Vineri 25 mai 2012

Anul XIV Nr. 335 (4988)
 
ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
O treime din protestatarii din România au manifestat în week-end în sprijinul premierului Orban din Ungaria Imprimare E-mail
Scris de Vasile Surcel   
Două la Primărie, două la Prefectură...
Ferm hotărâți să demonstreze că tot poporul român protestează, vârtos, contra „puterii”, USLinoșii grupați în jurul cuplului Anto-Ponta au început să semene, din ce în ce mai mult, cu Ghiță Pristanda, cel cu „două la Primărie, două la Prefectură...”. Singura diferență este că, acum, oamenii Opoziției îi numără pe cei care ies în stradă. Indiferent dacă cer ”Drop acid, not bombs”, „Legalizați iarba”, și „Vreau infrastructura reală pentru biciclete!“, ori strigă sacadat „USL, PDL aceeași mizerie“, sau, și mai rău ”USL, USL, ne-ai furat protestele!” și „Jos partidul unic al corupţilor - PSD-PDL-PNL-UDMR-PC-UNPR“, toți sunt numărați și apoi înghesuiți, la grămadă, în oastea celor care răgușesc strigând, în fel și chip și pe toate vocile „Jos Băsescu” și „Jos guvernul Boc”.
Nici nu mai contează că, indiferent de oraș, inclusiv în Capitală, protestele au reușit să adune doar între câteva zeci și maximum două-trei sute de oameni: ei sunt tot POPORUL care s-a săturat de dictatura „băsistă”. Sâmbătă, politrucii chiar au făcut-o de oaie. Pe toate canalele posibile, „Opoziția” s-a lăudat că, în toată țara, au ieșit pe străzi aproximativ trei mii de manifestanți, numărați exact în stilul lui Pristanda: o mie la Craiova, două sute la Bucureși, alte sute pe te miri unde, plus circa 1100, adică peste o treime din numărul total, în Harghita și Covasna. Spre ghinionul lor, aici au cam zbârcit-o. De fapt au dat-o în bară rău de tot: aceștia din urmă au fost etnici maghiari pe care nu i-a interesat „Jos Băsescu!” ci „Sus Orban!”. Adică Viktor Orban, premierul Ungariei.”. Agențiile de presă au anunțat că sâmbătă, în câteva  localități din Harghita, Mureș și Covasna, au avut loc manifestații de solidaritate cu Guvernul Ungariei. Concret, a fost vorba despre sute de persoane care au participat la demonstrațiile organizate de Partidul Civic Maghiar (PCM), în cursul cărora s-au fluturat steaguri ale Ungariei. Manifestațiile favorabile premierului din țara vecină au fost justificate de participanți prin faptul că atacurile îndreptate de organismele internaționale împotriva premierului Viktor Orban sunt nedrepte și din acest motiv secuii au simțit nevoia să-l susțină. Astfel, în județul Harghita, peste 500 de persoane au participat la manifestațiile de la Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc și Gheorgheni. La Miercurea Ciuc, au fost circa 150 de etnici maghiari, care s-au adunat în fața Consulatului General al Ungariei unde au manifestat cu lumânări aprinse în mâini, pentru a-și exprima astfel  sprijinul pentru Guvernul Ungariei și premierul Viktor Orban. Ocazie cu care organizatorii au dat citire unui mesaj care a fost transmis apoi și la manifestarea de solidaritate organizată, în același timp, la Budapesta.  Alte două sute de persoane au manifestat la Odorheiu Secuiesc, și 150 la Gheorghieni. În județul Mureș au ieșit pe străzi alți 100 de manifestanți, iar în județul Covasna, la Sfantu Gheorghe, Baraolt și Târgu Secuiesc încă   450 de protestatari. Așadar, aproape 1100 de protestatari pe care nu i-a interesat absolut deloc, nici „Jos tiranul Băsescu”, nici „Jos Guvernul Boc”. Așa că, d-le Ghiță Pristanda, pardon, Anto-ponta, pe ăștia nu-i mai socotiți în ograda voastră că ei au treburile lor.     

