Vineri 25 mai 2012

Anul XIV Nr. 335 (4988)
 
ŞTIRILE ZILEI:
 
 
 
Horoscop
 
Informaţii utile

Urgenţe     112
Salvarea    961
Pompierii    981

Advertisement
Advertisement
Ponta, în zodia paranoiei anti-Băsescu Imprimare E-mail
Scris de Dragoş Stănculescu   
„Micul Titulescu“ începe deja se îmbete cu apă rece și să se vadă sabotat de putere. În viziunea lui, Băsescu deja caută prin orice mijloace să îi fure „timpii de antenă“ și să se suprapună cu ieșirile sale în fața mass-media. Concret, este vorba despre două conferințe de presă care s-au suprapus. Una dintre ele a fost organizată la Biblioteca Central Universitară (BCU) cu ocazia împlinirii a cinci ani de la aderarea la UE, eveniment la care au fost prezenți Cristian Diaconescu, Emil Boc și Traian Băsescu. Mai mult, chiar și președintele CE Jose Barroso a avut intervenție video de la Bruxelles cu acest prilej. Cealaltă a fost organizată de USL în urma discuțiilor acestei alianțe politice cu reprezentanții din România ai FMI, prezentându-le celor din urmă doleanțele lor în ipoteza în care vor ajunge la putere. Un fel de „ce vom face, dacă voi fi“. În fața acestei suprapuneri, Victor Ponta a făcut o declarație imatură și hilară cum că Băsescu vrea să-l saboteze pentru că îi este frică de venirea USL la putere. „Eu o să încerc, împreună cu colegii din USL, să facem secret momentul conferinţelor noastre de presă, pentru că văd că suntem pândiţi de domnul Băsescu. Cum facem noi o conferinţă, cum face şi el. Acuma văd că are lucruri importante de anunţat exact când aveam noi, deci o să vă rog să înţelegeţi, la un moment dat o să vă anunţăm o oră şi o să facem la altă oră ca să-l păcălim pe domnul Băsescu, să nu mai iasă de câte ori ieşim noi. Văd că-şi face agenda după noi, ceea ce mi se pare anormal pentru un preşedinte“, a spus Ponta. El a adăugat că este o onoare faptul că preşedintele ţării îşi face programul după cel al liderilor USL şi a menţionat că, pentru televiziuni, acest lucru reprezintă o ocazie pentru a face alegeri în ceea ce priveşte transmisiile în direct.

Dragoș Stănculescu
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (25)
RSS comments
1. 02-02-2012
PARANOIA!!!
Ponta este in ultima faza a delirului faraonic. Mai are la un colt si il ajunge din urma pe WC Tudor-Rudotel.
Scris de tembelizorul
2. 02-02-2012
Paranoia ca paranoia.....
Da sa vedem cand i-or sparge rozeta cand ajunge la parnaie! 
 
Cum, de ce? 
 
