Săptămåna aceasta se împlinesc 20 de ani de la deschiderea Balconului luminat al Universității, două decenii de la nașterea Golaniei, singura zonă cu adevărat anticomunistă a Romåniei de atunci. Începånd cu această săptămånă, „Curentul“ va susține o campanie de mediatizare dedicată fenomenului Pieței Universității, va oferi publicului mărturiile unor vechi golani, fondatori și organizatori ai manifestației care a rămas un reper ce marchează una dintre cele mai ferme și mai îndelungate forme de protest anticomunist memorat de istoria contemporană. Memoria acestui eveniment a fost ocultată în fel și chip, celebra ceață a Televiziunii Romåne, pretext universal invocat în acea vreme pentru a se evita mediatizarea manifestației, învăluie încă fenomenul Piața Universității. Represiunea sălbatică a fost urmată de două decenii de manipulare și minciuni, de ocultare a adevărului în scopul protejării vinovaților Mineriadei, cei care poartă încă pe måini urmele sångelui vărsat de Armată, Poliție și minerii coordonați de reprezentanții feseniști, de securiștii aserviți conspiratorilor moscoviți ajunși în fruntea Romåniei cățărați pe cadavrele așa-zisei revoluții populare.
„Curentul“ va încerca să risipească ceața, bazåndu-se pe datele colectate deja, dar face totodată apel la vechii golani pentru a contribui la împărtășirea memoriilor și completarea mărturiilor ce privesc atåt manifestația Pieței Universității, cåt și Represiunea, Mineriada organizată de Ion Iliescu. Atåt la adresa redacției, cåt și pe adresa piatauniversitatii@mineriada.org pot fi trimise date, imagini, informații cu privire la istoria Pieței Universității.
Autorul acestui material a format primul dosar cu mărturii de acest fel, adunate la sediul Ligii Studenților, imediat după ieșirea din infernul de la Măgurele. Primele demersuri juridice împotriva agresorilor tot în acea perioadă au fost inițiate. Evident, procurorii au aruncat totul la coș.
Tradiția aruncării la gunoi a informațiilor care îl incriminau pe Ion Iliescu și gașca sa de complici a continuat pånă astăzi, iar actualii procurori ai statului romån au desăvårșit opera înaintașilor lor exoneråndu-l pe Ion Iliescu, printr-unul dintre cele mai josnice NUP-uri din istoria Parchetului. Conducătorul echipei de procurori care l-au albit pe Iliescu de sångele de pe måini, elodianusul Marius Iacob, tocmai a fost confirmat din nou pe post.
Încă sunt pe rol procese intentate de Asociația Victimelor Mineriadei, vor urma probabil și acțiuni la nivelul instanțelor internaționale, însă pånă la condamnarea de către corupta și/sau impotenta Justiție romånească a celor vinovați de crimele din iunie 1990 va mai dura. Pånă una alta, actuala și viitoarele generații de români au dreptul să cunoască dimensiunile crimelor săvârșite de guvernanții postdecembriști ai României împotriva poporului român.
Totodată, vom încerca să aducem la lumină aspecte mai puțin cunoscute legate de fenomenul Pieței Universității, date cunoscute de un număr restråns pe persoane implicate direct la acea vreme în segmentul de organizare a protestului, membri ai unei echipe formate mai mult sau mai puțin ad-hoc, care a muncit în umbră neîncetat. Unii dintre aceștia au fost ținta organelor de securitate de la vremea aceea, ba chiar și în prezent „beneficiază“ de o atenție informativă susținută.
„Iliescu și ai lui, trădătorii neamului!“
Urmași ai securiștilor anilor ‘90, cei care au fost armata tenebroasă a feseneului/pede- sereului/pesedeului, se află încă în multe dintre instituțiile statului, membri ai Rețelei cu care se lăuda recent încătușatul general/deputat/senator Cătălin Voicu, sluga supusă a generalului de patru stele Mitică Venicius Iliescu, la råndul său slugă supusă a lui Ion Iliescu.
Nu doar aceștia au fost slugile supuse ale lui Ion Iliescu. Aproape întreaga clasă politică a Romåniei este tributară, într-un fel sau altul, lui Iliescu. Inclusiv actualul șef al statului, Traian Băsescu, care s-a lepădat totuși de satană cu ani în urmă, moment din care a început să aibă necazuri ce continuă și azi și vor continua pånă cånd va crăpa Rețeaua cu tot cu cårpa kaghebistă din vårf.
Cei care l-au votat pe Ion Iliescu, fie ei imbecili sau manipulați, au fost primii spoliați de sistemul reprezentat la vårf de bătråna cårtiță kaghebistă. Cei care răgeau, cu mințile tulburate, „nu ne vindem Țara!“ și „Jos le-gio-narii!“, lozinci diversioniste lansate de FSN, au fost fripți și trași în țeapă de haita lui Iliescu.
Avertismentele lansate de cei care îl contestau pe Ion Iliescu și gruparea sa moscovită în Piața Universității, a tinerilor „legionari“ care strigau „Iliescu și ai lui, trădătorii neamului!“, „Țineți minte cinci cuvinte: e mai rău ca înainte!“, s-au adeverit din păcate.
Statul fesenist a fost un instrument de jefuire månuit de nomenclaturiștii, securiștii și activiștii comuniști, o adevărată tagmă a jefuitorilor, care au devenit baza oligarhiei politice combinată intim cu mafia politică. Câteva mii de profitori – direct conectați la cercul Rețelei controlate la vårf de Ion Iliescu – au devenit proprietari asupra capitalului național, creat de poporul român în timpul regimului comunist.
