Miercuri 16 aprilie 2014
 
ŞTIRILE ZILEI:
 
 
Închideri Imprimare E-mail
Scris de Tia Şerbănescu   
Cod portocaliu de ninsori și viscol în jumătate de țară. Se guvernează în condiții de iarnă, cu vizibilitate extrem de redusă. Nu se vede nimic. Grupul de criză organizată  format la MAI sub conducerea vicepremierului Oprea, a fost destructurat de autoritați - care nu și-au dat seama când trebuie inchise autostrăzile așa că le-au deschis și închis la întimplare permițând impru­denților să se troienească. Premierul  a apărut lângă Oprea pentru a transmite „mesaje foarte clare“ despre situația confuză.

Toată lumea e în dis­pozitiv, să fie foarte clar, poliția are toată autoritatea din partea mea de a opri circulația,  e un efort colec­tiv, la parametrii maximi iar cumătrul Oprea l-a îngânat: „am un mesaj foarte clar pentru cetățeni să nu plece de-acasă, de aici nu pleacă nimeni în frunte cu mine, cine nu e prezent la datorie, pleacă acasă: Păi, e deja acasă dacă nu e prezent. Dna Rovana Plumb a pre­cizat cum funcționaeză dispozitivul: „când bate vân­tul transversal, se închi­de drumul“.
Vântul a bătut trans­versal peste tot așa că A1, A2, A3 (Autostrăzile, nu Antenele) au fost închise după ezitări în care nu se știa de unde bate vântul. C-așa-i în politică. După ce-a recunoscut eșecul inter­venției în Apuseni, pr­emierul a primit felicitări de la PSD care i-a lăudat „promtitudinea“. Cum șeful PSD e chiar dl. Ponta rezultă că s-a felicitat singur pentru eșecul din care șeful IGSU, Burlui, a demisionat scoțând dife­rențele în relief: „Așa cum iarna nu-i ca vara, la munte nu-i ca la câmpie“. Uite este că și-a dat seama și Burlui, cu mintea cocoșului, că-i greu la deal și rău la vale. Și cumplit în Capitală - unde primarul Oprescu n-a dat cu sare ca să nu strice gustul zăpezii.
În timpul viscolului, când vântul bătea trans­versal, dna Plumb împreună cu dnii Arafat și Sandu s-au adăpostit la A3 (Antena, nu Autostrada) și la Ghiță TV unde li s-a oferit ceai cald și pături. Citind transversal raportul MCV pe Justiție, despre care dl Boc a zis „că-i o moțiune de cenzură la adresa guvernului“, dl Ponta l-a înțeles ca o felicitare pentru „progresele importante“ - realizate însă exact de instituțiile (ANI, DNA, ICCJ, CCR) împo­triva cărora luptă USL în mod constant. Acum le-a confiscat și felicitările! Singura noutate a visolului din acest an ar fi că n-am mai auzit exasperantul cli­șeu cu „Generalul Iarnă“ S-a considerat că generalul Oprea e suficient: „Nimeni nu doarme, toți sunt plecați în zona de competență“. Unde? Căci zona lor de competență n-a fost desco­perită. Din pudoare.
Citeaza acest articol pe saitul tau

Comentarii (15)
RSS comments
1. 26-01-2014
Savuros !
Scris de legionnaireronin
2. 27-01-2014
Excelent articol
Aș spune chiar „felicitări” dacă n-aș avea teama că se confundă cu cele ale miniștrilor... :grin
Scris de Mara Popa
3. 27-01-2014
Şi la ăia !
Nu am antenele , i-am văzut numai la tv Ghiţă la ora 20:10
Scris de micutu204
4. 27-01-2014
Irealitate
Dupa cum se vede dl. Ponta isi atribuie felicitari care sunt pentru altii (precum in actualul MCV) iar cand a fost huiduit in direct la Cluj a considerat ca huiduielile erau adresate Mitropolitului. E limpede, omul asta nu traieste in Realitate.
Scris de pensionara
5. 27-01-2014
Umor negru....
E atat adevar si atata durere.....
Scris de CojanRodica
6. 27-01-2014
Mirare !!!!!!!!!!!!!!!
Imi poate spune si mie cineva de ce PM-Ponta n-a mai dat mina cu o personalitate nepolitica sau politica in ultima luna? 
 
Oo/ps: 
sau nu vrea el?
Scris de Inorogul
7. 27-01-2014
felicitari presa libera!
Multumim,stimata doamna Tia Serbanescu, pentru curajul si profesionismul dvs, pe langa umorul amar de buna calitate.E o placere sa va citesc articolele
Scris de Lucia
8. 27-01-2014
Articol excelent
Doamne dar unde vom ajunge cu acest govern? o realitate crunta ...fara sperante de viitor...
Scris de Nina
9. 27-01-2014
Excelent
Ce pacat ca alegerile sunt tocmai in luna mai. Pana atunci toate astea vor fi fost deja uitate pe principiul "lasa ca nu a fost chiar asa..."
Scris de sartorius
10. 27-01-2014
EXCELENT ARTICOL,
ca INTOTDEAUNA.Felicitari si admiratie d-na Serbanescu !
Scris de speranta
11. 27-01-2014
Iarna si zapada
Mare zarva , celula de criza (mai  
bine de groaza) cu talibanii semi-  
analfabeti dari imbracati de case 
mari de moda care conduc cu greu tarisoara.Cum s'or descuca 
nordicii cu 6,7 luni numai de viscol si zapada.Asta nu mai stie marele mincinos ponta..Rusine!!!!!!!
Scris de Indignatul
12. 27-01-2014
comentariu
Multumesc D-na Tia Serbanescu de modul cum descrieti evenimentele si de profesionslismul de care dati dovada.Bine ati revenit printer noi
Scris de NT VAILATI CANTA
13. 27-01-2014
Chapeau, doamna Tia!
Lady, ca de obicei, excelent!
Scris de misu
14. 27-01-2014
Jos palaria,Doamna .
Va mulțumesc ptr.toate articolele excelent scrise.
Scris de Oct.Calatanul,
15. 27-01-2014
Comentariu
Stimata doamna aveti umorul in sange. Va urmaresc gandurile scrise de multa vreme si va informez ca intru pe acest jurnal special pentru a va citi. Ma asociez punctelor dv. de vedere, pentru ca stiti "a combate" ca la carte si, asemeni doamnei Lelia Munteanu, dispuneti de un dispozitiv de produs rasul sau surasul extrem de performant. Ceea ce ma surprinde placut este tonul si calitatea comentatorilor dv., spre deosebire de cei mai multi care o comenteaza pe doamna Lelia. Aceia par platiti de cineva ca sa ulilizeze clisee decupate din aripile dure ale galeriilor de fotbal. Sa ne traiti sanatoasa multi ani de acum in colo.
Scris de Cititor amuzat

Scrie un comentariu
    Nume:
    Titlu:
    Commentariu:




    Alte articole scrise de acelaşi autor:


     
    "Curentul" in format pdf

     
    Arhiva 2014

     
    SC Dramiral Media Group SRL.
    Copyright © SC Dramiral Media Group SRL. Toate drepturile rezervate.
    Programare si design www.spider.ro