Ia dati matale search pe google cu cuvintele cheie: dosarul 117/p/2002 
 
He, ce mai ziceti?
Scris de miscarea de competenta
3. 02-02-2012
Gunoaiele României
Gunoaiele imbecile USLaşe sunt într-un delir bolnăvicios. Aceşti nemernici se întreabă cum de a îndrăznit Preşedintele Traian Băsescu să le distrugă reţeaua mafiotă pusă la punct încă de pe vremea criminalului stalinist imbecil Iliescu Ilici Ion şi a ţapului imbecil castrat Constantinescu Ţigareta II. Apariţiile lor la televiziunile escrocilor inculpaţi imbecili Voiculescu Dan şi paraliticul fizic şi mental Sorin Ovidiu Vântu ca să se disculpe nu fac altceva decât să se acuze şi mai tare pentru banditismul lor practicat pentru jefuirea României. Adevărurile spuse de Preşedintele Traian Băsescu a produs un adevărat cutremur "etico-moral" în rândurile acestor gunoaie USLaşe. Ce mă bucură pe mine este faptul că acţiunea de stopare a fărădelegilor produse de către gunoaiele USLaşilor continuă la intensitate maximă.
Scris de miscarea de competenta
4. 02-02-2012
Poftiţi la bordelul TSD-PSD
Vă invităm, pe cei doritori şi imbecili ca noi, să veniţi în organizaţia noastră TSD unde se practică sexul oral "en gros" sub directa îndrumare a profesorilor practicanţi de sex oral, imbecilul Bănicio(ro)iu, nazistul imbecil Mazăre, handicapatul pedofil Robert Negoiţă, sugaciul de penisuri Dan Şova şi eu personal. Vă vom învăţa tehnici noi în ce priveste acţiunile de supturi, linsuri şi împinsuri pe la spate sub îndrumarea practicanţilor Titus Corlăţeanu şi rapandula Olguţa Vasilescu. Asistenţa tehnică este asigurată de poponarul specialist Adrian Năstase. Pedofilia pesedistă salvează România! Aceasta este adevărata noastră doctrină!
Scris de cimpanzeulu Ponta
5. 02-02-2012
Gunoaiele României
Imbecilismul este forma nativă a noastră, a imbecililor pesedisto-pecisto-peremisto-PeNaLiLor. Superbul cretin escroc inculpat paralitic fizic şi mental Sorin Ovidiu Vântu, care de fapt este patronul nostru spiritual şi material, ne-a descris perfect. E drept, a uitat să spună că noi am prăduit România şi am adus-o la sapă de lemn sub ocârmuirea luminatului nostru despot criminal stalinist Iliescu Ilici Ion. Ne-am săturat de România deoarece nu mai suntem la putere şi nu mai putem fura nimic. Propun să mergem în Tunisia sau Burkina-Faso ori Congo că acolo îi place poponarului Adi Năstase. Neruşinerea Băsescului şi a Bocului de a redresa România dpdv economic ni se pare o aberaţie şi trebuie înlăturaţi imediat. De aceea strigăm din toată inima: jos Patria, jos Băsescu, sus Mafia sus Cr(et)in Porumbacu Antonescu turnător la Secu.
Scris de miscarea de competenta
6. 02-02-2012
Noi, gunoaiele României
Apel duios catre toate lichelele fecaloide din Romania pentru regrupare în USLa- Uniunea Slugilor Lichele 
 
Sloganul nostru “Lichele fecaloide din toata Romania, uniti-va!” si “Sus mafia si jos Basescu si Patria” 
Cine sunten noi si ce dorim?  
Noi suntem lichelele fecaloide din Romania, cam vreo 25% din electoratul romanesc, demne scursori ale fostei dictaturi comuniste din Romania, indepartati de la putere in 2004 de catre electoratul romanesc de 75% a lui Basescu, care cu parere de rau trebuie sa recunoastem ca vrea binele poporului roman si fac parte din categoria oamenilor normali si cu bun simt. Prin natura fiintei noastre, noi lichelele Romaniei suntem niste imbecili notorii, fara carcter si bunsimt, interesati numai de bunastarea personala folosind la maximum orice metode nelegale. Suntem adunati in gasti de gunoaie cu denumiri pompoase precum PSD, PC, PNL adunaţi mai nou în mormanul de gunoi USL şi PRM care cu mandrie ne numim Opozitie parlamentara. Lichelele cele mai celebre ne reprezinta in Parlamentul Romaniei, pe care am reusit sa-l transformam intr-un cotet de animale zoo unde noi suntem ragitorii cei dintai. Electoratul nostru lichelist de 25% ne-au bagat pe usa din dos a Parlamentului “pe liste”, cu buna stiinta, stiind ca suntem criminali, prostanaci, infractori, perversi sexuali, mitocani, betivi, spagari si escroci. Printre cei mai de seama reprezentanti ai nostri bagati pe usa din dos, in Parlament, ii amintim pe criminalul stalinist Iliescu Ilici Ion, maimutoiul Ponta, “baiatul de salon” a lui Nastase iubitor de dos, Corlateanu, tampitul Serban Nicolae, Miki spaga, oligofrenul Banicioiu, capra tremurici, escrocul patentat Voiculescu, betivul-homalau Orban lodovica, primrepetentul Tariceanu, oligofranarul Hasoti, suscrofa ferus Norica, escrocul internaţiomal Patriciu Dinu, repetentul sugaci Antonescu Cr(et)in Porumbacu precum si hunii disno Georghe Frunda, Verestoy Attila si alte creaturi traznite. 
Noi, lichelele Romaniei, prin reprezentantii nostri enumerati mai sus dorim urmatoarele: 
1.Inlaturarea din fruntea Romaniei a Presedintelui Traian Basescu, ales de catre romanii cu bun simt, cu orice mijloace ilegale, pentruca cu metode legale nu putem ; L-am suspendat prin abuz constitutional iar electoratul lui de 75% ne-a infrant rusinos de sever, dar nu disperam. 
2.Crearea unei stari de confuzie politica totala in Romania asa cum ne place noua prin formarea coalitiei rusinii nationale psd=pnl=pc(USL) ce reprezentam gunoaiele fecaloide politice ale Romaniei; 
3.Sustinerea unui sistem juridic comunist pe care l-am creat noi in favoarea noastra pentru apararea talharilor nostri comunisti; 
4.Distrugerea si pradarea in continuare a economiei romanesti in favoarea noastra prin escrocii mogulii fecaloizi imbecili de presa Patriciu-Voiculescu-Vantu; 
5.Atragerea si coruperea a cat mai multi romani, in special pensionari slabi de inger pe care i-am mintit cu nerusinare in ce priveste falsa marire de pensii, de partea noastra; 
6. Distrugerea DEMOCRATIEI cu orice pret, si reintoarcerea la DICTATURA COMUNISTA pe care cei 75% din electoratul roman cistiti si de bun simt o neaga cu nerusinare si fara motiv; 
7. Vom sabota in continuare Guvernul BOC 
8.Mintirea poporului cu televizorul cu buna stiinta in continuare asa cum numai noi o stim face; 
9.Sabotarea a oricarei forme privind votul uninominal deoarece impiedica sa acceada in Parlament lichele d-ale noastre cu un trecut dubios si multe la numar; 
10.Impidicarea cu orice pret ale ALEGERILOR ANTICIPATE, care nu ne sunt favorabile 
11.Dezmembrarea teritoriala a Romaniei asa cum vreau hunii udemeristi condusi de hunul Frunda; 
 
Apelul nostru duios de lichele patentate ce suntem, il vom aduce la cunostinta tuturor celor care vreau sa devina lichele ca noi, prin postari si toate mijloacele mass-media de care dispunem, astfel: 
1.Televiziunile escrocului fecaloid Voiculescu, Antena1 si Antena3, iRealitatea TV a escrocului paralitic fizic si mental S O Vantu, unde maestrii gaozari imbecilul Stan laptopistul si dementul senil Bolcas, lelea Firea cu invitati lichelisti anali-sti precum alienatul mintal necinstit C.T. Popescu, homalăul fecaloid Hurezeanu, sugaciul Tanase, oligofrenul KGB Mircea Dinescu si alte scuipaturi precum si imbecilul unicat Badea Mircea, ne vor bucura cu tampeniile lor debitate la comanda, precum si alte televiziuni mediocre; 
2.Prin presa scrisa reprezentata de tabloidele si fituicile pedofilului dovedit VC-ul Tudor, “Romania mare” si “Tricolorul” , ziarul “Adevarul” , patron fiind escrocul Dinu Patriciu, ziarul “Jurnalul national” unde o pleiada de imbecili nenorociti va vor dezinforma asa cum le place lichelelor, prin tov liceean cretin Tuca-bou debusolatul, santajistii escroci fecaloizi Sorin Rosca Stanescu si Bogdan Chireac. 
Vai de voi romani cinstiti, nici nu va inchipuiti ce o sa va facem ,noi lichelele, daca o sa ne lasati. Expresiile si vocabularul folosit ne caracterizeaza si de aceea nu ne cerem scuze.  
 
Bucuresti, 29-01-2012 Ing. pens. cretin si sugaci Dumitru Rizoaica, Tel.0723966732. Fost detinut politic imbecil comunist in 1958-1963 si februarie-aprilie 1986, imbecilul comunist Stefan Dumitrescu si Ec. pizduleanca comunista Florea Dumitrescu.
Scris de rizoaicad.arges
7. 02-02-2012
Asasinul Ponta Victor
Se numea Cristi PANAIT. Fisa postului: procuror. A murit, iar fisa postului s-a incheiat aici. Calaul sau se numeste Victor Viorel PONTA. Fisa postului: procuror. El n-a murit rapus de crima de pe constiinta, asa ca fisa postului sau a tot suferit, de-a lungul timpului, completari: procuror – sef al corpului de control al lui Nastase – ministru – sef de partid. “Încă îl văd în fața ochilor. Nemernicul care m-a ucis era scund, slab, cu mustața abia mijind, ironic.Un copil frumos, al cărui suflet a fost furat cu mult timp în urmă de marea mizerie a vieții. Însuși diavolul. Triumful răului asupra unei lumi din care până de curând făceam încă parte. Nu însemnam pentru el mai mult decât o pietricică” – asa ar spune, in stilul sau usor boem, usor acid, procurorul PANAIT despre asasinul sau. In 10 aprilie 2002, tanarul procuror, in varsta de doar 29 de ani, a mai apucat doar atat sa spuna, matusii lui: “E PONTA! Cainele PONTA m-a ucis!”. CITESTE MAI MULT: 
 
Mai multe pe http://exploziv-news.ro/special/847-victor-ponta-este-asasinul-procurorului-cristian-panait-dupa-9-ani-exploziv-news-redeschide-un-dosar-bine-ascuns-de-catre-complicii-psd-dosarul-117p2002-dosarul-crimei.html
Scris de miscarea de competenta
8. 03-02-2012
ai auns cumva la genunchiul broastei?
Te apuca rasul.Daca ai ceva mai important ,decit are presedintele,TOATA PRESA va fi la tine.Dar presa stie ca n-ai nimic de spus si.....Plingi degeaba,cirlan fara minte!
Scris de denver
9. 03-02-2012
CRIMINAL PLATIT PONTA
CI9TITI PE '''EXPLOZIV NEWS'''PONTA ESTE CRIMINALUL CARE L-A IMPINS PE GEAMUL TERASEI PE REGRETATUL PROCUROR PANAIT.VA CRUCITI CE VETI AFLA UN DOSAR ASCUNS DIN 2002,PE CIND ERA MINISTRU JUSTITIEI BABA RODICA ,BOTOS PROCUROR,NASTASE SI HREBE,COMPLICI. ETC,ETC.IATA CINE VREA PUTEREA!!!!!!DESTEPTATI-VA ROMANI!!!!!!!
Scris de PENSIONARA
10. 03-02-2012
Criminalii printre noi?
Alo Romnaia, trezirea. Nu am facut o "revolutie", ca sa ajungem acum pe mana criminalilor si a complicilor acestora. 
Legea lustratiei si dosare curate, sunt urgenta parlamentului.
Scris de Tinu
11. 03-02-2012
mai da prostanac mai esti.
oameni buni iata ca de la o zi la alta vedem caraghioseniile acestui paranoic.VA ROG DRAGI ROMANI NU VA JUCATI CU SOARTA VOASTRA SI A TARII .ACESTI DERBEDEI NUMITI USLISTI E CLAR CA VOR DOAR PUTEREA SI ATAT.OARE DEACEIA SA MURIT LA REVOLUTIE CA SA CREEM DRUM PENTRU TOT SOIU DE NETREBNICI SASI BATA JOS DE TARA?EU CRED CA NU.
Scris de LUCICA
12. 03-02-2012
mai da prostanac mai esti.
oameni buni iata ca de la o zi la alta vedem caraghioseniile acestui paranoic.VA ROG DRAGI ROMANI NU VA JUCATI CU SOARTA VOASTRA SI A TARII .ACESTI DERBEDEI NUMITI USLISTI E CLAR CA VOR DOAR PUTEREA SI ATAT.OARE DEACEIA SA MURIT LA REVOLUTIE CA SA CREEM DRUM PENTRU TOT SOIU DE NETREBNICI SASI BATA JOS DE TARA?EU CRED CA NU.
Scris de LUCICA
13. 03-02-2012
mai da prostanac mai esti.
oameni buni iata ca de la o zi la alta vedem caraghioseniile acestui paranoic.VA ROG DRAGI ROMANI NU VA JUCATI CU SOARTA VOASTRA SI A TARII .ACESTI DERBEDEI NUMITI USLISTI E CLAR CA VOR DOAR PUTEREA SI ATAT.OARE DEACEIA SA MURIT LA REVOLUTIE CA SA CREEM DRUM PENTRU TOT SOIU DE NETREBNICI SASI BATA JOS DE TARA?EU CRED CA NU.
Scris de LUCICA
14. 03-02-2012
PONTA -Test medical
:? :? :? Medicul psihiatru umple cada cu apă şi îi dă lui Ponta o cană şi o lingură ca să scoată apa din cadă. Ponta ia cana şi începe să scoată apa. Medicul îl opreşte şi-i spune că e grav bolnav şi va fi internat la spitalul de nebuni. Ponta foarte surprins de decizia medicului îi spune că orice om normal la cap ar alege cana să scoată apa , la care medicul îl contrazice şi-i spune că orice om normal la cap ar scoate dopul de la cadă !!!!! :grin :grin :grin
Scris de medic psihiatru
15. 03-02-2012
viclenie de tip securistoid
cam asa cred ca i-ar zice tov Ilici aceastei logici a infinitezimalului Titulescovici Tontanovici
Scris de costi
16. 03-02-2012
criminalul
De la Panait i se trage boala acestui criminal impins in fata de alti criminali.
Scris de ana
17. 03-02-2012
natie de ..........
daca a-ti fi vazut interviul de cacat al marelui intelept din USL va-ti fi crucit de tembelimul marelui PONTA.Intrebat de cateva ori cum va rezolva situatia romaniei in cazul ca va ajunge la guvernare?,tembelul a ance sa delireze neuronul din tartacuta lui a inceput sa se izbeasca de peretii craniului fara vreun rezultat.NATIE DE VOTANTI ai USL am convingerea ca veti realiza unde vor sa duca acesti doi tembeli romania.DE UNDE CREDETI CA VOR AVEA BANI SA SE TINA DE TOATE PROMISIUNILE PE CARE LE FAC?AM SENTIMENTUL CA NU VETI FI NAIVI SI VA VETI TREZI DIN SOMNUL AMAGIRII IN CARE VA ATRAS USL.
