Cei care mă cunosc știu prea bine că sunt o persoană tolerantă, iar în articolele scrise în cei peste 15 ani de presă n-am fost niciodată adepta tezelor naționaliste, deși instruirea mea ca istoric îmi arătase și fațetele neplăcute ale revizionismului maghiar. Am spus tot timpul că suntem în secolul XXI, în Europa civilizată, unde granițele teritoriale nici nu mai contează atât de mult. Această teorie constat că este valabilă doar la oamenii toleranți și de bun simț, care am certitudine că există cu sutele de mii și în rândul maghiarilor din România și Ungaria. Cu siguranță, aceștia nu se află printre personalul ambasadei Ungariei la București. Culmea ironiei, actualul ambasador, Fuzes Oszkar, a fost ani de zile ziarist la "Nepszabadsag", unul din cele mai importante ziare din Ungaria. Asta nu l-a împiedicat să-i ceară atașatului de presă al ambasadei, și el la rândul lui un diplomat, să mă amenințe că mă va da afară de la ziar și va face plângeri împotriva ziarului nostru la toate forurile internaționale. Repet, este vorba de un diplomat, oaspete în țara mea, unde-și permite să amenințe, ignorând și regulile diplomatice și pe cele de bun simț, pentru că nu înjuri cu vocea tremurândă de furie o femeie la telefon, mai ales că nu ne cunoscuserăm niciodată. Probabil, bunicul sau străbunicul său au fost în trupele lui Horty, numai astfel îmi pot explica atitudinea lui de suveran în țara mea.
Cu ce greșisem pentru a avea parte de acest tratament? Ziarul "Curentul" a avut "tupeul" să scrie despre susținerea de către statul maghiar a criminalului de război Wass Albert, ale cărui busturi se găsesc pretutindeni în Ardeal. În locul unui "drept la replică" civilizat, Ambasada Ungariei a găsit de cuviință să recurgă la amenințări. Și astfel, ieri, pentru prima dată în viața mea, timp de 10 minute, am fost de acord cu Vadim Tudor.