Sistemul Iliescu a creat o pletoră de politicieni corupți, baroni locali, moguli susținuți de mafii și interlopi care au provocat colapsul economic, financiar și moral, adåncind agonia pe care o suporta Romånia încă din epoca Ceaușescu. Iliescu a vegheat la continuitatea Listei Securității și a Partidului Comunist în sistemul politic și de stat.
Prin așa-zisa privatizare, s-a creat un sistem controlat al destructurării Romåniei, mecanism infernal care a dus la lichidarea unui patrimoniu creat prin munca a generații de romåni – în beneficiul hoților de stat și de partid, incompetenților și infractorilor apărați de un sistem juridic care a generat corupția, a consfințit traficul de influență, comisioanele și mita politică.
Sistemul și-a creat nu atåt o ideologie, în sensul clasic al cuvåntului, în schimb și-a format o clientelă și reprezintă la råndul său o clientelă care a promovat interesele de clan ale fostei nomenclaturi, grupare care controlează astăzi cea mai mare parte a media, a serviciilor secrete și administrației de stat. Puterea politică a funcționat pe principiul rotativei, alternån-
du-se grupuri cu nimic diferite ideologic, pe fond, formate din membri ai aceluiași Aparat.
Majoritatea celor care au condus și conduc încă Romånia provin din baza de date a Securității, fie ea securitatea de limbă romånă sau de limbă rusă. Sistemul s-a „renuvelat“, și-a pus o mască „democratică“ folosindu-se chiar și de efigiile fostelor partide interbelice. Nucleul actualei oligarhii este vechea nomenclatură care a ajuns din nou în poziția de control a pårghiilor economice, politice și administrative ale noii Romånii, membră atåt a NATO, cåt și a UE.
Iliescu „cel sărac“ a fost principalul reprezentant al unei minorități, tagmă oligarhică care a dominat și controlat discreționar Romånia aproape două decenii. Zilele trecute, s-a zvonit pe Twiter, pe rețele online și pe Wikipedia că a dat colțul după întålnirea cu Gorbaciov, alt criminal de romåni. Zvonul nu s-a confirmat din fericire, deoarece Iliescu trebuie să trăiască, credem noi, vechii golani ai Pieței Universității, pentru a apuca să plătească pentru crimele sale împotriva romånilor, împotriva generației mele, rămasă în istoria recentă pentru un răspicat „Jos comunismul!“, „Jos Iliescu!“.
„Cine uită nu merită!“
Din păcate, prozeliții lui Ion Iliescu s-au înmulțit astăzi, culmea, după 20 de ani. Fătălăul Crin Antonescu, ipochimenul Emil Constantinescu s-au asociat „brandului Iliescu“, sunt actualii fani ai „cårpei kaghebiste“, se afișează la brațul patibularului (DEX: vrednic de spånzurat) cu rånjet senil, rånjet care s-a lățit și pe fețele domniilor lor liberale, creștin-democrate etc.
Actuala situație, de fapt, descrie o absurdă și terifiantă totodată banalizare a răului și a nedreptății. Pare din ce în ce mai îndepărtată împlinirea voinței generației mele care a albit tot așteptånd să-l vadă odată pe Iliescu judecat pentru sångele vărsat sau care încă așteaptă ca FSN/PSD să se ducă în URSS împreună cu Iliescu-KGB.
Moștenirea otrăvită lăsată romånilor de Ion Iliescu este chiar clasa politică actuală, dominată de impostură. Ba chiar a înflorit o nouă generație de impostori – copiii biologici sau spirituali ai activiștilor comuniști și ai nomenclaturii – tartori de tip nou care taie și spånzură cu eficacitatea siniștrilor lor înaintași. Faptul că un Tismăneanu, cel care îi lustruia cu abnegație statuia lui Ion Iliescu, cu limba, a ajuns în conducerea unei instituții bugetare a guvernării PD-L – Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului etc, care trimite acum răvașe victimelor Mineriadei pentru a le colecta, cică, mărturiile, este încă o probă a șocantei și jalnicei imposturi care caracterizează contextul politic actual.
În ce ne privește, pe parcursul următoarelor luni vom rememora – pe bune – istoria fenomenului Piața Universității, represiunea și Mineriada ordonată de Ion Iliescu, astfel ca, măcar simbolic, după 20 de ani, să readucem aminte noilor generații pe ce se întemeiază viața lor de astăzi. „Cine uită nu merită!“ era una dintre lozincile centrale ale Pieței Universității. Unii dintre noi, cei de atunci, dintre vechii golani, nici nu uită, nici nu iartă.
Demersul ziarului „Curentul“ este susținut documentar de Asociația Victimelor Mineriadei, de reprezentanții organizațiilor fondatoare ale Pieței Universității, printre care se numără Grupul Independent pentru Democrație – una dintre primele organizații create după decembrie 1990, preponderent formată din studenți mediciniști, seniori ai Ligii Studenților din Universitate, Arte Plastice și foști reprezentanți ai organizației studenților din Arhitectură – instituțiile garnizoană ale studenților care au imprimat o trăsătură inconfundabilă de inteligență creatoare și elan tineresc celei mai semnificative manifestații anticomuniste a anilor ‘90.
