Home Actualitate Război între Palate. Băsescu și Ponta, arbitrați din nou de Curtea Constituțională

Război între Palate. Băsescu și Ponta, arbitrați din nou de Curtea Constituțională

DISTRIBUIŢI

Noul meci din Palate ar putea conduce la o situație de blocaj instituțional în România, într-un context extern în care stabilitatea politică internă ar fiecărei țări din regiune ar trebui să fie un criteriu de bază. Totul a plecat după ce PSD s-a debarasat de PNL de la guvernare și au vrut să urce în barca puterii pe cei de la UDMR, fără însă să-și asume în noul program de guvernare concesiile pe care PSD le-a făcut UDMR-ului pentru a-și asigura aportul maghiarilor la voturi în Parlament. Un bagaj politic pe care Kiseleff-ul a vrut să-l vrut să-l „omită” și să nu și-l asume ca zestre politică  în timpul guvernării. Numai că momentul a fost speculat de președintele Traian Băsescu care nu a fost de acord cu mișcarea din vârful degetelor pe care PSD-ul a încercat să o facă, după ce social-democrații au invocat la răsturnarea guvernului Ungureanu, tocmai concesiile la UMF Târgu Mureș pentru UDMR. ?ê?£eful statului i-a cerut lui Ponta să prezinte și să-și asume într-un program politic învoiala cu maghiarii, nu doar să vină în Parlament cu noii miniștri și apoi ca aceștia să depună jurământul la Cotroceni. Înainte ca Ponta să ceară votul Parlamentului pe noua structură a Guvernului, președintele Traian Băsescu a propus asumarea răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, el spunând că se poate face excepție, prin decizia BP reunite, de la termenul de 5 zile pentru așteptarea observațiilor la program și asigurând că imediat după asumare numește miniștrii. "Eu cred că majoritatea poate face excepție și dacă Birourile Permanente reunite hotărăsc se poate fără a se sta cinci zile pentru depunere de observații pe program, cu certitudine și plenul va accepta acest program", a afirmat șeful statului. El a mai spus că l-a asigurat pe premier că "până mâine dimineață la ora 6.00" pot fi rezolvate cele două probleme – asumarea răspunderii Guvernului pe noul program și desemnarea prin vot a noilor miniștri. "La orice oră am disponibilitatea emiterii decretelor si a depunerii jurământului de către noii miniștri", a mai afirmat Băsescu.

?ê?£efului statului și PDL cer transparență și asumare pe acordul USD-UDMR

?ê?£eful statului a invocat articolul 114 din Constituție ce da posibilitatea Guvernului să își asume responsabilitatea pe o lege, pe un program și pe o declarație. „Eu i-am prezentat variantele care pot fi: un atac din Parlament, conflict interinstituțional… Nu merge "Dă-i că merge și-așa", avem nevoie de puțină rigoare. Guvernanții trebuie să arate poporului contractul”, a spus Băsescu. El a completat că forțarea unui vot în Parlament pentru noul Guvern fără modificarea programului de guvernare produce riscul atacării la Curtea Constituțională de către 50 de parlamentari – "ceea ce se va întâmpla" – și al unui conflict constituțional Președinție – Parlament. La rândul lor, reprezentanții PDL au anunțat ieri că vor vota împotriva învestirii Guvernului Ponta III și va ataca la Curtea Constituțională, motivând schimbarea programului de guvernare odată cu formarea USD și a acordului semnat cu UDMR. "PDL, consecvent principiilor lui, a anunțat încă de ieri după ședința Colegiului Director Național că va vota la vedere împotriva Guvernului Ponta III, pentru motive pe care o să le prezint în plen", a declarat Vasile Blaga la finalul unei întâlniri a grupurilor parlamentare reunite ale PDL. El a mai spus că PDL va depune la Curtea Constituțională o sesizare împotriva Guvernului, având deja numărul de semnături necesare.

Ponta merge înainte în Parlament

Ponta nu a dorit ieri să ia în calcul varianta propusă de la Cotroceni, și le-a spus jurnaliștilor, imediat după conferința de presă a președintelui Băsescu că îi așteaptă „în 10 minute la Plen”, lăsând de înțeles că nu va merge pe varianta șefului statului.  În jurul orelor 15.00, Ponta a venit în plenul Parlamentului, acolo unde a declarat că speră ca președintele Băsescu să accepte noul Guvern. El a mai adăugat că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituție privind strict schimbarea compoziției politice a Guvernului și că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012. El a arătat că, în baza unei decizii a Curții Constituționale, hotărârile Parlamentului, inclusiv de validare a noului Guvern, sunt obligatorii pentru președinte, iar un refuz al acestuia presupune încălcarea gravă a Constituției, după care i-a rugat pe parlamentari să dea un vot de încredere tinerilor propuși pentru funcția de ministru.  În schimb, PNL a anunțat că nu va vota învestirea noului cabinet Ponta, deoarece noul Cabinet propus de Victor Ponta se poate numi "Boc 7" sau "Guvernul Ponta – Boc", menționând că este format prin traseismul folosit în regimul Traian Băsescu și aplicat de PSD în prezent. În cazul în care noii miniștri nu vor depune jurământul la Cotroceni, miniștrii interimari pot funcționa în acest mod, conform Constituției, doar 45 de zile de la înregistrarea demisiilor precedenților miniștri, lui Gabriel Oprea expirându-i interimatul la MAI pe 8 martie.
În cele din urmă, guvernul Ponta III a primit, ieri, votul Parlamentului, fiind întrunite 346 opțiuni favorabile, în timp ce 192 senatori și deputați s-au exprimat "împotrivă", susțin surse parlamentare. Pentru validare erau necesare minimum 288 de voturi.

Dragoș Stănculescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.