nevoiti sa accepte pa langa ei si pe fostele slugi si jaful a fost astfel dus total. Astazi este greu sa-i pui la munca sau sa incerci ai corecta, ei lupta sa-si mentina pozitiile si beneficiile. ROMANUL DE RAND A RAMAS NESCHIMBAT, EL A FOST MULTUMIT CAND FURA DELA CAP CATI-VA STULETI, ACUM ESTE MULTUMIT CU POMENILE CE LE PRIMESTE DELA PRIMARII, POLITICIENI SAU BOSS. 
DOAR TEPES VODA MAI POATE INDREPTA APELE IN SARACA ROMANIE BOGATA.
Scris de un roman plecatdin tara
14. 14-01-2012
Romania S.R.L.
INDIFERENT CATI PRESEDINTI SI PRIM- MINISTRI SE VOR MAI VOTA,LEGILE STATULUI ROMAN VOR FI APLICATE, INTELESE SI RESPECTATE TOT IN FUNCTIE DE Pile, Cunostinte si Relatii. MENTALITATILE MOSTENITE DIN EPOCA COMUNISTA NU AU DISPARUT SI NU VOR DISPAREA IN VECI DIN POLITCA ROMANEASCA.TOT ACEI CARE L-AU SABOTAT SI SANTAJAT PE NICOLAE C.PROFITAND DIN PLIN DE SIST.COMUNIST,AU AJUNS SA FIE LA CONDUCEREA TARII.UN PRESEDINTE INDIFERENT CUM S-AR NUMI DE UNUL SINGUR NU MAI POATE SA FACA NIMIC PTR.REFORMA SISTEMELOR MOSTENITE DIN IEPOCA DE AUR,SISTEME IN CARE CORPTIA,MITA SI SPAGA SUNT PE ORDINEA ZILEI. Tuturor romanilor sa auzim numai de bine,un roman APOLITIC care este convins ca nici DEMOCRATIA si nici MONARHIA nu vor mai SALVA ROMANIA.
Scris de un roman APOLITIC
15. 14-01-2012
javra ordinara
Javra ordinara a primit prima palma serioasa peste bot si de frica unor miscari de strada a retras legea.Se demonstreaza inca o data ca acesti idioti portocalii ,nu stiu decat de frica ,iar pentru a se mentine la putere ,sunt in stare de orice compromisuri.Cred ca se apropie sfarsitul dictaturii portocalii si va veni judecata hotilor si ticalosilor ce isi bat joc de majoritatea romanilor
Scris de dinu
16. 14-01-2012
Foarte bine
a facut!Sa-i mai vad acum pe mitingisti ca se plang de sistemul sanitar! :( :(
Scris de Irina
17. 14-01-2012
reforme
probabil, daca continuam asa, vom ajunge sa-l plingem pe Bsescu asa cum il plingem acum pe Ceausescu....... 
din pacate Dl.Presedinte incomodaza fiindca a scormonit prea adinc prin toate musuroaiele pline de furnici (hoti) ....... 
oare, romanii, chiar sunt asa redusi la minte sa nu inteleaga nimic? ca ceea ce se vrea cu Legea sanatatii este ceva bun? doamne, prosti mai suntem......cind ne vom destepta, peste cite sute de ani?......
Scris de ilona
18. 14-01-2012
da!
NU NE TREBUIE PRIVAT, NE TREBUIE STAT ! 
 
STATUL E TATA NOSTRU ,EL NE INVATA HOTI,SPAGARI,PUTORI,DELASATORI,JAVRE...ADICA ROMANI !!! 
 
F..TVA M...CUR DE GUNOAIE, NUMA BASESCU PUNE BICIU PA VOI,NEAM TRAISTA ! 
 
