Home Politic Secuii se pregătesc să arboreze drapelul autonomiei

Secuii se pregătesc să arboreze drapelul autonomiei

DISTRIBUIŢI

Consiliul Național Secuiesc (CNS) a solicitat ieri autorităților locale din județele Covasna, Harghita și Mureș să organizeze referendumurile oficiale pentru autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc pe data de 30 noiembrie, în aceeași zi cu alegerile parlamentare. Președintele CNS, Izsak Balasz, a declarat ieri că referendumul va fi urmat de o inițiativă legislativă cetățenească ce va fi înaintată viitorului Parlament al României, în vederea acordării autonomiei teritoriale Ținutului Secuiesc. Totodată, președintele CNS le-a cerut primarilor din cele trei județe să arboreze drapelul secuilor pe clădirile publice, ca un gest simbolic. La sfârșitul anului trecut, vicepreședintele CNS, Tulit Attila, a făcut un apel public ca instituțiile publice din Secuime să arboreze drapelul secuiesc, acesta fiind, în opinia sa, un prim pas spre dialogul social pe tema autonomiei Ținutului.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.