Home Actualitate Corneliu Dobrițoiu vrea să jefuiască Ministerul Apărării

Corneliu Dobrițoiu vrea să jefuiască Ministerul Apărării

DISTRIBUIŢI

Ministrul apărării, liberalul Corneliu Dobrițoiu, candidat din partea USL pentru un post de senator în Colegiul 11 București, nu pierde nicio ocazie pentru a ne vorbi despre grija sa pentru armată, pentru bugetul vlăguit al acestei instituții fundamentale a statului și bineînțeles pentru soldații români gata să se sacrifice oricând pentru țară, chiar dacă au solde mici și dotări învechite. Asta la nivel de declarații , pentru că prin acțiunile sale Corneliu Dobrițoiu dovedește că nu respectă instituția pe care o conduce vremelnic, din moment ce nu a avut nicio reținere să dea în judecată tocmai ministerul pe care-l conduce. Motivul acțiunii sale e cât se poate de simplu, dar și jenant pentru un om politic care ne vorbește zilnic de interesul național. Este vorba de bani. ?ê?£i nu puțini, dacă ne gândim că ministrul apărării cere din bugetul cârpit al instituției pe care o conduce peste un miliard de lei vechi. Asta în vreme ce se plânge în public de faptul că armata nu are bani de dotări, de solde sau de echipamente de calitate pentru militarii români. Ministrul Dobrițoiu, cel care ne dă astăzi lecții de patriotism și morală , cerându-le bucureștenilor să-i acorde și votul lor pentru un fotoliul călduț de senator, a dat în judecată Ministerul Apărării Naționale la Tribunalul București nr. dosar 12876/3/2012,  pentru a-și readuce pensia de general la nivelul anului 2010, respectiv la suma de 4.855 de lei pe lună. O sumă frumușică, pe care Dobrițoiu dorește să o adauge la salariul de ministru de circa 6000 de lei pe lună, că doar nu e așa simplă viața de ministru. Nu știm dacă ministrul apărării reușește să încaseze și salariul de la stat și pensie  întrucât  Legea 329/2009, care interzice cumulul pensie-salariu, este încă în vigoare. Având în vedere faptul că solicitarea noastră adresată către   Casa de Pensii a MAPN , în care ceream să ni se precizeze dacă ministrul a a renunțat la pensie odată cu numirea în guvern, a rămas fără niciun răspuns, e lesne de înțeles cum funcționează lucrurile în minister, mai ales când vine vorba de banii lui dom ministru. Un lucru e clar, nesătulul Dobrițoiu dorește lunar indemnizația de senator de peste 4000 lei, 10000 lei cheltuieli cu birou parlamentar, salariul de ministru în jur de 6000 lei. ?ê?£i credeați că-i ajung 20.000 lei pentru el și birouașul lui? Nu, el vrea încă 3200 lei lunar la pensioară.

Un ministru superbogat: vilă de lux, casă de vacanță și bijuterii de zeci de mii de euro

Văzând cum luptă Dobrițoiu în justiție chiar cu ministerul pe care-l conduce pentru a-și mări pensia ai crede că bietul om are probleme reale de subzistență. 
Nu se poate spune că generalul Dobrițoiu este muritor de foame, dacă avem în vedere declarația de avere postată de candidatul USL  în colegiul 11 din Capitală. Împreună cu soția, ministrul Corneliu Dobrițoiu a agonisit un apar­tament de lux, de 168 de metri pătrați, pe șoseaua Nordului din Capitală, dar a ridicat și o casă de vacanță întinsă pe o suprafață de 394 de metri pătrați în comuna Găneasa, Ilfov. Militarul nu are autovehicule sau alte bunuri de valoare dar deține bijuterii de 20.000 de euro(!). Potrivit datelor oficiale, nici pe departe nu se poate afirma că onor ministrul apărării trăiește cu grija zilei de mâine, mai ales dacă punem la socoteală și veniturile soției, manager general la o firmă care asigură subansamble și piese de schimb pentru motostivuitoare. Viorica Dobrițoiu care derulează con­tracte importante cu statul printr-o serie de instituții, a obținut un venit anual de 75.520 de lei. Prin urmare, familia poate trăi decent și fără pensia majorată a lui Corneliu Dobrițoiu pentru care acesta nu a ezitat să dea în judecată MApN.

