Procurorii au găsit, cu ocazia percheziţiilor, în locuinţa primarului suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu, 50.000 de lei şi 10.000 de euro, ascunşi sub un prosop, dar şi şase ceasuri de lux, mărcile Tissot şi Doxa, cinci carduri
VISA şi zeci de telefoane mobile. Conform dosarului în care este judecat primarul suspendat al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu alături de mai multe persoane şi pus la dispoziţia presei, joi, de Curtea de Apel Cluj, procurorii au găsit cu ocazia percheziţiilor care au avut loc în locuinţa familiei Apostu 50.000 de lei şi 10.000 de euro, ascunşi sub un prosop, dar şi şase ceasuri de lux, mărcile Tissot şi Doxa, cinci carduri VISA, zeci de telefoane mobile. Totodată, procurorii au descoperit conturi în lei şi euro deschise pe numele soţiei lui Sorin Apostu, Monica Apostu. În dosarul de cercetare penală se află zeci de planşe fotografice cu lucrurile găsite de anchetatori cu ocazia percheziţiilor. Potrivit dosarului, Monica Apostu le-a spus anchetatorilor că suma în lei fusese scoasă de ea din contul cabinetului de avocatură, iar despre euro nu ştia că există.
Dan Focșeanu Citeaza acest articol pe saitul tau
|
|