Actrița americană Sharon Stone va juca pentru prima dată un rol principal într-un serial TV, intitulat „Agent X“, produs de postul american TNT și coordonat de William Blake Herron, scenaristul francizei de succes dedicate agentului secret Jason Bourne.
În „Agent X“, Sharon Stone va interpreta rolul lui Natalie Maccabee, prima femeie vicepreședinte al SUA. La preluarea mandatului, aceasta își va da seama că munca sa presupune protejarea constituției SUA în caz de forță majoră. Ea va fi ajutată de șeful său de cabinet, dar și de un misterios „Agent X“. Sharon Stone nu a jucat niciodată un rol principal într-un serial TV. Ea a mai apărut în filmul produs de HBO „If These Walls Could Talk 2“ (2000), în trei episoade ale serialului „The Practice“ și a avut mici apariții în serialele „Will & Grace“, „Roseanne“ și „Law & Order: SVU“.
Sharon Stone este actriță și producătoare de film. Ea s-a remarcat în filmul „Total Recall“ (1990), în care a jucat alături de Arnold Schwarzenegger.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane