Home Actualitate Sebastian Bodu susține că Becali se teme că Hrebenciuc vrea să-i ia...

Sebastian Bodu susține că Becali se teme că Hrebenciuc vrea să-i ia Steaua

DISTRIBUIŢI

Europarlamentarul Sebastian Bodu susține că Gigi Becali își dorește sa părăsească Penitenciarul Jilava chiar și pentru scurt timp de teamă că apropiații sai îl vor trăda, iar Viorel Hrebenciuc ii va fura clubul Steaua.
Fostul șef al ANAF afirma, într-un interviu acordat pentru  ProSport, ca în urma „unei deducții logice“ reiese ca Viorel Hrebenciuc dorește să fure Steaua după condamnarea lui Becali.
„Hrebenciuc a fost mereu apropiat de Steaua, nu cunosc gradul de implicare. Steaua e interesantă și ca business pentru ca are palmares, dar și ca modalitate de a-ți face imagine. Iar acest lucru, asociat cu politica, iți conferă o mare influență. Nu mai vorbesc de banii pe care ii atrage, fie din bilete, drepturi tv sau competiții europene. Nu am informații în plus ca Steaua va intra pe mâna lui Hrebenciuc, am făcut doar o deducție logica“, a spus Bodu.
Din acest motiv, susține Bodu, Becali și-ar dori sa iasă pentru scurt timp din Penitenciarul de la Jilava, pentru a putea trece clubul pe numele sau.
„?ê?£tiți de ce vrea Gigi Becali să iasă fie si pentru câteva zile din închisoare? Dorește să-și treacă acțiunile de la Steaua înapoi pe numele lui! Alt motiv nu are! Cu terenurile… piața e moarta, echipa e cel mai important activ al sau. El trebuia sa dovedească motivele pentru care vrea sa fie eliberat. Asta cu afacerile nu ține, de ce? Trebuia să demonstreze că între data condamnării si data cererii de eliberare a intervenit un eveniment economic care necesita prezența personală a condamnatului. Nu s-a întâmplat un astfel de eveniment, iar acțiunile Stelei nu sunt ale lui, deci nu putea sa invoce nimic legat de club. „Finanțator“ nu e o calitate juridica“, a mai precizat Bodu.
Conform  spuselor lui Bodu, Becali s-ar teme ca nepoții săi, adevărații patroni din acte ai clubului Steaua, l-ar putea trăda.
„Presupune persuasiune, problema e că acei nepoți pot vinde acele acțiuni ca sunt ale lor si, când cineva iți pune niște milioane în brațe, nu știi cum reacționezi. De asta ii e frica lui Gigi Becali“, a conchis Bodu.
În ultima vreme au apărut informații conform cărora familia Hrebenciuc ar sprijini financiar clubul Steaua. În plus, avocatul care a făcut dosarul de apărare pentru Steaua la UEFA a susținut de asemenea că a fost angajat de familia Hrebenciuc.

Mihaela Dobrescu

Dacă ți-a plăcut articolul, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.