„Povara de pe umerii mei e uriașă. Oamenii și-au spus speranța în mine și mi-e aproape imposibil să mai dorm noaptea. E ca un strigat din foarte multe piepturi”. Ei bine, cel care se vaită astfel nu este Atlas, străvechiul erou al mitologiei eline ci histrionul Mircea Diaconu, unul dintre cele mai jalnice personaje cu care ne-a pricopsit jalnica noastră democrație. Care o fi „povara” de pe umerii lui atletici care nu-l mai lasă să doarmă noapte? ?ê?£i mai ales, care ar putea fi „strigătul din foarte multe piepturi” despre care bălmăjește el? Sincer vorbind, nu este vorba despre nici un „strigăt” al unor mulțimi entuziaste ci doar doar propriul lui mârâit de maidanez hămesit care, cu niciun chip, nu se dă dus din fața măcelăriei. Iar în cazul lui, „măcelăria” este scârbavnica politichie dâmbovițeană, pe lângă care se gudură încă de pe vremea regimului comunist. Dar, încă de pe atunci, Mircea Diaconu a fost exact ceea ce este și acum: un „fripturist” nehalit care, de dragul „ciolanului” și-a schimbat stăpânii mai des decât șosetele. Povestea cu uriașa „povară” pe care o cară pe umeri a debitat-o de curând când, în fapt de seară, când s-a prezentat la Biroul Electoral Central pentru a-și depune listele de semnături de la cetățenii care s-au arătat favorabili candidaturii sale, ca independent, pentru Parlamentul European. La „solemnitate” a participat și Cezar Avrămuță, ciudățenia bărboasă și hirsută care, deși își spune „stegarul dac” a venit, și el, acolo însoțit de drapelul tricolor al României pe care l-a fluturat de mama focului. De fapt, toată povestea, deja cunoscută de opinia publică, se învârte în jurul candidaturii lui Mircea Diaconu pentru un fotoliu de parlamentar european. După cum bine știm, până de curând, actorul a fost membru al Partidului Național Liberal care l-a și trimis în Parlamentul României, iar la un moment dat l-a cocoțat chiar și în fruntea Ministerului Culturii. Toate au fost bune și frumoase până în momentul în care ANI l-a declarat incompatibil, motiv pentru care el nu mai are voie să dețină funcții de conducere până în anul 2015. În urma acestei decizii actorul și-a dat demisia din funcția de ministru. În plus, tot pe motiv de „incompatibilitate” el nu a mai intrat în Parlament. Dar asta nu prea contează pentru el și susținătorii lui: chiar dacă Parlamentul României nu mai este de nasul lui, Diaconu este numai bun să ne reprezinte în Parlamenul European. De parcă Adrian Severin nu ne-ar fi făcut de râs îndeajuns de mult, Mircea Diaconu este gata să-i preia „ștafeta” și să îngroașe lista românilor care, deși au probleme cu justiția, se înghesuie de zor la porțile instituțiilor europene. După ce și-a depus la Biroul Electoral Central vrafurile de hârtii cu semnăturile susținătorilor săi Mircea Diaconu a spus asistenței că a strâns peste 125 de mii de semnături dar și că, în plus, ar mai fi încă aproximativ 50-60 de mii care nu au fost conforme, nefiind completate pe formulare originale, iar pe acestea le va păstra acasă. Iar în ceea ce privește viitorul candidaturii sale, actorul a afirmat că „Mai departe sunt proceduri legale, Biroul Electoral Central își va face analizele, va da un verdict probabil în curând.”
El știe însă una și bună: vreau în Parlamentul European. Iar după ce și-a dat demisia din PNL el s-a dus, cu arme și bagaje în tabăra Antenelor lui Dan „Felix” Voiculescu, ai cărui „țambalagii” mediatici i-au plâns de milă și l-au ajutat până în pânzele albe. Acum, Mircea Diaconu pare a fi ajuns în postura de a confirma, în propria lui viață, câteva replici din filmul „Filantropica”. Acolo, neuitatul George Dinică îi oferise o lecție de viață pe care, fidel învățată, i-a devenit un veritabil „program politic”: „Băiatul ăsta vrea să fie cineva, băiatul ăsta vrea să învețe meserie. Există trei meserii de bază în lumea asta: „Bogăția, sărăcia și sexul, dar din dragoste și din scris mori de foame, idiotule!” Iar altă învățătură pe care pretendentul la scaunul de europarlamentar a deprins-o la fel de bine, este conținută într-o altă replică devenită și ea celebră: „Vino la mine și impresionează-mă, emoționează-mă, stoarce-mi o lacrimă, vorbește-mi despre fata cu chibrituri care vrea un apartamențel…Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primește pomană!”. O lecție neprețuită pe care el o aplică acum, când ne spune o poveste penibilă în care el ar fi un soi de erou solitar care se luptă cu toată lumea: „Sunt singur împotriva sistemului și vreau să-l înving.”
Mușcă mâna care ți-a dat să mănânci!
Odată intrat în politică, histrionul Mircea Diaconu s-a integrat rapid și a învățat, ca pe apă, toate legile după care ea funcționează. Iar una dintre cele mai perfide dintre aceste „legi” este cea care dictează clar: „mușcă mâna care ți-a dat să mănânci!”. La un moment dat, pentru câțiva ani buni, Diaconu a făcut parte din Consiliul Național al Audiovizualului, unde a fost propulsat de către PD, susținut, se pare chiar de Traian Băsescu. În plus, există informații conform cărora, tot Băsescu l-ar fi ajutat, pe vremea când era Primar general al Capitalei, să fie numit director al Teatrului Constantin Nottara. Dar asta a fost de mult, pe vremea în care Diaconu nu se mutase în tabăra liberalilor. Dar odată ajuns acolo, prima lui „țintă” politică a fost bineînțeles, conform „bunelor maniere politice” dâmbovițene chiar Traian Băsescu. În urmă cu ceva timp, pe când mai era, încă vicepreședintele PNL, Mircea Diaconu s-a văicărit, plin de parapon, într-o emisiune televizată: „M-am săturat să ascult ce debitează cetățeanul Băsescu Traian, c-așa se numește, ca în buletin. Pentru mine atâta este, un om cu un buletin în țara asta. Nu mai pot, nu mai suport. În loc să aruncăm la coș, noi, media, pe măsură ce debitează, trebuie aruncate la coș, aceste idei. A spus același lucru de un milion de ori. Rostogolește aceleași cuvinte. (….) Mă supără că o să-l ascultăm așa până își va termina mandatul. Iar dacă acest om, cetățean, își va termina mandatul normal, abia atunci România nu este stat de drept…dacă se va întâmpla așa, ca cetățean al acestei țări, mă voi simți umilit, învins.” Pe cuvântul lu matale de „fripturist” nea oportunistule? Cînd același cetățean Băsescu te împingea, aproape cu forța în cadrul CNA nu te mai simțeai „umilit” Ceva mai târziu, preluând, din voleu, veșnica obsesie a lui Dan Voiculescu privitoare la demiterea lui Băsescu, Diaconu și-a făcut și el auzit glasul pițigăiat: „Coabitarea s-a așezat în altă formă. Forma e <<unul latra, unul trece>> (…)sunt foarte de acord ca la început costurile suspendării erau mai mari, cu deranjul, acum costurile deranjului făcut de personajul acesta (Traian Băsescu) devin din ce în ce mai mari, astfel încât s-ar putea ca, pe traseu, să fie aproape obligatoriu să-l suspendăm.”
Cu dosul în toate bărcile
După Revoluție, Mircea Diaconu s-a plimbat, cu relativ succes prin toate „bărcile” posibile. Mai întâi s-a lipit de Alianța Civică, apoi a trecut la Alternativa 2000 a lui Varujan Vosganian, și-a încercat norocul la Primăria Capitalei, după care a trecut la PD, exact partidul care i-a pus în mână „franzela” postului de la CNA. Ulterior s-a reorientat către PNL, în care a stat atâta vreme cât liberalii i-au îndeplinit toate mofturile. Iar atunci când, speriați probabil de posibilele efecte politice negative pe care le-ar putea avea trimiterea lui în Parlamentul European, a plecat și de acolo, sub pulpana protectoare a Antenelor lui Voiculescu.
Aproape de „Guvernul Verdeț”
Ori de câte ori găsește pe cineva dispus să-i asculte balivernele, Mircea Diaconu se laudă că „Am fost membru PCR, am fost unul dintre cei mai tineri membri PCR, am fost făcut cu sila în anul II de facultate, după note, iar în 1989 eram un foarte bătrân membru de partid.” Ei, totuși că nu prea bătrân. Pe site-ul revoluționarului Marius Mioc există o înregistrare video a ședinței în care, la scurt timp după fuga soților Ceaușescu, fostul demnitar comunist Ilie Verdeț punea la cale un nou guvern. Un guvern care a durat exact 22 de minute. Acolo, apare și Mircea Diaconu care-și făcea și el de lucru pe acolo, iar la un moment dat a fost căutat chiar de Verdeț. Astfel, la un moment dat, pe la miezul nopții, vocea lui Diaconu este înregistrată în timp ce striga la ceilalți: „Liniște! Mai bine mergeți jos dacă sânteți așa viteji și să stați să ajutați să intre generalul Vlad! Mergeți jos la intrare! Hai, cine se simte bărbat! E important să vină generalul aici!”. Mda, poate că mulți au uitat dar, pe atunci, generalul Iulian Vlad era marele șef al Securității. Tot atunci, cineva, probabil că însuși Ilie Verdeț s-a interesat: „Mircea Diaconu, unde e?” Era și el pe acolo, grijuliu să-l ajute pe fostul comandat al Securității comuniste. Iar de acolo până la democrația post-decembristă nu a mai fost decât un pas.
Vasile Surcel
