Home Politic Crin nu a dat doi bani pe Dobroțoiu și a cedat Apărarea...

Crin nu a dat doi bani pe Dobroțoiu și a cedat Apărarea la PSD

DISTRIBUIŢI

Chiar dacă părea că Antonescu se va bate pentru ministrul său al Apărării, Corneli Dobrițoiu, pentru ca acest portofoliu să nu ajungă în mâinile lui Gabi Oprea, liderul PNL a făcut troc politic avantajos cu Ponta. Ministerul Apărării pentru cel al Internelor. Astfel, Mircea Dușa a trecut de la Interne la Apărare iar primul portofoliu a mers către PNL care ulterior i l-a dat pe tavă lui Radu Stroe. Un politician uns cu toate alifiile și mult mai apropiat de Crin decât Dobrițoiu care nu era în PNL decât un sponsor generos. În plus, de-a lungul anilor, cei care au avut Ministerul Internelor au beneficiat de multe favoruri din partea acestei structuri în lupta cu adversarii politici. Înainte ca USL să câștige alegerile, presa a vehicular numele lui Sorin Roșca Stănescu pentru preluarea acestui portofoliu. Experiența sa în șantaj asupra unor oficiali, demonstrată în cazul fostul șef al ANI Cătălin Macovei, fiind un exemplu în acest sens. Astfel, Mircea Dușa a fost transferat de la Interne la Apărare deoarece PNL a avut prima opțiune pentru unul dintre aceste două ministere și a decis să îl propună pe Radu Stroe la Interne, spunând că pentru partidul liberal este important să dețină acest minister, a declarat miercuri liderul PSD, premierul Ponta. "Eu am fost foarte multumit și de Dușa la Interne, și de Dobrițoiu la Apărare, dar în momentul în care PSD a avut o nouă funcție de viceprim-ministru am discutat cu colegii liberali despre cele două ministere de forță, Internele și Apărarea, și am spus " Voi sunteți primii care aveți dreptul să alegeti ce credeți că din punctul de vedere al PNL este mai important". Domnul Antonescu și colegii liberali au spus "Pentru noi este important să avem Ministerul de Interne condus de Radu Stroe" și atunci am spus ca Dușa să meargă la Ministerul Apărării, pentru că mi s-ar fi părut incorect să-l scot pur și simplu din Guvern", a relatat Ponta la Antena 3.

Dragoș Stănculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.