Printre agenții KGB din România socialistă, americanul Larry L. Watts îi identifică pe Gheorghe Apostol, Chivu Stoica și Alexandru Bârlădeanu (a se vedea p. 373 din Ferește-mă, Doamne, de prieteni…). Trebuie subliniat faptul că americanul Larry L. Watts face apel la o notă informativă a STASI, din 7 februarie 1969, când îl califică pe Alexandru Bârlădeanu, cu al său trecut internaționalist, ca fiind agent KGB deși, totuși, în același document, STASI îl identifica pe Corneliu Mănescu, ministrul de externe, ca fiind unul dintre principalii exponenți ai liniei naționaliste din PCR, alături de Ion Gheorghe Maurer, pe care se bizuia Nicolae Ceaușescu în politica sa internă și externă. La pagina 239 a lucrării Ferește-mă, Doamne, de prieteni… se sugerează că fostul ministru de externe, Corneliu Mănescu, ar fi devenit agent KGB datorită faptului că „urmase o școală specială de securitate din Uniunea Sovietică” după care „a colaborat strâns cu Alexandru Drăghici la Ministerul de Interne”. Informațiile provin din surse americane din 19 septembrie 1967.
Biografia profesională a celui care a fost Corneliu Mănescu contrazice, precum și raportul STASI citat mai sus, convingerile și supozițiile americanului Larry L. Watts. Oare confidentul/consilierul său, Ioan Talpeș, este convins de acest „adevăr istoric”?!
Americanul Larry L. Watts consideră că mărturisirea făcută de către Corneliu Mănescu în interviul acordat Laviniei Betea, referitor la faptul că el a fost artizanul ideii de a nu se face o prea mare propagandă la ONU pe subiectul unei invazii sovietice, constituie dovada faptului că acest diplomat român din „alte motive” (p. 386) a căutat să diminueze importanța pericolului sovietic. Corneliu Mănescu va semna, în martie 1989, „Scrisoarea celor șase” împreună cu alți foști lideri și demnitari comuniști care ajunseseră să se situeze, pe parcursul ultimelor două decenii de comunism, într-o opoziție totală față de regimul politic al lui Nicolae Ceaușescu. Urmărirea informativă a lui Gheorghe Apostol, unul dintre semnatarii „Scrisorii celor șase”, de către UM 0110 (anti-KGB) nu ar trebui să genereze concluzia simplă că toți oponenții politici ai lui Nicolae Ceaușescu erau oamenii Kremlinului prin intermediul KGB-ului. Reiterez opinia, exprimată și în alte scrieri ale mele, că șefii Securității nu au permis și nu au încurajat, cu metodele și mijloacele specifice muncii de „intelligence”, existența unei alternative politice la clanul Ceaușescu, a unei opoziții în PCR cu efecte benefice în planul vieții noastre de zi cu zi și a perspectivei istorice. Americanul Larry L. Watts întărește prin a sa lucrare, cu mai multă sau mai puțină subtilitate, „teoria” apartenenței în mod explicit la KGB a celor care făceau opoziție politică lui Nicolae Ceaușescu. Cred că lucrurile ar trebui privite și din altă perspectivă istorică, având în vedere convingerile politice și modelul social-economic al celor implicați în opoziția față de Nicolae Ceaușescu, însă Ferește-mă, Doamne, de prieteni… reprezintă o parte dintr-un joc operativ mai amplu ce pare să se devoaleze încet dar sigur.
„Cazul Corneliu Bogdan” reprezintă un alt exemplu de manipulare a informației istorice. Corneliu Bogdan a fost căsătorit cu Emilia Milco (născută la Moreni, jud. Prahova) care s-a implicat în anii războiului în mișcarea comunistă ilegală de la Chișinău. După divorțul de Petre Goncearuc, fost spion sovietic în România interbelică, cu care a avut o fiică, Svetlana, înfiată de către Corneliu Bogdan, Emilia Mirco a devenit soția lui Corneliu Bogdan. Diplomatul român avea să intre în conflict cu DIE în perioada în care era ambasador la Washington (1967 – 1976) deoarece nu agrea tendința spionajului extern românesc de a controla întru-totul viața și activitatea reprezentanțelor diplomatice românești. Svetlana Bogdan a rămas în SUA în 1976 pentru a se căsători cu un cetățean american. DIE, și implicit Ion Mihai Pacepa, au trecut la represalii împotriva lui Corneliu Bogdan căruia i s-a reproșat în timpul anchetelor, la un moment dat, de către un ofițer DIE (colonelul Sandu Florea), chiar și originea sa evreiască. Apartenența lui Corneliu Bogdan la KGB i-a fost mărturisită americanului Larry L. Watts de către confidentul/consilierul său, Ioan Talpeș, la 30 decembrie 2009. Joc operativ al domnului confident/ consilier sau „adevăr istoric”?!