BASESCU MERITA SI MANDATUL TREI ,SA-I FTA IN GURA PE LENESI SI LEPRE !
Scris de radu din cluj
19. 14-01-2012
DACA...
FARILOR, DACA IES EI,PUTEM IESI SI NOI, SA NE MANIFESTAM IMPOTRIVIREA FATA DE UNIUNEA SOCIALISTA CARE VREA SA TINA TARA PE LOC,CA SI COPII NOSTRI SA TRAISCA IN ACEST ROMANISTAN KRIPTO-SECURISTO-COMUNIST PRACTICAT DE PSD 20 DE ANI 
 
TREBUIE SA LE ARATAM JAVRELOR,DE ORICE FEL ,CA SI NOI ,OAMENII SRIOSI,ADEPTII MUNCII, EXISTAM !!!
Scris de POST SCRIPTUM
20. 14-01-2012
Domnilor-23,24,25,26,27,chiar si riz.
Va mutumesc pentru ca,fiecare in felul sau a cauta sa lamureaca eterna turma de bovine,manata dela spate de mafioti bolsevico-securisti in frunte cu Ilici,imputind ulitele Romaniei fara sa stie macar de ce exista,ca sa nu mai vorbim de ce ar vrea.SA CONTINUAM.
Scris de daqvid
21. 14-01-2012
SA N-O UITAM
Pe una din cele mai persverente instigatoare la ura,dezordine si subminareva statului de drept,asa zisa ziarista TIA SERBANESCU,presupusa aganta KGB,care sustinuta de PORNO-NAZISTUL HORIA GARBEA,asa zis presedinte al As,Scrit. Bucuresti,presupusul organizator principal al manifestatiilor ce in fond au vizat anihilarea statului de drept.
Scris de bunica
22. 14-01-2012
lui POST SCRIPTUM
corect, de acord, daca am iesi si noi, ce-ar face revolutionarii, ticalosi scarbosi, profitori, fara rusine. Pana la uram va trebui pus mana pe bata!
Scris de x
23. 14-01-2012
Completare com.6! (raduq)
"...tara de cacat, oameni de cacat", adusi in aceasta situatie de un ... presedinte de CACAT! 
 
IMECILUL care a mazgalit com. 22, si a semnat cu numele altuia, inca nu a inteles, boul, ca mai mult de 2 sau 3 IDIOTI ca si el, nu se vor gasi sa-l "aprecieze"!
Scris de rizoaicad.arges
24. 14-01-2012
Iesi afara JAVRA ORDINARA (Base)
@com.13! Basescu nu trebuie impuscat ca Ceausescu, ci judecat ca ...Mubarak!
Scris de rizoaicad.arges
25. 14-01-2012
Ciroza
Ce-ai vrut Crucisatorule, sa privatizezi spitalele dupa bine-cunoscuta reteta romaneasca de shmen? Ai inchis spitalele anul trecut sub pretextul ca se vor transforma in azile de batrani, din care s-au transformat numai cele mai darapanate, restul sa fie date clientelei politice anul asta, sa devina patroni de spitale. De asta scria in lege ca 50% din PIB-ul sanatatii sa fie alocat mediului privat din sanatate? Adica sa le faci cadou derbedeilor tai si cu bani dela buget sa le transforme inapoi in spitale, dar ca proprietari cu drepturi depline? Dupa 22 de ani tot asa vedeti voi privatizarea? Cine vrea sa se privatizeze in domeniul sanatatii sa vina cu capital integral personal, daca nu dispune sa se asocieze cu altii, nu cu bani dela buget. Eu cand mi-am deschis o afacere n-am primit nici un ban dela buget. Daca nu dispune de capital si vrea sa se apuce un om de o afacere sa faca credit la banca, in acest fel va trebui sa gireze cu ceva, deci bunuri mobile si imobile sa fie trecute pe numele lui, nu cum se procedeaza in Romania de 22 de ani, ca patron de firma sa nu aiba nimic pe numele lui, in acest fel sa faca evaziune fiscala, premeditat.
Scris de Nuti Udrea
26. 14-01-2012
Boul care ii vede pe oameni "bovine"!
ATENTIE! Un Bou care a scapat din grajd, a mazgalit com. 29! 
 