Scris de denis
18. 03-02-2012
ACEST BOCASA.
Acest ponta e mai prost ca BOCASA.
Scris de ioan u.
19. 03-02-2012
Doi caraghiosi
O imagine care ar trebui sa sperie. Este usor de inchipuit comportamentul cuplului, dupa alegeri! Abia astept sa vad ce au sa mai zica unii ziaristi.
Scris de olguta
20. 03-02-2012
Zi Tonta si trage apa
Cretinoidul asta de Ponta cu mintea unui copil de 11 ani a si uitat sau poate este dobitoc dea dreptul si nu stie cine a organizat dezbaterea la care a participat Presedintele Basescu. Infantilule! Organizarea a fost facuta de Orban FRATELE celuilalt Orban coleg cu tine de alianta. Hai sictir ca nu-ti vine minte la cap sa poti scapa de apelativul: imatur. Imatur este un termen elegant fiindca el este de fap idiot.
Scris de Cristian
21. 04-02-2012
un apel
fac apel la romanii care pot realiza ca ROMANIA nu este o stina de oi pe care sa o conduca doi parnoici un turnator si un criminal in ziarul Adevarul din 2 aprilie 2011TONTA este acuzat de crima cu premeditare privind pe proc CR PANAITeliminarea lui s a facut cu stirea procurorilor OVIDIU PAUN ILIE PICIORUS PROC GEN ILIE BOTOS si A TOV ministru RODICA STANOIU PROC PANAIT avea in lucru dosarele grele TENDER MATUSA TAAMARA si RODICA STANOIU pentru casa cumparata de la TENDER casa era din domeniul public privind apelul ii rog pe romanii care doresc sa il demascam pe TONTA sa initieze o actiune de masa in care sa se inplce jurist fosti colegi ai lui PANAIT sa se stringa semnaturiir juristii sa se adreseze D KEVESI si CSM pentru redeschiderea dosarului are si CRETIN ANTENESCU un dosar de cind a fost ministru tineretului si a aprobat vinzarea unui teren iar moartea sotiei este in ceata in ZIARUL EXPLOZIV NEWS gasiti articolul DOAMNEI CAMELIA IORDACHESCU care afirma ca TONTA este criminalul
Scris de UN PENSIONAR
22. 04-02-2012
nesimtire
domnulponta cum este cu moartea procurorului panait? oare sunteti strain de asta? iar cu acele conferinte de prese nesiemnicative si fara importanta cred si eu ca basescu are mult mai multe de spus decit acest cuplu LOLEK SI BOLRK.ADICA ANTENESCU SI PONTANACUL. :grin :p 8)
Scris de mariana
23. 04-02-2012
Replica
pai cum vreti voi jos Basescu si Boc , si pe cine ii vreti in locul lor , poate vreti sa intoarceti istoria cu vreo 66 de ani si sa aduce-ti Elita lui I Antonescu , sa va conduca, si dece nu va sculati voi si sa-i judecati pe cei ce au fost in spatele celui de al doilea razboi mondial , El Maresalul s-a luptat cu doi mari tilhari si dupa 68 de ani nimeni nu are gat sa ridice glasul impotriva acelor criminali , noi toti Romanii suferim din cauza acestor criminali , nu sintem sa elucidam nici crimele din Decembrie 1989 halal atitudine , moarte " Bolsevismului "
Scris de Vipera
24. 04-02-2012
Vipera
Ai dreptate.De-ar gandi toti ca tine-----
Scris de elena
25. 05-02-2012
Bunul simt
Bunul simt lipseste tuturor acelora care folosesc un limbaj suburban! Acesta este nivelul romanilor? Eu nu cred!
Scris de taranul roman

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:



    Cod de securitate:* Code


    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    "Curentul" in format pdf

     
    Arhiva 2012
     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro