Home Actualitate Cum l-au dovedit procurorii pe Dragnea în dosarul Fraudă la Referendum

Cum l-au dovedit procurorii pe Dragnea în dosarul Fraudă la Referendum

DISTRIBUIŢI

Procurorii DNA au demontat piesă cu piesă sistemul construit cu atâta sârg de USL pentru fraudarea referendumului ce avea drept miză demiterea președintelui Traian Băsescu. Astfel, câțiva șefi de secții de votare au fost deja trimiși în judecată, alți sunt urmăriți penal și probabil urmează să fie și ei trimiși în fața judecătorilor, iar secretarul general al PSD, Liviu Dragnea caută să se ascundă în spatele imunității parlamentare, în condițiile în care DNA a anunțat oficial începerea urmăririi penale împotriva sa pentru fraudarea referendumului. Decizia lui Dragnea de a abandona fotoliul cald și profitabil de președinte al Consiliului Județean Teleorman în favoarea unui banal scaun de deputat trebuie citită tocmai în cheia anchetei procurorilor DNA, având în vedere că stadiul acesteia este destul de avansat, după cum ne-au informat surse juridice.
Conform acelorași surse, tocmai sistemul pe care se lăuda Dragnea că l-a creat pentru a ține legătura cu oamenii din teritoriu în ziua alegerilor l-a dat de gol, oferindu-le procurorilor probele necesare pentru începerea urmăririi penale împotriva sa. Sigur pe sine, Dragnea a declarat în repetate rânduri  că informațiile legate de monitorizarea referendumului sunt benigne și că nu există nicio dovadă acolo care să-l incrimineze. ”Despre sistemul cu sms-uri ați fost majoritatea prezenți când l-am prezentat la locale, am fost ultratransparent. Procurorii nu au venit la sediul PSD să vadă sistemul, cred că la referendum aveau altă treabă. Au cerut un CD cu sistemul la firma respectivă, au toate datele acolo, toate sms-urile care au circulat în ziua aia le au la dispoziție.
Nu apare în niciun sms că am spus cuiva să facă ceva, Doamne ferește“, a spus Dragnea, imediat după declanșarea anchetei de către DNA. Or, conform informațiilor noastre, tocmai aici este buba, procurorii descoperind că Liviu Dragnea a folosit sistemul pentru fraudarea votului, transmițând prin sms-uri informații care i-au atras și acuzațiile din partea anchetatorilor. Surse judiciare ne-au informat că în ziua referendumului au fost trimise două mesaje de la 0743835237 și 0752630840 cu conținutul „Peste 6 milioane de români au votat deja. Votează și tu!!!“. Primul mesaj a fost transmis la 22.31.11, iar al doilea la 22.43.30.

 Deci, înainte de închiderea urnelor. Or, tocmai folosirea datelor strânse prin sistemul lui Dragnea pentru a-i îndemna pe oameni să se prezinte la vot, constituie una din probele cât se poate de clare că secretarul general al PSD a comis o infracțiune. Conform art . 53 alin. 1 din Legea referendumului „Violarea prin orice mijloace a secretului votului de către membrii biroului electoral al secției de votare ori de către alte persoane se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. „Alineatul 2 al ace­luiași articol precizează clar că inclusiv „tentativa se pedepsește“. Sistemul folosit de Dragnea tocmai cu violarea secretului votului se ocupa, fapt desco­perit și de procurori care au decis de altfel și începerea urmăririi penale a liderului PSD.

Sistem de fraudare la nivel național

DNA susține că secretarul general al PSD, Liviu Dragnea a creat un sistem național de fraudare a referendumului pentru demiterea lui Băsescu.
La acest sistem informatic s-au conectat circa 14.000 de utilizatori din toată țara care transmiteau în timp real date despre numărul votanților cât și cum votau aceștia.
Sistemul avea incorporată și o hartă interactivă care prezenta în timp real rezultatele prezenței la vot de la fiecare secție de vot. Lideri ai PSD sau PNL urmăreau evoluția prezenței la referen­dum din fiecare județ, pentru a putea lua deciziile de mobilizare a populației spre secțiile de vot (vezi autocarele care s-au plimbat între județe).
Potrivit procurorilor DNA, acest sistem era compus din mai multe servere, un soft și un call-center. Sistemul a fost conceput pe trei paliere, pe o structură piramidală. Primul palier era constituit din aproximativ 14.000 de utilizatori care erau conectați la sistem prin intermediul telefoanelor mobile.
Aceștia transmiteau periodic numărul votanților dar și cum votau aceștia, încăl­cându-se astfel secretului votului, menționat în Legea referendumului.
Un al doilea palier al sistemului infor­matic era creat special pentru liderii partidului care coordonau activitatea în județe.
Al treilea palier, în vârful piramidei, era sistemul de comandă unde acționa Liviu Dragnea.
DNA spune că transmiterea datelor privind prezența în secțiile de vot în afara celor transmise către BEC reprezintă o încălcare a legii.
Procurorii mai spun că Dragnea și-a folosit influența de șef de partid pentru a obține o prezență minimă de 60% la refe­rendum. Procurorii spun că Dragnea a utilizat un sistem informatic prin care a încercată să mărească artificial numărul de votanți. Iată ce precizează DNA:
„În rezoluția de începere a urmăririi penale, procurorii au reținut că există indicii temeinice că, în calitate de secretar general al unui partid politic, învinuitul Dragnea Nicolae Liviu și-a folosit influența și autoritatea funcției în vederea obținerii unui folos nepatrimonial pentru partid, respectiv a unei prezențe de minimum 60 % la votul de la referen­dumul din 29.07.2012, care să garanteze validarea acestuia. Astfel, acesta a inițiat o asociere formată din nume­roase persoane (președinți și membri ai sec­țiilor de votare coordonați de responsabili locali și județeni, președinți de organizații județene și locale, precum și primari ai partidului), iar scopul asocierii era săvâr­șirea de infracțiuni prevăzute de Legea nr.3/2000 privind organizarea și  referen­dumului.
În acest sens, a fost utilizat un sistem informatic complex ce permitea unui număr restrâns de persoane să obțină, în timp real, informații despre numărul de votanți și modul cum s-a votat în secțiile de votare. Astfel, oră de oră, coordo­natorii partidului aveau reprezentarea prezenței la urne, identificând secțiile de vot cu prezență slabă.
Sistemul informatic a asigurat comu­nicarea de date, mesaje, ordine și recomandări cu conținut ilicit, destinate coordonatorilor și/sau membrilor secțiilor de votare și altor persoane, în vederea măririi artificiale a numărului de votanți.“
Având în vedere acuzațiile și dovezile existente la dosar, nu e greu de ghicit de ce a ținut morțiș domnul Dragnea să se afle pe listele la alegerile parlamentare din 9 decembrie și de ce l-a convins și pe Antonescu să vină să candideze în Teleorman, asigurându-l că poate dormi cât vrea că tot va câștiga colegiul.

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.