Com.29! Domnilor-23,24,25,26,27,chiar si riz. 
Va mutumesc pentru ca,fiecare in felul sau a cauta sa lamureaca eterna turma de bovine,manata dela spate de mafioti bolsevico-securisti in frunte cu Ilici,imputind ulitele Romaniei fara sa stie macar de ce exista,ca sa nu mai vorbim de ce ar vrea.SA CONTINUAM. 
 
Acest idiot s-ar putea sa nu fie chiar idiot, ci mercenar al famiglliei BaSecu!
Scris de rizoaicad.arges
27. 14-01-2012
-34-35-
Bosorogi tampiti bolsevici,ma cac in gura voastra .Viitorul nostru,trecutul si prezentul in Europa este PRIVATIZAREA.
Scris de zexe
28. 14-01-2012
lui rizoaicad.arges(pizdau)
BULA :grin :grin :grin Ce bine ca ai aparut, fecaloid comunistoid alterat. Ma javra ordinara, tu si cu tot neamul tau de curava, de larva taratoare putregaita, ma cacatule canin, lacusta rosie, securist derbedeu, cati ai bagat tu la inchisoare, cu felix al tau si cu nus, cu porumbacu, porumbacu ma-tii mari a dracului. Mai jegosule gunoier, du=te-n pastele ma=tii, ma paduche altoit, ma ascaris limbricoid, caca-m-as in basca ta de argesan alterat, buhaiule de stepa castrat, spurcaciunea dracului.
Scris de x
29. 14-01-2012
Boului "zeze", com.37!
Privatizarea si PRIVATII reprezinta trecutul Omenirii, Viitorul este al Comunitatii si al Statului Responsabil!
Scris de rizoaicad.arges
30. 14-01-2012
RAED ARAFAT
ADEVARATUL NUME II ESTE SASHA ARAFOVICI.PARINTII LUI AU EMIGRAT DIN URSS IN 1962 SI S-AU STABILIT INTR-UN KHIBUTZ DIN ACTUALA PALESTINA.FIIND RECRUTAT DE MOSSAD I S-A DAT NUMELE PE CARE IL POARTA ACUM,IN PRZENT PARE AFI TRIPLU ACENT.CIA,KGB SI MOSSAD.IN ASCENSIUNEA SA SE PARE CA A FOST MULT AJUTAT DE PRESUPUSA AGENTA SOVIETICA,ZIARISTA TIA SERBANESCU SI DE PORNO-NAZISTUL HORIA GARBEA,ACTUAL PRESEDINTE AL ASOCIATIEI SCRIITORILOR BUCURESTI.SE PREVEDE A FI VIITORUL PRESDINTE AL ROMANIEI.VOTATI-L CU INCREDERE.
Scris de seviciul
31. 14-01-2012