Militant pentru drepturile sale, Dobrițoiu cere peste un miliard de lei MApN-ului

Așadar, demersul ministrului de a da în judecată chiar instituția pe care o reprezintă nu pare a fi unul mânat de o situație financiară precară, precum a sutelor de pensionari MApN care au deschis procese similare și pe umerii cărora plângea cu lacrimi de crocodil Dobrițoiu .“Toți au avut rate la bănci, probleme familiale grele nerezolvate care au fost bazate pe un anumit volum al câștigurilor și s-au trezit dintr-o dată puși în fața unor probleme existențiale, unii dintre ei știți că s-au prăpădit din nefericire“, a declarat Dobrițoiu în cadrul unei audieri la  Comisia de Apărare din Parlament. În numele acestor pensionari, Dobrițoiu anunța că va face totul pentru a le reîntregi pensiile. Până atunci însă, s-a decis să facă toate demersurile pentru a-și reîntregi personal pensia, chemând în justiție instituția pe care o conduce.
În procesul în care ministrul a chemat în judecată Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale și Comisia de Contestații din cadrul MApN, contestând reducerea pensiei și pe cale adminis­trativă, Corneliu Dobrițoiu solicită anularea a două decizii prin care pensia sa a fost micșorată de la 4855 lei la 1638 lei lunar. Corneliu Dobrițoiu a mai cerut Tribunalului Bucu­rești menținerea deciziei sale de pensionare din anul 2006 și reluarea plăților la valoarea anterioară lunii decembrie 2010, dar și obligarea ministerului la achitarea diferențelor la plata pensiei calculate de la data când pensia i-a fost tăiată  până când va obține o decizie favorabilă în justiție. Un „mizilic“ de vreo 115 812 lei, conform calculelor făcute pentru perioada ianuarie 2011-decembrie 2013 când ar urma să înceapă procesul.
Oare cu ce se crede el mai presus decât restul pensionarilor care au prestat o muncă asemănătoare lui și care acum se chinuie să trăiască dintr-o amărâtă de pensie? Sunt profesori, medici, ingineri pensionari ale căror pensii nu sar de 1500 lei. Oare subalternii lui care ar trebui să reprezinte Ministerul la Tribunalul București împotriva lui Domn' Ministru cât vor fi de bătăioși? Având în vedere că a anulat și gradul onorific de Colonel acordat lui Gică Hagi, Dobrițoiu pare cam răzbunător.

Dobrițoiu îndrăgostit. De banii statului

Faptul că ministrul liberal Corneliu Dobrițoiu, candidat USL în Colegiul 11 din Capitală , este extrem de grijuliu cu interesele personale nu reprezintă o noutate. Potrivit unor documente prezen­tate în urmă cu câteva zile de Eveni­mentul zilei, în perioada în care a fost secretar de stat în ministerul Apărării, Corneliu Dobrițoiu ar fi fost implicat în activități de lobby în favoarea unor firme care doreau obținerea unor contracte cu acest minister. Astfel, conform evz.ro, la negocierile dintre Romtehnica și Lockheed Martin cu privire la radarul „Gap Filler“, Dobrițoiu le-ar fi spus membrilor comisiei de selecție că pot să-și înainteze demisiile dacă nu semnează contractul. Se pare că Dobrițoiu ar avea o relație „apropiată“ cu directorul repre­zentanței în România a firmei Lockheed.  De asemenea, în 2007, când procedura de achiziție a unor amfibii blindate nici nu fusese declanșată, Dobrițoiu s-a dus la Uzina Mecanică din Moreni și a anunțat că MapN va atribui contractul pentru 250 de transportoare și 174 vehicule ușoare firmei MOWAG. Documentul prezentat de evz.ro  susține că, anterior, transpor­toarele Piranha fuseseră achiziționate „la prețuri mult superioare celor oferite de Uzina Automecanică Moreni“, ceea ce ar alimenta suspiciunile de favorizare a celor de la MOWAG. Un an mai târziu, în iunie 2008, a vizitat firma Elbit, din Israel, și, ulterior, a prezentat ministrului Apărării un raport în care recomanda analizarea oportunității încheierii unui contract de tip leasing operațional pentru sistemele UAV (avioane fără pilot) produse de această companie. Potrivit documentului primit de redacția EvZ, reprezentanții Elbit ar fi avut acces la documente strict secrete ale departa­men­tului pentru politica de apărare, refe­ritoare la bugetul alocat unor programe. În plus, în cadrul procedurilor de achiziție a avioanelor fără pilot, specificațiile din caietul de sarcini au fost redactate după cele ale produselor Elbit.
Conform acelorași documente, mili­tarii din aparatul de lucru al ministerului se plâng că delegațiile oficiale care sunt primite de ministrul Apărării au în program o masă la restaurantul Collage, unde proprietară este chiar doamna Viorica Dobrițoiu, soția demnitarului liberal.
„În listele de decontări ale minis­terului pot fi identificate facturile de la masa de la restaurant“, se arată în același document în care  se susține de asemenea  că, dacă ar deveni publice, s-ar afla că aceste facturi „au multe zerouri în coadă“.
În baza tuturor acestor informații, decizia lui Corneliu Dobrițoiu de a da în judecată ministerul pe care-l conduce, cerând peste un miliard de lei vechi, confirmă o dată în plus că pentru demnitarul liberal care dorește acum să devină și senator interesul personal este mai presus de interesul național.

 

Mihaela Dobrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.