Teoria conform căreia Ion Mihai Pacepa a fost agent KGB și nu CIA reprezintă o piesă extrem de importantă în structura discursului lui Larry L. Watts care face apel la o sofistică interpretare a rolului și jocului lui Anatoli Golițîn în economia Războiului Rece. Maiorul KGB Anatoli Mihailovici Golițîn a dezertat în decembrie 1961 de la Ambasada URSS din Helsinki și a fost dus în SUA. Interogat de către CIA, Anatoli Golițîn a susținut că toți viitorii defectori din KGB&GRU nu vor fi decât niște agenți de dezinformare care vor discredita informațiile valoroase pe care el le deținea. „Teoria” lui Golițîn a fost acceptată de către Jesse James Angleton, șeful Contrainformațiilor din CIA, astfel încât a urmat o perioadă extrem de complicată în istoria instituțională a CIA, precum și a serviciilor de informații aliate și partenere din NATO. După defectarea lui Anatoli Golițîn, KGB-ul a concluzionat că „el putea furniza către CIA numeroase informații privind operațiunile celor mai multe dintre «liniile» (departamentele) de la Helsinki, și alte rezidențe, ca și metodele KGB de recrutare și conducere a agenților”. În condițiile date, KGB-ul a trecut la folosirea masivă a „mijloacelor impersonale” în munca operativă după fuga lui Anatoli Golițîn. „Teoria” lui Golițîn nu s-a verificat în timp, iar Marcel Chalet, șeful DST-ului francez, a confirmat faptul că DST-ul a lichidat rețele de spionaj sovietice, dar ca urmare a mărturiilor altor defectori KGB&GRU combinate cu o supraveghere eficace a sovieticilor. Clare Petty, unul dintre foștii adjuncți ai lui Angleton, avea să declare pentru BBC: „De altfel, dacă Jim și-ar fi dus până la capăt logica, el ar fi trebuit să determine o anchetă asupra lui însuși…”.
Americanul Larry L. Watts scrie la pagina 331 a lucrării sale că Ion Mihai Pacepa a jucat în anii 1978 și 1987 un rol asemănător lui Anatoli Golițîn. Fostul adjunct al DIE a realizat o operațiune de dezinformare astfel încât „descrierea falsă făcută de Pacepa, conform căreia regimul Ceaușescu ar fi fost, în secret, loial Moscovei, a servit, de asemenea, pentru distragerea atenției de la interesele prădalnice ale sovieticilor în România” (p. 522). Fostul adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj din DSS, colonelul ® Filip Teodorescu, fost cadru al DIE înainte de a lucra la Direcția a III-a, susține, în interviul acordat Evenimentului Zilei, la 24 octombrie 2011, că Ion Mihai Pacepa a lucrat, totuși, pentru CIA, încă din 1956, și nu pentru KGB. Jurnalistul Victor Roncea, un apropiat al americanului Larry L. Watts și al confidentului/ consilierului său, scrie că „Pacepa nu a fost agent CIA” având drept bază interviul acordat de către istoricul Liviu Țăranu care își exprimă opinia că „este totuși puțin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978”. Povestea cetățeniei acordate lui Ion Mihai Pacepa după zece ani, nu mi se pare a fi, totuși, un criteriu pentru a considera că Pacepa nu a lucrat pentru CIA.
Numeroase documente de arhivă ale fostei Securități, precum și lucrări memorialistice, susțin contrariul celor afirmate de americanul Larry L. Watts și nu numai. Și, totuși, lovitura de grație i-a dat-o lui Ion Mihai Pacepa o informație adusă din Austria, la 19 iulie 1978, de către generalul-maior Mihai Caraman (mai mult decât suspect pentru apartenență la KGB), șeful Contrainformațiilor din DIE, care confirma, astfel, suspiciunile privind existența unui trădător în cadrul conducerii DIE. În economia Războiului Rece este greu de crezut că sovieticii l-au sacrificat pe Ion Mihai Pacepa, o piesă esențială în angrenajul de intelligence al unei țări ostile politicii Kremlinului, pentru a-l trimite într-o misiune de dezinformare ale cărei șanse de reușită rămâneau mereu sub semnul întrebării. Rămân în urma defecțiunii lui Ion Mihai Pacepa o serie de destine umane și jocuri operative distruse, precum și o istorie nu tocmai fericită și onorabilă pentru comunitatea de intelligence a României din toate timpurile.
Ferește-mă, Doamne, de prieteni… este o lucrare asupra căreia merită să ne aplecăm cu pasiune și atenție sporită deoarece este un exemplu perfect de joc operativ având drept miză, în numele restituirii adevărului istoric, manipularea unor conștiințe, formarea unor atitudini noi și accentuarea unor resentimente. Într-o astfel de situație, cred că, totuși, contează, pe lângă informațiile noi aduse în circuitul științific, modul în care este construit puzzle-ul și la ce concluzii ne îndeamnă autorul cărții. Și nu numai el, ci și al său confident/ consilier și prefațator, Ioan Talpeș. Exemplele invocate mai sus reprezintă numai câteva piese ale acestui puzzle ce ni s-a oferit spre lectură și descifrare. Aventura cunoașterii continuă!!
Constantin CORNEANU
Istoricul Constantin CORNEANU este membru fondator și președinte al Consiliului Director al Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu“ (AESGS) din septembrie 2009. Anterior fondării AESGS, a fost consilier în cadrul Oficiului Guvernului României pentru Gestionarea Relațiilor cu Republica Moldova (2004 – 2007) și jurnalist la Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naționale în cadrul redacției TV Pro-Patria și la Observatorul Militar. Are o experiență de peste 15 ani în domeniul analizei relațiilor internaționale, aria sa de expertiză incluzând afaceri externe și politici de securitate, cu precădere în spațiul ex-sovietic, precum și relația dintre Republica Moldova și România. Este doctor în istorie din 2003 cu o teză legată de geopolitica României în epoca celui de Al Doilea Război Mondial. A absolvit Colegiul Național de Apărare (1998) și Facultatea de Istorie (1994) a Universității București. A publicat lucrarea Sub povara marilor decizii (Editura Scripta, 2007) și numeroase articole științifice apărute în revistele Europa XXI, Revista de Istorie Militară, Document (Buletinul Arhivelor Militare Române), Dosarele Istoriei, Istorie și Civilizație, Historia, Lumea Magazin. A fost nominalizat la Marele Premiu al Clubului Român de Presă pentru talk-show pe anul 2000 cu producția de televiziune Balcanii în flăcări.