32. 14-01-2012

33. 14-01-2012
comentarii
MARE GRESEALA,AFACUT,PRESEDINTELE CAND A RETRAS PROIECTUL DE LEGE.EU STAU IN PORTUGALIA SI ANUL TRECUT A TREBUIT SA DUC LA SPITAL LA URGENTA UN 
NEPOT. MI-A VENIT FACTURA 108 EURO,PT 35KM DE MERS CU
Scris de mitica,portugal
34. 14-01-2012
Cine sunt boi fara doi neuroi?
Boii, sau oamenii fara neuroi, sunt toti IDIOTII de pe acest forum, care il ling in cur pe BaSecu si-i injura pe toti cei ce-l detesta!
Scris de rizoaicad.arges
35. 14-01-2012
sa aveti vointa si putre
domnule presedinte va rog sa nu ne dezamagiti pe noi cei care credem cu sfintenie in cuvntul dumneavoastra de presdinte si sa nu dezarmati in fata unor nemernic care nu au nimic cu bunul mers al tarii.sa nu credeti ca sunt asa de multi cum vor sa para,noi suntem mai multi si mai hotarati ca ei,noi nu latram toata ziua pe la TV mafiotilor noi va vom sustine si cand credeti ca va este greu dati un semn si va promitem ca vom fi pe baricade.numai tampiti pot sa mai creada in sleata de banditi aiUSL si in luminatii lor conducatori care nu stiu akltceva decat jos basescu.si le spun ca o sa crape de manie ca nu va fi cum vor ei si sunt convins ca i-mi dati dreptate ,nu vor ajunge la guvernare nici peste10 ani.nu dezamagiti si nu cedati in fata unor nemernic. VA DORESC SA AUZIM DE BINE SI SA AVETI GRIJA DE SUCESOR s-al pregatiti sa conduca cu o mana de fier (DAR IN MOD DEMOCRATIC)tara si sa ne faca sa fim mandri ca suntem romani
Scris de frantz
36. 14-01-2012
GOGU
ASA E CUM SPUNETI DVS.NU,AI CA AGENTUL KGB BACANU,IMPREUNA CU PORNO-NAZISTUL HORIA GAEBEA AU INFILTRAT-O LA CURENTUL PE TIBANCA'DISIDENTA SERBANESCU TIA,CARE DE CATEVA ZILE INCITA CONTINUU LA VIOLENTA SI SUBMINAREA STATULUI DE DREPT.CEI TREI SUNT ADEVARATII ORGANIZATORI A MANIFESTATIEI EXTREM DE VIOLENTE DIN ACEASTA SEARA.REDACTIE,MASURI URGENTE.
Scris de daqvid
37. 14-01-2012

38. 14-01-2012

39. 14-01-2012
rectific
HORIA GARBEA,FOST REDACTOR SEF AL SCARBOASEI REVISTE PORNO-PROSTITUTIA-SUPRANUMIT'CREIONUL LUI HITLER' PENTRU FETISUL NAZIST PE CARE IL PASREAZA OSTENTATIV INTR-O VITRINA DE CRISTAL IN CASA FAMILIEI SALE. CREIONUL LUI HITLER PROVINE DELA NAZISTUL TIRUS GARBEA,REPREZENTANTUL ROMANIEI IN STATUL MAJOR HITLERIST, IMREUNA CU KEITEL SI JODL.KEITEL SI JODL AU FOST SPANZURATI,TITUS GARBEA NU.AS VREA SA STIU CE SPUNE DOAMNA GABRIELA ADAMESTEANU,REPREZENTANTA DE FRUNTE A SCRIITOTILOR ROMANI DE ORIGINE EVREIASCA.
Scris de daqvid
40. 14-01-2012

41. 14-01-2012

42. 14-01-2012
HORIA GARBEA
Ca reprezentant al comunitatii evreesti sunt nespus de indignat de prezenta PORNO-NAZISTULUI HORIA GARBEA in fruntea Asociatiei Scriitotilor din Bucyresti,Acest Horia Garbea a mai amenintat si insultat grav anterior pe scriitoarele Cristina Nemirski si Niculina Oprea.Domnule Manolescu,dati-l afara imediat pe Garbea din Uniunea Scriitorilor.Domnule primar Ontanu,dati-l afara imediat pe Garbea din postul de consilier de imagine.Cu ce spion rus s-a intalnit Garbea cand a fost cu dvs.in Azerbaidjan?Domnule rector al Institutului Agronomic,dati-l afara pe Garbea care s-a asociat cu fiul de legionar,CAINELE ROSU dela Canal,Dan MARINOVICI,CA SA VA SUBMINEZE AUTORITATEA SI POZITIA.
Scris de itzic
43. 14-01-2012

44. 14-01-2012

45. 15-01-2012
ATAC SI DEMONSTRATIE NAZISTA
Aceasta a fost aseara in Piata Universitati.Bosorogii indobitociti de Antene si Irealitatea care manifestasera cu o seara inainte pentru Raed Arafat[SASHA ARAFOVICI]al lor au disparut.Locul lor a fost luat de tinerii nazisti, cu pietre si caramizi, din trupele de soc ale lui Ponta,Antonescu si DDan Diaconescu.Dr,cei care trebe arestati si condamnati sunt INSTIGATORI.Noi ii banuim pe agentul KGB,P.M.BACANU,pe ziarista dela Curentul-Tia serbanescu si pe porno-nazistul HORIA GARBEA,asais presdinte al As.Scriit. Bucutesti.Cei trei au format intotdeauna o 'echipa'.Tia Serbanescu nu poate contesta indemnurile la dezordini si subminarea statului de drept pe care le-a proferst,zi de zi,in ultima perioada, in rubrica sa din naivul ziar Curentul.
Scris de itzic
46. 15-01-2012

47. 15-01-2012

48. 15-01-2012
adevar
CU CEL MAI SINCER GAND I_I DAU MULTA DREPTATE DOMNULUI FRANTZ NU VA CUNOSC SI SINCER I_MI DORESC SA VA CUNOSCASEARA AM FOST IM PIATA OPEREI UNDE AM VAZUT MAREA MANIFESTATIE DE LA TIMISOARA TRAMBITATA DE REALITATEA TV SI ANTENA3.MAREA MANIFESTATIE CUPRINDEA 29 (DOOZECI SI NOUA ) DE PERSOANE DINTRE CARE DOI INDIVIZI AFLATI INTRO STARE AVANSATA DE BAUTURA CATEVA TATE SCLIFOSITE SI RESTUL DE GRUP CARE ERAU IMBRACATI DESTUL DE SARACACIS SE AGITAU SI SPRE RUSINEA MEA CA SUNT ROMAN IN FATA OPEREI LUMEA BUNA A TIMISOAREI ASTEPTA SA SE DESCHIDA PORTILE OPEREI PENTRU A INTRA IN SALA UNDE URMA UN SPECTACOL.AM SUNAT LA CLUJ CUNOSCAND BINE MINUNATUL ORAS SI UN AMIC MI_A SPUS CA SI LA CLUJ E LA FEL APA DE PLOAE.ASA CA CEI INFERBINTATI LA MINTE I_I SFATUESC SA SE ABTINA SI SA PUNA MANA SA MUNCEASCA NU SA CERSEASCA MEREU.VREI SA O DUCI MAI BINE PUNE UMARUL S_AU CREERUL LA TREABA NU ASTEPTA DE LA STAT SA PERIMESTI MEREU .RUSINE CELOR CARE NU GANDESC SI SE LASA ANTRENATI IN JOCURILE MIZERE ALE USL CARE NU DORESC DECAT PUTEREA SI SA_SI SCAPE CORUPTII DE MANA LEGII.VOI CARE TIPATI IN GURA MARE JOS BASESCU VA VETI ALEGE CU MULTA............!!!!!!!!!!!!!!!!
Scris de raul
49. 15-01-2012
AFARA CU TIA SERBANESCU
Afara cu agenta sovietica SERBANESCU TIA,care in rubrica sa din Curentul a incitat continuu la violente si atac asupra statului de drept in ziarul Curentul.Proces Penal la Tribunalul Militar prntru Eminenta sa Cenusie,PORNO-NAZISTUL HORIA GARBEA,asa zis presdinte al AS.SCR.din Buc si Comsilier de Imagine al primarului Ontanu.
Scris de ady
50. 15-01-2012
Sa le dea statul
Jegurile nu stiu ce inseamna dictatura.Daca era dictatura nu mai asi permiteau sa faca ei ce vor.Se vede cat de inteligenti sunt.Libertate aveti dar majoritatea sunteti pupurosi.Vreti sa va dea statul.Banii pe care-i vreti sunt de la noi care muncim .
Scris de ana

Alte articole scrise de acelaşi autor:

"Curentul" in format pdf

Arhiva 2012
 
SC Dramiral Media Group SRL.
Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
Programare si design www.spider.ro