Nu amestecați copiii în politică!
Părinții unor copii de clasa a II-a de la Școala nr.1 Huși au avut surpriza de a afla că odraslele lor au fost îndemnate să iasă din clasă, pentru a participa la o manifestație anti-Băsescu. Iar drept răsplată, ei urmau să primească „multe bomboane”. Însă, înainte de a se lăsa mituiți, copii s-au dus acasă și le-au povestit totul părinților. Nemulțumiți, aceștia au venit a doua zi la școală și au cerut explicații. Până la urmă, învățătoarea, care a vrut să-i amestece pe copii în politică, și-a recunoscut „oferta”, dar s-a scuzat spunând că doar “a glumit”. Bineînțeles că, doar întâmplător, Carmen Bahnă, învățătoarea „glumeață”, este membru în Biroul Permanent al PNL Huși. „A fost doar o glumă. Este adevărat că am spus asa, dar doar am glumit cu copiii. Ce facem acum, nu mai știm de glumă?”, s-a justificat ea în fața părinților. Ce am mai putea spune în fața unei asemenea replici idioate?


Vasile Surcel
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (6)
RSS comments
1. 22-01-2012
sa va fie rusine. Pentru dezinformare despre miscarile protestatare din tara si atitudine laudativa pe fata referitor la reactiile iredentismului maghiar. Recititi codul deontologic si apoi numiti-va jurnalist.
Scris de Maria
2. 22-01-2012
acusi
Incetul cu incetul manifestatiile spontane?( sponsorizate de USL ) se vor dilua si vor aparea si cei care s-au saturat de acest circ. 
Nu stiu daca va fi ca la Budapesta, dar ar trebui sa fie ceva.
Scris de canaris
3. 23-01-2012
Ce-a mai făcut tiranul
În acest weekend, tiranul a nins. A dat ordin la Meteo şi, dintr-odată, fulgi mari au început să cadă peste Capitală.  
Nori albi s-au adunat suspect de repede în zonele fierbinţi ale luptei cu dictatura. A nins nu doar în Piaţa Universităţii, ci - stranie coincidenţă! - şi la Palatul Cotroceni, şi la Palatul Victoria, fenomen meteorologic rar întâlnit într-o democraţie. Cumpliţii fulgi de nea au fost trimişi asupra poporului, fără milă, exact acolo unde putea fi zgâlţâită tirania. Doar naivii ar putea crede că a fost voia Domnului; în mişcarea suspectă a fulgilor de nea se simţea, omniprezentă, mâna lui Zeus... 
Împotriva dictaturii s-au ridicat oameni curajoşi, precum Crin Antonescu (reîncarnarea lui Gheorghe I. Brătianu), Victor Ponta (care are profilul moral al lui Iuliu Maniu) şi Ion Iliescu (adevăratul Corneliu Coposu).  
Adevăraţi martiri ai neamului, aceştia îşi duc martiriul cu demnitate, asumându-şi o disidenţă periculoasă. Viaţa lor în tiranie este un coşmar: sunt nevoiţi să folosească limuzine cu aer condiţionat (ca să răcească, să facă gâlci sau chiar pneumonie), locuiesc în zonele de lux ale Capitalei (pentru a fi ţinuţi sub observaţie de poliţia politică) şi sunt legaţi seară de seară cu fire perfide, în studiourile TV, sub pretextul că li se pune lavalieră (aşa cum sclavii de pe vremuri erau ţinuţi în lanţuri). Circulă informaţii că unul dintre patrioţi (se pare, Crin) este supus unui sever arest la domiciliu, dovadă faptul că e văzut foarte rar ieşind din casă, şi atunci numai după-amiază. 
Disidenţii din partidele de Opoziţie sunt hăituiţi prin vile de protocol social-democrate şi prin conace liberale, aşa cum înaintaşii lor, în anii '50, au pătimit la Aiud sau la Canal. Unii sunt alungaţi departe de ţară, ajungând să pribegească în Gulagul mileniului III: Coasta de Azur, Thailanda, Caraibe, Seychelles... 
Dictatura a luat forme hidoase: au fost autorizate zeci, chiar sute de televiziuni, pentru ca mesajul Pieţei Universităţii să fie disipat: un pic ici, un pic dincolo... Suntem ţintuiţi în tirania direct-ului, a Breaking News-ului. Dacă ar fi fost permis un singur canal TV, ca în eroicul decembrie 1989, am fi avut un mesaj unic şi puternic pentru 20 de milioane de oameni (sau, mă rog, 18-19 milioane, câţi om mai fi rămas după ce ne-a căsăpit satrapul). 
Şefa femeilor PSD-iste, Rovana Plumb, şi-a asumat riscul revenirii în ţară, din exilul de la Parlamentul European, pentru a ne deschide ochii: tiranul e rău pentru că are acasă o nevastă. Asta era: odiosul dictator şi sinistra sa consoartă!
Scris de cartianu
4. 23-01-2012
Sabotarea tarii!
Ponta si cu Antonescu(porumbacu-Andronov sau cum i-o mai zice)ar trebui luati in serios,CA ASTIA DEFAIMIAZA SI CHIAR SABOTEAZA ROMANIA,CU PRECADERE IN ACEASTA PERIOADA BREA PENTRU TOATA LUMEA!!! 
ROMANI,ATENTIE! POATE FI SI MULT MAI RAU! 
Nici Grecia,nici Italia sau altii,nu au umblat cu deigrarea pe la UE! RUUUSSSIIINNNEEEEEE,PONTA SI ANTONESCU!MINCINOSI PERICULOSI SI LASI.Iar Iovana Plumb,are creierii plumbuiti si dor de Ponta!
Scris de Ciprian
5. 23-01-2012
ATENTIE ROMANI.
ATENTIE ROMANI CARE ZI DE ZI IESITI IN STRADA ,CRED CA AR TEBUI SA FITI POZATI,SI CAND RAUL INEVITABIL CAREL FACETI ROMANIEI SA SE INTOARCA IMPOTRIVA VOASTRA CARE SI IEI BENEFICIAZA DE ACEEASI SOARTA DAR STAU LINISTITI. 
DAR SPRE RUSINEA VOASTRA CA STATI IN STRADA PENTRU -50-100-150 DE LEI.RUSINE SA VA FIE VA VINDETI TARA PENTRU -BANI MURDARI-.RUSINE -RUSINE-RUSINE. 
:cry :cry :cry 8) 8) 8) :grin :grin :grin
Scris de gioie
6. 04-02-2012
pentru gioie si altii ca el
draga cetatene gioie, 
ce zici, poti sa te uiti in ochii copiilor tai, nepotilor tai (daca ai), parintilor tai,fratilor si prietenilor tai ca stai acasa si ne condamni pe noi care iesim in piata si ne strigam durerea, suferinta si umilinta la care suntem supusi de niste ticalosi vremelnic la conducerea tarii si a guvernului. Poti sa te mai uiti, ce zici? De ce tii cu banditii astia care au jefuit tara prin rotatie timp de 22 de ani continuu. De ce numai la ei, la acesti trintori, ciocoi care sug singele poporului de 22 de ani, de ce numai la ei se vede buna-stare si crestere economica , iar la noi poporul doar saracie, foamete si sclavie. Ne-au transformat in sclavi pe noi si copii copiilor nostri pe generatii in veci. Doar forta strazii mai poate face ceva, hai sa schimbam raul facut, hai sa fim uniti si nu dezbinati asa cum se pricep ei sa ne faca. 
JOS BASESCU - JOS GUVERNUL - JOS UDMR-ul , deoarece cu ajutorul lor au jefuit tara asta - JOS UNPR care guverneaza in mod ilegal, infractional intrucit nu au fost la alegeri si sunt tolerati la marele jaf de Presedinte si parlament.
Scris de colonelul

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:



    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    "Curentul" in format pdf

     
    Arhiva 2012
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro